Eh ...si acum 3 secunde ma vad intr-o masina cabrio, cu o bruneta pe care am cunoscut-o in statia de benzina de pe autostrada 4, pe la km 251.

Parul ii flutura in vant si din 10 in 10 km simtea nevoia sa ma sarute. Nu e foarte frumoasa, dar are exact doza de nebunie de care am nevoie.

Iubesc pantofii ei verzi si mai ales faptul ca face poze mai multe ca mine. Iubesc la ea faptul ca ma lasa pe mine sa aleg muzica si mai ales imi place ca nu fredoneaza...ci doar traieste...traieste alaturi de mine acelasi deja vu.

Acesta este Parisul dupa 4 veri consecutive.

Vederi din trecut

Imi spunea ca "femeile nu vor sa fie intelese, ele vor sa fie iubite". Eu i-am spus ca femeile vor sa fie fericite.

"Care este secretul fericirii?" m-a intrebat in timp ce a mai eliberat un nasture de la paltonul maron. Probabil se astepta la cuvinte inalte si la explicatii filozofice dar i-am raspus intr-un singur cuvant: Ignoranta.

Si-a ales o esarfa rosie, desi i-am spus ca i-ar sta mai bine cu cea verde, dar fiind un cadou pentru prietena ei va alege rosul.

"Ce cadou crezi ca mi se potriveste din acest magazin?"

Evantaiul din bambus si panza pictat manual oferit in schimbul vorbelor ei calme a incheiat discutia dintr-un magazin aflat in zona peninsulara a Constantei.

"Te-as putea asculta toata noaptea straine..."

M-as multumi sa te privesc... trebuia sa ii spun, dar cine stie daca o sa ne mai vedem vreodata.

Final fara sfarsit

S-a asternut praful multor ani peste aceste ganduri, si totusi a fost nevoie de o seara ploioasa de sambata pentru smulge cateva secvente dintr-o amintire salvata pe un device formatat de N ori.

Am spus de multe ori, in zilele de vara, ca singura grija pe care o aveam era sa ajung mai repede pe plaja. Nu ma interesa de banii cu care plecam de acasa, nici acum nu imi amintesc daca erau multi sau putini, nu ma interesa de compania pe care o aveam, nici acum nu imi amintesc daca era numeroasa ori restransa si nu ma interesau decat motivele ce puteau influenta sosirea mea pe nisip.

Am fost copilul cu o vacanta continua, parintii mei mi-au acordat tot timpul din lume pentru pentru a putea scrie acum secventele ce nu m-au lasat indiferent fara de multime. Pe la sfarsitul anilor 90, proaspat posesor de permis, m-am trezit cu primul task: de 3 ori pe saptamana trebuia sa duc hainele si lenjeriile la spalatoria din orasul vecin.

Nu m-a deranjat deloc aceasta noua activitate, ba chiar mai mult, faptul ca dimineata ma trezeam uneori cu o obligatie in minte, ma facea mai responsabil.

Am ajuns la spalatoria unui turc. Aveam de mers cam un km pe drum destul de prost si acest lucru imi sporea atentia pentru fiecare detaliu din peisaj. Cum treceam calea ferata, ma loveau gospodariile pline cu turisti ce stateau la micul dejun, in curti inghesuite, cu provizii expuse pe prispa caselor. La plecare vedeam mereu grupuri de oameni ce luau calea marii. De multe ori ne regaseam pe plaja, le recunosteam umbrela, papucii, copila arsa de soare.

Dar nu acesta este cel mai important aspect al acestei amintiri sterse. Lucrul ce mi-a tinut mintea treaza o vara intreaga a fost dat de o intamplare ce a reusit sa imi duca mintea in ploile acestei zile.

Deschid usa inganat de scartaitul metalic al fierului uscat. Miros de detergent si balsam te lovea inca din clipa in care cautai din priviri drumul spre undeva. Cainii tinuti in lanturi completau acest trip audio-vizualo-olfactiv. Privirea imi era pierduta printre cearceafurile albe puse la uscat. In tot acest tablou o voce pune control pe reactiile mele haotice. "Dl E. vine imediat, a zis ca i-a cazut curentul si revine in 10 minute".

"Eu sunt M., ma bucur ca ai venit ca deja voiam sa plec, ma plictisisem".

M. era fata unui comandant de vas, aflata in aceeasi situatie ca a mea. Parintii ei o trimiteau frecvent cu boarfele la curatat. Facea asta de 2 saptamani si singura ei placere era data de plimbare cu acel clio alb, prim model in 2 usi.

Ne-am vazut si tura urmatoare, si asta nu pentru ca asa voia destinul, ci pentru ca trebuia sa ajungem pana in pranz pe plaja. Ne-am revazut si a 3-a si a 4-a si a 30-a oara. Intr-o zi i-am cules primele capsuni din curte si tot in aceeasi zi am mancat impreuna din ciresele aduse de ea.

Nu stiam nimic unul despre altul. Nu stiam daca iubim pe cineva, cati ani avem, unde stam sau ce numar de telefon folosim. Dupa 2 luni de vara ne-am trezit ca acest automatism trebuia sa moara subit exact ca o golire a unei ecluze.

Zilele erau din ce in ce mai racoroase, din ce in ce mai scurte, strazile din ce in ce mai goale de turisti, din ce in ce mai pline de frunze uscate. Toamna este acea duminica a unei vieti. In toamna totul moare si se conserva in iarna. In primele zile de toamna iti aprinzi lumarea unui anuntat deces temporar.

Drumurile la spalatorie au inceput sa fie din ce in ce mai rare, pana in momentul in care am aflat ca trebuie sa ii las bani turcului si sa imi iau la revedere pana in vara urmatoare. In clipa aceea m-am simtit cazut intr-o mare de acid. Simteam cum fiecare os din mine se dizolva cu fiecare clipa ce trecea.

Nu a contat cu cate femei mi-am petrecut noptile in acea vara, nu a contat cate am iubit sau cate m-au iubit. Dupa cate am plans sau cate au plans dupa imbratisarea mea. Tot ce conta era ca din senin dispare o prezenta straina, lucru pe care il puteam anticipa in prima secunda in care am vazut-o.

A venit iarna, totul a amortit. Frecvent in povestile mele isi gasea locul acesta persoana pe care nici macar nu am apucat sa o tin de mana, sa o sarut sau chiar sa o imbratisez. In prima zi a lui decembrie am decis sa vizitez locurile din vara, amortite acum parca pentru o iarna eterna.

Am vazut plaja unde mi-am petrecut jumatate din viata, am vazut casa inmarmurita, strazile parca sterse de pe fata pamantului, terasele, hotelurile si carciumile anesteziate.

M-am oprit pentru o secunda in fata casei turcului. Acolo acelasi clio alb statea parcat cu geamuri aburite. M-am apropiat, m-am uitat pe geam si usa m-a lovit puternic peste ochi. "Golanule, ma spionezi, ziii, hai ziii de cand ma cauti?"

Am stat in masina ore intregi. De la pranz pana la apus. Prima tigara cu ea am fumat-o, ultimul sarut al acelei ierni de la ea l-am primit. Vorbele ei dureau mai rau decat bicele primite de un argat pe o plantatie. A infipt cu manusi de catifea visinie un cutit in mine si a disparut...pe vecie.

In 3 zile s-a mutat la unchiul ei din Italia. A revenit in tara dupa alti 5 ani. I-am cunoscut iubitul, un medic de origine araba, iar ea a cunoscut-o pe iubita mea de origine ardeleanca. Am baut multe pahare de vin, am facut baie in mare noaptea si am adormit pe plaja. A adormit in bratele mele, pana in zori.

Dupa ce i-am condus la aeroport, A.H. - prietenul ei, mi-a soptit cand ne-am imbratisat de ramas bun: "nu te va uitat niciodata, ti-o spun eu, cel ce sta cu ea in continuu de 2 ani".

Nu ne-am mai vazut niciodata. Vorbele lui m-au tulburat tot drumul, iar in clipa in care am ajuns acasa am uitat tot. Tot pana astazi, in aceasta zi ploioasa cand tatal meu m-a anuntat de moartea familiei T, un tragic accident rutier. "Sigur iti amintesti de ei, am fost coleg cu tatal lui M, veneau des pe la noi cand erati voi mici".

Sentimentele nu sunt date oamenilor puternici. Sentimentele sunt pentru cei slabi, pentru cei ce nu sunt capabili de mai mult. Toti cei ce trecem peste iubire, in drumul nostru de mai mult, nu avem nevoie de sentimente, de iubire, de durere, lacrimi sau tacere.

Avem nevoie de povestile care ne dau puterea de a razbate in scurtul drum spre povestea vietii.

Ranile din plic

Fiind una din povestile mele interzise, am evitat ani intregi sa imi aduc aminte macar cele mai generale idei. Din clipa in care m-am trezit cu un imens punct de suspensie am lasat totul acolo, ingropat in nisip. O pelicula de Oscar abandonata la 3,5 miliarde de mile nautice.

Marea, acest templu al iubirii mele, trebuia sa isi mai ceara inca o data jertfa. De ce a trebuit sa o ofer eu in toate aceste veri, de ce a fost nevoie sa trec prin acest iad si mai ales de ce impreuna cu ele, intr-o anumita ordine, este un singur raspuns. Aceasta este plata pentru minutele de iubire petrecute cu picioarele in apa rece a marii, pentru dansurile de la rasarit, pentru florile de la apus si pentru sarutarile necuantificate in tot acest timp.

Toamna totul se rupea in mine, traiam o alta viata, intr-o alta casa, cu alti oameni in jur, cu alte sentimente si trairi absente. Ca in fiecare toamna, si atunci eram sagetat de scrisorile pe care le primeam de la ea. Cutia postala nu era pe atunci depozitul actual de reclame si facturi. O vizita la cutia postala imi trezea aceiasi fiori pe care ii am cateodata acum cand verific emailul.

Timp de un an ne-am scris saptamanal, daca nu chiar de 3,4 ori pe saptamana. Numaram impreuna zilele de ger, noptile cu vanturi reci si zilele cu ploi. Stia tot despre colegii mei de la scoala, stiam tot despre prietena ei de la 4. Imi trimitea scrisori imbibate cu lacrimile ei, cu pafrumul ei de copila, cu rujul ei furat probabil de la mama sa. Eu ii inregistram casete audio cu melodiile pe care stiam ca le va asculta pe repeat zile intregi, ea imi trimitea siluetele pe care le desena in duminicile racoroase.

Dar vara ce a venit nu ne-a mai unit. Nu ne-am mai vazut niciodata, desi ne-am scris in continuare. Scrisorile veneau din ce in ce mai rar, randurile erau din ce in ce mai putine, au disparut lacrimile dar si parfumul parca era altul. Nu isi mai gasea cuvintele cum o facea in primele zile, nu mai scria atat de ordononat cum o facea in toate aceste luni, nu mai tremuram cand deschideam un plic.

Dupa inca un an nu i-am mai raspuns. Mi se parea total inutila prezenta mea in lumea ei radical schimbata. Ma simteam strainul din lumea noastra, nascuti din aceeasi mama dar vorbind limbi diferite. Unul surd, altul mut, amandoi orbi.

Ea a continuat sa imi scrie ani buni. Nu mai stiu daca 2 sau 3. La fel de fad si totusi consistent. Era incredibila aceasta putere a sa a scrie ani de zile unui om mort. E este incredibil cum unele din scrisori le aruncam direct la cos sau le comentam in gluma cu V, colega mea de banca.

Dupa mai mult de 10 ani, in nebunia Bucurestiului am fost abordat de o frumoasa faptura bruneta. A incerat prin fraze anemice sa imi aminteasca cine este si de unde ne stim. Era A, prietena cea mai buna a femeii ce-mi scria de atata timp.

In zilele ce au trecut mi-a scris, pe email. A inceput cu un mail foarte lung, detalii ce nu ma interesau, impresii ce ma plictiseau si clasica invitatie de a mai povesti de copilarie la un pahar. Nu voiam sa stiu nimic despre acea perioada si mai mult despre ce s-a intamplat intre mine si prietena ei, dar insistenta ei m-a intrigat.

Poate destinul a vrut ca ea sa lucreze la o companie de tigarete si eu sa colaborez cu acea companie, destinul a vrut sa avem un meeting la care a trebuit sa ajung si eu, dar si ea. Destinul a facut ca ultimul meeting sa il continuam doar noi 2.

In toti anii ce au urmat tacerii mele ea mi-a scris de fiecare data. Prietena ei a plecat la o bursa in strainatate si in prima faza i s-a parut mai mult decat incitant sa faca acest gest. Nu m-a lamurit daca a facut-o pentru atractie, gelozie, nebunie, dorinta de nou. A facut-o si a continuat sa o faca ambitionata de tacerea mea.

Am aflat ca ani de zile, in vacantele de la mare, o zi era dedicata orasului unde stateam si eu vara. O zi intreaga mergea de nebuna pe strazi in cautarea mea desi stia mereu unde sunt. Ziua ei se termina mereu pe aceeasi plaja, locul unde la fiecare apus avea loc meciul de volei intre gasti.

In tot acest timp nu a avut curajul de a spune ceva. Venea, se uita la mare, la mine si disparea. Apoi imi scria imbracand haina bunei ei prietene.

Nu am inteles nicio secunda ce a generat acest gest. Nu m-am simtit flatat dar nici inspaimantat. Nu m-am simtit mai curios si nici mai indiferent. Am simtit ca trebuie sa fac ce fac de fiecare data cand amutesc. Sa dispar fara sa mai stiu ceva despre solutiile ce pot alunga durerea prezentului. Am disparut fara sa ma intereze suspinul ei, strigatul numelui meu sleit de putere sau incercarile ei disperate de a scoate de la mine un sunet.

Am simtit ca iubirea dintre noi a ajuns la un alt etaj. Acolo s-a asfixiat si destinul m-a chemat acum sa identific cadavrul.

Mi-a mai scris zeci de mailuri, inca o mai face. Poate imi scrie vorbe frumoase, poate blesteme, poate are vesti sau poate chestii de serviciu. Totul se termina inainte de a incepe, cu acelasi shift + delete.

Otrava ce te vindeca

S-a rupt ceva din tine, s-a dat dracu metamizolul, google-ul a inghitit tot ce te hranea. Erai confuz, te ardea, nu intelegeai ce se intampla, te durea si nu stiai de unde sa incepi.

Fierul incins, uitat pe pielea ta, nu iti mai dadea nicio senzatie. Otrava devenise long drink iar venele din ochiul tau nasteau pupile rosii. Ai pus mana si ai scris un mail. Doua, trei.

Ai rascolit ore intregi tot universul. Iti lipsea jalea din aceste litere, iti lipseau lacrimile din aceste taste si mai presus de tot iti lipsea tot ce te durea.

Si eu, si tu, am crezut ca aceste randuri nu vor mai aparea vreodata. Am crezut impreuna ca loverdoze a disparut pe vecie. Acum am realizat ca aceste randuri vor genera alte sute de randuri. Aceste sute de randuri nu se vor termina niciodata.

S-au terminat doar comentariile si poate unele posturi. Pentru ca mi-ati scris o sa va blestem.

Sunt mut.

Big Bang.

Look outside

Acum 10 ani mi-a facut prima fotografie. Acum 10 minute i-am facut ultima fotografie.

In tot acest timp destinul stergea cu noi pe jos, ne facea sa ne vedem intamplator in cele mai ascunse locuri...noi doi, fara jumatati. Astazi, ne-am revazut in febra cumparaturilor pentru cateva minute. Mi-a amintit ce i-am spus in prima noapte petrecuta impreuna: eu o sa am o viata normala, o casa, o masina o nevasta frumoasa si doi copii, toate astea dupa 30 de ani.

"Dragule, in curand faci cei 30 de ani, ce ai facut cu femeile din viata ta?
...am fugit de ele, de tot ce simt ele, de tot ce as putea simti eu.

Nu mai stiu daca m-a sarutat sau doar m-a pupat. Nu mai stiu daca am schitat vreun gest sau eram in continuare surprins de concluzia mea. Oare manusa ei visinie am pastrat-o eu sau mi-a dat-o ea?

Nu mai stiu nici macar daca acum 10 ani, in noptile in care leneveam pe nisipul rece ai diminetilor, ma asteptam sa ii raspund asa...dupa 10 ani.

Despre prezent

Mi-am dat seama ca prezentul meu perfect este mai dureros decat totalitatea tuturor trairilor ce ma inconjoara. Au trecut catralioane de secunde de la ultima lacrima varsata si doar cateva zeci de secunde de la ultima lacrima stearsa... ahhh ce obraz...

Mi-am dat seama cat de singuri suntem desi avem zeci de mii de prieteni, mii de cunostinte, sute de numere de telefon... Cu ce pula mea ma incanta pe mine cand intri in casa si te loghezi de pe computerul meu cu mandrie, aratandu-mi vasta ta lista de mess? Wow esti invizibila, sa mai rupem din textile si sa pornim webcam-ul!

Un mare filozof spunea ca daca vrei sa inseli lumea fa-o la greu, ca atunci cand e putin toti se prind. Asta mi se pare mie, ca traim toti, o continua teapa ce a depasit un nivel normal...ne mintim trairile. In trecut lumea isi vindea sentimetele pentru avutie, toti o fac pentru simulari.

Nu mai aud vorbe tandre, vorbe incitante sau sexy. Nu mai aud zambete urmate de bocet. Aud din ce in ce mai des minciunile pe care le spuneau stramosii nostri o singura data in viata. Aud totul zilnic... O aud cum spune: "trebuie sa te insori cu mine!" Trebuie sa fiu eu unul toti ce aud asta...trebuie?

Intr-o zi o sa zic DA si vreau sa o zic pentru o ultima oara. Vreau sa o zic cum au spus-0 parintii mei si cum au trait-o. Vreau sa o zic la un capat de lume, la un capat de vara.

Vreau sa creada ca o mint o viata intreaga si vreau sa ii sterg lacrimile... o viata intreaga!

I

Monologue

"cat de serioasa eram eu pe atunci (2006 n.r.)
ti-am dat ignore pt ca idiotul cu care statui 6 ani si ceva nu suporta scrierile tale, ma regasea in ele...
l-am ignorat si m-am intors in viata, m-am reapucat de.. citit"

P.S.

Ma intrebam intr-o zi cum o sa moara blogul asta. Cand am scris primul post eram convins ca o sa moara atunci cand tot ce simt o sa dispara. A trecut mult de cand s-a intamplat acest lucru si totusi exista.

Am adunat aici atat de multe lucruri traite incat ma intreb daca mai e loc de trait. Oare cum ar arata acest blog cu povesti inchipuite, cu iubiri la care aspir si cu sentimente ideale. Da, totul la comanda...exact precum un roman comercial de "succes".

Cum ar arata o supradoza de iubire controlata?

Ar arata exact ca in dimineata in care masina mea a fost ridicata de politie pentru o parcare intr-un loc interzis. O dimineata de toamna racoroasa si un drum pana in afumati pentru a recupera masina.

Dupa ce am fost refuzat de 2,3 taxiuri am decis sa ma urc intr-un maxi-taxi ce ma va duce la destinatie alaturi de crema clientilor din Europa. Tot drumul m-am uitat in jur...oameni plictisiti, oameni nervosi, oameni tineri, oameni batrani, oameni cu griji.

Ajung la destinatie urmarind fara vointa o silueta miniona ce calca mult mai grabit ca mine. Ce dracu poate sa caute la 9 dimineata pe acest praf? Isi recupera masina...ca si mine.

Am cunoscut femei in cluburi, in lift, la mare, la munte, in tren, in parc, in biblioteca, in cafenea, la spalatorie, in spital, pe camp dar la politie niciodata.

Deja in mintea ta curg zeci de scenarii si sute de imagini. Deja iti inchipui schimbul de contacte si amorul facut in seara ce a urmat. Te gandesti ca inca o poveste de amor se scrie aici, alaturi de atatea trairi.

Ei bine nu a fost nimic mai mul



Acest blog o sa moara cand nu imi voi mai aminti parola...

Ochii care nu se vad...

Vine un moment cand esti invitat pe o retea de social networking chiar de persoana care le ura sau te condamna pentru faptul ca le folosesti. Ei bine, tu o iubeai in vremurile in care puteai fute juma de mediu virtual fara sa posezi un SUV nemtesc in leasing.

Observam ca toate lucrurile pe care le urau iubitele mele in trecut, au devenit ulterior obisnuinte in viata lor. Orice femeie uraste ca iubitul ei sa flirteze, sa faca cu ochiul, sa conduca o masina sport, sa nu poarte verigheta sau sa nu genereze atractii, nu e nimic nou. Dar ce te faci cand si tu vrei acelasi lucru de la ea?

Sunt de parere ca viata amoroasa este mult mai dificila decat o viata cotidiana alerta. La job stai cu ochii in patru sa nu te futa colegii. In restul timpului stai cu ochii in patru sa nu iti futa altul iubita. Da, iubita aia ce nu iubeste Barcelona ca pute, Parisul ca e sufocant, Viena ca nu mai are "gaste" si Londra ca ploua.

Si facem pariu ca totul nu depinde doar de EA?

p.s.
femeia TA!

I idolize you

08.09.08

Come As You Are

Mesajul de inchidere a usilor se aude. Nu era prima seara in care plec de la birou
la ora 22. Eram atat de incantat de noul meu job incat fiecare ora trecuta in compania noilor colegi era ca o rasplata pentru toate informatiile pe care le furam de la ei.

De la Victoriei pana la Romana e doar o statie, si pe scaunele albastre ale metroului
sunt doar eu si pe partea opusa o femeie imbracata in negru. Din obisnuita imi verificam mailul de pe telefon fara sa ridic privirea la singura femeie din jurul meu.

La Victoriei schimbam impreuna metroul catre Dristor, si ne trezim iar fata in fata. Am privit minute bune pantofii ei bej, apoi picioarele ei ascunse de rochia neagra pana in genunchi, bluza ce ascundea discret niste sani deosebiti si in final, doi ochi pierduzi in podea.

Nu zambea, nu suferea, nu avea unghii mari si nici nu i-am simtit parfumul. Nu avea parul prea lung dar nici scurt, nici blond dar nici brunet. Nu era grasa dar nici slaba si nici inalta dar nici prea scunda. Era amalgamul pe care l-am privit 3 statii.

Am coborat impreuna in aceeasi statie. Am ramas in urma sa o privesc din spate. Nici
un detaliu din cele de mai sus nu era gresit. Era cea mai frumoasa femeie vazuta la
metrou intr-o seara la ora 22-30.

Cu greu cele 3 alarme ma trezesc in zori. Tot cu greu incercam sa imi amintesc de ce am adormit pe aceasta canapea fara cearceafuri. In drum spre birou incercam sa imi amintesc cate sticle am baut impreuna, ce muzica se auzea, cat am stat impreuna si mai ales care a fost clipa in care am ajuns in casa ei, la 3 etaje desupra etajului meu.

1

In dar

Ai remarcat vreo secunda din miile de secunde in care stai printre straini, ai remarcat cat de aproape sunt de tine.

Unul dintre ei canta la chitara in serile in care mai vin cu metroul. Are intre 33 si 40 de ani si canta la Victoriei de ani de zile. El a fost langa mine in multe seri in care ma gandeam la ea, el m-a facut sa scriu sms-uri de impacare, el mi-a adus in minte melodii pe care i le-am trimis si mi-a raspuns inlacrimata.

Este un necunoscut intr-o lume plina de mese in Fratelli, Q7, coca prizata in wc-uri si sex in grup. Este un neinsemnat in lumea in care toti vrem cariere si terenuri in Pipera. Este un om in lumea lui. Este un om in lumea mea.

Astazi l-am reauzit dupa luni de zile de pauza, canta piesa "esarfa in dar". "Pe chipul tau drag....esarfa in dar" mi-a adus aminte de zecile de magazine cu esarfe in care zac kilograme de cotton colorat. Nu este cadou mai frumos decat o esarfa...in dar.

Mi-a amintit de 01.01.08, prima zi din an in care am fugit departe sa o vad...si am fugit inapoi, lasandu-i esarfa mea...in dar

Vorba unui mare slogan, poate nu se termina...poate acum incepe. Esarfa in dar, pentru tine, pentru chipul tau drag...esarfa in dar.

mai zi...mai zi

M-am simtit deranjat cand in nu stiu ce reader am vazut cum acest blog era trecut drept o supra-doza de vise.

Pai dragii mei, nu este nimic mai autentic decat randurile unui om ce nu mai are inima, randurile unui om ce a ramas doar cu niste caractere puse pe un blog si cu o inima in paispe directii.

E tragic ca acest blog a inceput cu o poveste pentru ea si mai tragic este ca mi-e scarba sa scriu cate un blog pentru fiecare poveste...pentru fiecare ea.

L.overdoza de atunci si de acum au o singura diferenta...acum e in exces si se propaga in randul celor fara vina.

Este o placere sa impartim totul, este o placare sa stergem lacrimi, e o placere sa nu mai fim noi!

Ignore-ul doare

Mi-a luat zeci de minute sa imi aduc aminte parola si username-ul acestui blog. Au trecut zeci de zile de cand nu am mai postat si totusi de fiecare data cand o fac doare ceva.

Am vorbit de dureri si de loverdoze de multe ori, astazi o sa vorbim de ignore-uri.

In dimineata m-a apelat una din murierile agatate prin localurile de depravari. Mi-a spus ca are inima sfasiata de un barbat pe care nu l-a placut nici o secunda, un barbat pentru care a renuntat la iubirea ei de ani de zile, un barbat pentru care s-a drogat si, mai mult chiar, s-ar prostitua.

Ma uitam la ea cum povesteste, stiind evident care este motivul pentru care dintr-o simpla femeie cu niste pantofi interesanti a ajuns aici, jos...departe de toti. Raspunsul a fost unul...ingore-ul primit dupa primele nopti de amor.

De ce de fiecare data ne atrage o oarecare poveste terminata. Ne injosim, suferim si in final pierdem totul pentru doar cateva minute de placere ce-au apus. Am spus placere pentru zambetul tau...pentru ca in cele mai multe din cazuri nici macar nu este best sex ever...este doar o persoana ce nu avea ce cauta, pe care nu dai doi bani si culmea...te ignora.

De acum totul e simplu...ignori potentialele persoane interesante, lasi tot si uiti de tot. In mintea ta este masina aia amarata si toalele jalnice alaturi de neingrijirea personala...totul pentru un ignore.

Totul pentru ca o traire se naste din suferinta si oare din ce suferinta s-a mai nascut si acest post?

Lesson Learned

Astazi mi-am adus aminte de toate durerile de care m-am vindecat. Mi-am adus aminte de clipa in care m-am apucat de scris prima poveste si de durerile ce ma cuprindeau. Paradoxal astazi realizez inca o chestie... dupa ani de zile astazi sunt vindecat, nu doar de virusul iubirii, ci azi sunt vindecat de o minora boala ce totusi se numeste boala.

Am suferit o interventie chirurgicala exact in ziua in care implineam 27 de ani, si in ziua in care implineam 25 au aparut primele semne. Astazi la cateva zile de ziua internationala a iubirii imi dau seama ca sunt vindecat de tot ce inseamna virus in interiorul meu.

Am generat lacrimi si am varsat lacrimi, am iubit si am fost iubit, am nascut povesti si am rescris legende, am infruntat destine si am schimbat vieti, am adancit rani si am inchis rani.

Ce am fost pe cine intereseaza?

Unde cauti iubirea?

Tu unde cauti iubirea? O cauti prin cunoscuti, sau poate o cauti prin straini, poate chiar pe internet sau poate prin cluburi. Cauti cu disperare orice loc nou unde poti gasi iubirea. Noul restaurant cu mancare de 2 lei speri ca ti-o aduce, sau poate masina cea noua te ajuta sa o gasesti.

Poate noua colectie de vara devine utila in cautari. Poate o destinatie speciala, cauti iubrea la mare. O cauti in trafic sau poate e la munte. O cauti in lift sau poate la locul de munca. Ochii sau inima ta cauta iubirea prin vecini sau poate e la benzinarie. Nu e nici in supermarket sau la matrimoniale. Nu iti iese nimic si nu gasesti iubirea nici in parc sau in metrou. O simti langa tine dar nu o gasesti.

Iubirea nu este nici in Antalya si nici la Paris, nici macar in avion. Iubirea nu este la spital si nici in inchisoare. Iubirea nu face scoala de soferi si nici macar cursuri de limbi straine. Iubirea nu vine prin email si nici macar prin sms. Iubirea este langa tine.

Tu unde cauti iubirea?

Hei Tarzan, ma gandesc cat de indiferent poti ramane la ideea ca fosta pa prietena are niste super nebunii sexuale cu un oarecare. Da prietene, ii poti spune cum vrei…si-o trage, face sex, amor sau pana ei ce face. Iti poti imagina cum un oarecare (except you) o foloseste in cele mai perverse moduri ca pe o jucarie ce ii satisface placerile sexuale.

Ti-o poti imagina pe micuta ta in cele mai ciudate pozitii sexuale? Sa zicem chiar si banala “mama a iedului”…sa zicem ca esti un spirit in acea camera (sa nu zic masina, lift, sau cada) la ce te uiti mai intai? La modul incare tine ochii inchisi si geme de placere, sau te uiti la el cum virtuos puncteaza

Ti-o poti imagina pe ea in cea mai josnica pozitie, sau o poti vedea facand cu el lucruri pe care cu tine nici nu se gandea sa le incerce, oare tot ca spirit ai putea rezista fazei in care ea sta in genunchi in fata lui in timp ce il satisface?

Oricum Tarzan, tu esti baiat mare si ai o prietena stabila…cum ai reactiona dragul meu sa o vezi pe ea in impertinentele mele descrieri? Lasa ca e mai putin important daca evita sa puna in practica povestile de mai sus, pe melodii care va legau sau chiar sa foloseasca lumarile facute cadou de tine.

Mai conteaza daca ea il iubeste, sau tu o iubesti, sau ea te iubeste sau el in iubeste pe el?

Am murit in alt pat

Inca o noapte in care am adormit langa o alta femeie. Nu vreau sa imi amintesc detalii, poate eventual sa retin un apartament din Titan mobilat in stil vechi dar renovat in stil nou, un apartament blestemat de taxiurile ce nu ajung nici moarte.

Pentru cateva ore am fost lovit de toate cele pe care nu le-am vazut de mult. Flori ofilite, ambipur in exces, cola la doza, Dior la discretie pe polita din baia tapetata cu faianta alba comunista, lenjerie intima agatata pe sarma de baie, cizme de boarfa obosita aranjate strasnic pe hol.

Din moartea mea clinica nu m-a trezit decat alarma telefonului. Am luat-o pe jos spre bulevard in cautarea unui taxi. Mocirla de pe jos nu ma deranja pentru ca stiam exact ca aceeasi mocirla este si in sufletul meu ce merge ilegal o statie cu 311 pana la metrou.

Am plecat direct spre birou, cu "balada iubirii" in castile playerului. Inca o zi in care "mor iubiri, se nasc iubiri".

Ne trece vara cu iubiri tu tot
Si nici macar in joaca nu mai pot
Sa imi amintesc de tine cum erai
Cand rasareai din rai prin luna mai

Am murit de anul nou

Sa nu zic ca am murit in 2007, sa nu zic ca "am murit 3", zic ca am murit de anul nou.

Ne-am ales un loc fancy pentru seara de Revelion, desi am lalait-o in a ne decide intre Paris, Budapesta sau Istanbul, tot in Bucuresti am ramas. Ca orice seara de sfarsit de an m-am pregatit impecabil cu un nou look, un nou parfum si o noua atitudine. Nu lipsea nimic...totul era pregatit pentru "petrecerea anului".

Incet, incet lumea isi facea aparitia. Admirabile costume, dragute picioare, interesante decolteuri, delicioase parfumuri. La ora 00:00 eram in Piata. Am numarat impreuna cu sute de mii de oameni pana in clipa in care eram in 2008. Buna Andra, incantat sa te cunosc si bla bla bla...

Mi-am sunat parintii si am trimis un singur sms la ora 00.01. Pana in zori nu am primit nici un raspuns. Fiecare pahar pe care il comandam, fiecare femeie pe care o abordam, fiecare melodie ce o dansam si fiecare km pe care il faceam la volan in stare de ebrietate nu compensau lipsa unui raspuns la singurul mesaj trimis.

Am ajuns acasa in zori, era lumina afara, orasul era pustiu si stiam cel mai bine ce inseamna pustiu, pentru ca pustiul era in inima mea in toata definitia lui. Am dormit 2 ore si m-am trezit cu gandul de a pleca la ea.

Ea nu mai este la mare, nu mai este nici in Bucuresti ci este intr-un oras la malul Dunarii. Era ora 10 dimineata pe 01.01.08 si eu paraseam Bucurestiul, pe la iesirea din Colentina. Au trecut rapid zecile de kilometri, sutele, minutele, orele si am ajuns. Nu mai fusesem decat o singura data intr-un oras ce s-a intunecat la sosirea mea.

Ma puteam astepta la orice, sa o gasesc in casa cu alt barbat si sa o deranjez, sa fie plecata din oras, sa fie in vizita la parinti, sa fie oriunde ca orice om de Revelion....dar simteam ca am venit sa o vad si o sa o vad cu orice pret. Nu aveam haine de schimb, incarcatoare, prosoape, cosmetice. Un card bancar si o dorinta pentru prima zi a anului

Am parcurs cu aceeasi intensitate fiecare km din orasul ei, aceeasi intensitate ca acum 2 ani, atunci la picior acum la bordul unei masini confortabile ce ma apara de ger si ninsoare. Am revazut tot ceea ce vazusem pentru o singura data acum 2 ani. Am ajuns la ea parca ghidat de un singur sentiment....DORINTA.

Pe drum nu am oprit nici macar sa imi iau ceva de baut, sa ii iau florile cu care o obisnuisem, sa merg la toaleta. Pare incredibil pentru un creier omenesc ca dupa atata timp sa ajungi in acelasi loc doar prin puterea inimii. Si mai incredibil este ca in clipa in care am intrat pe strada ei m-a sunat, din senin.

I-am auzit vocea in secunda in care i-am vazut masina. Cautam un loc de parcare in timp ce ii auzeam vorbele. Nu imi amintesc nici acum ce imi spunea ci doar imi amintesc clipa in care i-am spus sa se uite pe fereastra ca sunt in fata ei.

Pentru o secunda m-am retras gandindu-ma ca poate e cu cineva in casa...apoi mi-a zis "nu esti sanataos...urca".

Am imbratisat-o neutru in simturi, exact cum un prieten isi revede dupa ani camaradul. I-am cerut ceva de baut, nu neaparat ca sete ci ca motiv sa imi caut cuvintele si sa o tin la distanta. In fiecare secunda ce a urmat mana mea intarzia pe corpul ei, mana ei intarzia pe mana mea.

Nu ne-am vazut un an intreg, nu ne-am vazut pentru ca am ales sa sufar decat sa ma duc la ea, am ales sa beau si sa imi petrec serile cu prezente sterse decat sa imi arat sentimentele fata de singura femeie ca exista in tot ce fac. Am ales variante ieftine si fade la variante ce imi tineau inima departe. Am zis ca doar suferind langa ea ii pot oferi ceea ce nu am putut sa ii ofer in clipele in care imi impregna tricoul cu lacrimi adormind in bratele mele. Am crezut infantilitatea mea din trecut va fi stearsa de timpul ce trece si de cei ce sunt intre noi. Dar nu a fost asa.

Mi-a spus ca s-a indragostit nebuneste de Craciun si ca a facut gesturi si mai nebunesti pentru a intra in contact cu el. Tot de Craciun a rupt inima barbatului cu care era din clipa in care ne-am despartit, tot de Craciun i-a rupt inima cum mi-a rupt-o si mie...si cum i-a fost si ei rupta.

Este supra-omenesc sa crezi ca in cateva ore viata a 4 inimi se schimba radical...si asta datorita iubirii.

Un om sufera, fiind parasit de Craciun, altul e fericit ca e cucerit de Craciun. Un alt om este dupa multi ani fericit ca a ajuns sa faca minuni pentru persoana pe care o cauta de o viata, iar alt om, adica eu, nu stie ce mai simte.

Am parasit orasul ei zambind. I-am lasat fularul meu verde impregnat in noul meu parfum. Ne-am imbratisat scurt, la fel de scurt precum s-a schimbat si iubirea mea. Faptul ca acum mi se scurge o lacrima nu este pentru ca am pierdut-o ci pentru ca nu am stiut sa o pastrez. Faptul ca acum zambesc este pentru ca stiu cu adevarat ce simte, si stiu ca iubirea ei e sincera si cine este beneficiar o merita din toata inima, sau cel putin sper...

Poate o sa te intrebi cum de pot vedea atat de distant lucrurile si cum pot trece peste depozite de iubire. Pot trece peste orice, peste ani intregi de iubire, peste sute de minute la telefon, peste zeci de bloguri, mailuri, sms-uri scrise, peste zeci de flori uscate si zeci de melodii dansate. Pot trece peste faptul ca acest blog a luat nastere din iubire pentru ea, pot trece peste faptul ca schimbarea vietii mele prin nasterea primului blog si castigarea a mii de vizitatori sau a unor oferte de munca din partea unor persoane ce nu ma stiu decat prin prisma celor tastate, ii este datorata.

Am murit definitiv. Ofer toata iubirea mea convertita intr-o prietenie adevarata pentru singura femeie ce a meritat lacrima mea exact cum i-am oferit si prima zi din acest an, exact cum i-am oferit primul trandafir alb, exact cu i-am oferit primul dans in mijlocul strazii la 5 dimineata, exact cum i-am oferit fiecare secunda din gandul meu.

Aceasta este marturia mea fata de singura femeie ce a iesit din inima mea intrand in sufletul meu.



Dupa 1 saptamana

Dupa o saptamana povestea de iubire inceputa de Craciun s-a terminat pentru ea. Femeia care ma astepta in Bucuresti o cunoscusem la mare tot in acelasi Craciun, tot la o saptamana a disparut si ea.
Amandoi suntem acum si mai goi.

Am murit 2

Am murit si acum imi fac parastasul. Am niste Metaxa si suc de mere. Suna ca dracu si are gust ca dracu...dar nu mult mai al dracu decat gandul ca am murit si acum sunt viu.

Ce poate sa fie mai frumos decat sa ramai viu chiar in noaptea de Craciun. Ajuns in locurile in care te dai la toate proastele si inevitabil iti iei una la pachet. Si acum imi e in minte clipa in care m-am ridicat din pat in timpul partidei de amor cu o domnisoara avocat agatata in Cuando. Nu am gresit cu nimic...i-am spus ca mintea mea nu e acolo si ca raspuns de 1 saptamana ma invadeaza pe toate caile cu toata ignoranta ce o primeste in schimb.

Astazi simt ca am inviat si asta nu e pentru mult timp, este exact cat sa mai traiesc o poveste langa o femeie ce o sa ma raneasca. Apoi o sa mor iar lasand in urma niste randuri pentru voi, cititori morti la nastere.

O sa te intrebi de unde stiu ca o sa imi rupa inima, pentru ca asa se intampla si mai ales pentru ca o voi face pe ea sa isi doreasca sa ma raneasca. Pentru ca asta e legea naturii, pentru ca eu ignor domnisoara avocat si femeia ce m-a inviat o sa ma ignore pe mine egalizand balanta.

Suntem facuti pentru a rani fiind nascuti din rani.

Am murit 1

Era o zi friguroasa de iarna si in plin week-end asteptam noaptea sa petreceam la ziua amicei mele. Stiam ca in locul in care mergem este potential si mai ales ma incanta ideea ca asa-zisele canapele sunt practic lipite una de alta, ceea ce face utila conversatia cu masa vecina si cu posibilele tentatii de acolo.

S-a baut, s-a fumat, s-a dansat, s-au facut poze si iar s-a baut si mai ales s-a baut. Pana cand? Pana cand m-am trezit in casa zacand pe canapeaua mea rosie.

Mi-a luat toata ziua sa ma ridic si sa imi pornesc telefonul si cand o fac primesc un telefon la care necunoscand numarul nu am chef sa raspund. Deschid messengerul cu greu si ma apeleaza o domnisoara ce imi trimite instant poze cu mine din seara precedenta. Who the fuck is this...si de unde are id-ul? Telefonul suna iar si acelasi numar nu ma lasa sa lenevesc. Raspund si aflu ca sunt apelat de la una din fetele de la masa vecina.

Capul imi era din ce in ce mai greu, legam cu dificultate cateva cuvinte..dar imi era imposibil sa imi amintesc ce am vorbit cu ea in noaptea precedenta. Parea o femeie volubila, cu o voce calma, hotarata in tot ce spune si cu idei foarte bine argumentate.

Ii propun sa ne vedem in Frame si imi raspunde foarte scurt "credeam ca esti mai original". Tinand cont ca traiam prima zapada la mijlocul lui decembrie ii propun sa ne vedem la metrou si sa bem un vin in metrou.

Ideea nu i s-a parut rea nici ei dar nici mie. Era tot ce imi trebuia dupa o noapte de amnezie. Un vin baut de la un capat la altul al unei linii de metrou intr-un vagon de metrou, asa ca la ora 21 parasim statia Iancului si cu 2 sticlute de chardonnay la 250 ml incepem intalnirea noastra.

Mirosea foarte bine dar nu asta e ceea ce m-a surprins ci faptul ca purta fusta desi vremea nu era tocmai ideala. Am intrebat-o de ce o poarte si mi-a spus la fel de sincer ca de fiecare data cand intrebam ceva "pentru ca mi-ai spus aseara ca iti place cum arat in fusta"

In scurt timp vorbele noastre se amestecau prin aroma vinului si aroma vinului ne unea cavitatile. Ii simteam parfumul pe buze, mana fina, pleoapa cum tremura si sanii cum se intareau.

Statiile treceau rapid, exact in ritmul in care mainile mele ii explorau pielea. Eram in contratimp cu lumea din jurul nostru, cu statiile ce mai vin pana la finalul cursei, cu peronul de pe partea stanga.

Totul se opreste aici, pentru ca aici s-a terminat desi nu a parut asa. A fost prea frumos sa traiesti o poveste in 10 statii tur-retur sub notificarea "atentie se inchid usile". A fost prea greu sa imi explice de ce sa mergem la ea si nu la mine, de ce sa stam in living si nu in dormitor, de ce sa nu mai bem vin si sa bem whiskey, de ce sa ne futem misionar si nu kamasutrist.
Asa se intampla din ce in ce mai des. Povestile din inceputurile acestui blog au murit. Ne pierdem...

M-am imbracat si am plecat mintind ca "mintea mea nu e aici", mintea mea nu a fost de fapt nici o secunda acolo. Mintea mea cine stie la cine este. Pastreaz-o si lasa-ma sa ma transform pana in clipa in care mi-o dai inapoi.

Va rugam permiteti inchiderea usilor

Duminica-eterna despartire

Nu de putine ori iti revine in minte imaginea unei despartiri. Astazi realizez ca mi-a venit in minte ultima imagine a unei femei ce a schimbat totul in lumea mea.

Duminica mi se pare ziua oficiala a despartirilor, nu cred ca este o zi mai dureroasa decat duminica in care cei ce parasesc orasul se despart, fie si temporar, de iubirile lor. Daca duminica este o zi fatidica despartirilor, gara este un loc sacru pentru cei ce isi ofera o ultima imbratisare pana la urmatorul sarut.

Era o duminica la fel de cetoasa ca si ultima duminica a vietii mele. Eram dupa inca o noapte nebuna de amor si intreaga zi nu am facut nimic decat sa evitam discutia legata de ce s-a intamplat noaptea trecuta. O conduceam catre Gara de Nord. Aveam 1 an de cand nu mai eram impreuna si totusi acest week-end nu a diferit cu nimic fata de week-end-urile in care ne iubeam oficial. La ultima noastra cearta s-a mutat in orasul ei natal si a inceput o viata noua, o iubire noua. Nimic nu m-a durut mai mult decat aceasta duminica petrecuta dupa un an de despartire.

Peronul era gol, tipic pentru o seara de duminica. Am stat imbratisati cateva minute, exact cat sa ii simt lacrima pe obrazul meu. Am condus-o printru-un gest de barbatie in compartiment si ne-am privit apoi prin geam. 7 minute mai erau pana in clipa in care s-a auzit fluierul ce o ducea cat mai departe de mine, aproape de el.

7 minute in care ii simteam fiecare privire cum se refugiaza pe corpul meu, minute in care nu se lega nici o fraza intre noi, minute in care zambeam amar, ascuzandu-ne durerea.

Si a plecat, cu fiecare metru pe care il parcurgea vagonul simteam cum ia cu ea tot. A luat cu ea toate clipele in care ma gandeam la ea, toate imbratisarile, toate saruturile, toate shot-urile de tequilla si toate atingerile mele.

Nu a putut decat sa ma intrebe printr-un sms daca e normal sa se simta asa. Nu am putut nici macar sa ii raspund, pentru ca din clipa aceea eram gol pentru ca mi-a luat totul. Din clipa aceea am baut mult mai mult alcool, am pierdut mult mai multe nopti, am facut mult mai mult sex dar nu am incetat sa o iubesc. O iubesc si asa gol cum sunt, o iubesc printre zecile de femei ce-mi trec prin pat, o ador printre sutele de femei ce le cunosc in escapadele mele mocturne, o divinizez printre miile de femei cu care intru in contact zi de zi. O iubesc tocmai pentru ca si ea ma iubeste stiind ca o iubesc mai mult decat barbatul de langa ea.

O iubesc pentru noua viata noua ce mi-a dat-o, o iubesc tocmai pentru faptul ca aici sunt postate povesti mai vechi de un an.

Never be the same again

Este bine stiut ca numai cel ce iubeste cu adevarat suferind va intelege suferinta celui ce i se ofera trup si suflet.

Nici acum nu imi amintesc motivul pentru care intr-o zi de duminica am plecat din casa ei lasand in locul meu nopti intregi de lacrimi inocente. Ca in orice poveste de iubire tensiunile sunt multiple, mai ales intr-o zi de duminica, zi ce anunta plecarea mea de langa ea pentru cateva zile.

Era duminica in care se anuntau rezultatele alegerilor prezidentiale, duminica in care Basescu era ales presedinte. Am lasat in casa ei toata durerea la care au renuntat toti romanii ce se bucurau de noul inceput. Am vorbit tot drumul la telefon, ii simteam fiecare lacrima ce se scurgea pe telefonul ei fara sa inteleg de ce nu ma intorc. Era poate modul meu de a ma proteja sau mai bine zis de a-mi proteja iubirea.

Acum in aceasta zi ploioasa de toamna nu o sa va spun o poveste, pentru ca aceasta poveste o traiesc si azi. Dupa 3 ani de la momentele acelei duminici inca ii mai simt lacrimile varsate in timp ce statea in fotoliul de la geam butonand haotic telecomanda. Dupa 3 ani sunt sigur ca aseara facea acelasi lucru ascultand

If you go away

Trec mai mult de 15 minute de asteptare si imi dau seama ca viitoarea concurenta pentru functia de director economic nu isi face aparitia la interviu. Asistenta mea doar ce imi comunica faptul ca si-a anuntat intarzierea, evident gasind ca scuza traficul.

Analizam in timpul avut la dispozitie cv-ul. Analizam experienta bancara, in analiza financiara, dar si fotografia in care remarcam o fatza luminoasa cu niste ochi expresivi. Cazand pe ganduri nu am remarcat numele, poate si datorita faptului ca in acel moment o vad intrand pe usa.

Intind mana sa ne cunoastem, in graba momentului iar nu ii retin numele. O vad agitata, cerandu-si scuze in exces dand refuzuri la cele 2 telefoane "Prada". Era mai frumoasa decat putea arata o simpla fotografie, avea ochi mai frumosi decat ii putea descrie un poet, avea un zambet mai frumos decat putea picta un pictor.

Dupa cateva minute de discutii se opreste si imi repeta numele. Ma intreaba unde am facut scoala primara, privindu-ma direct in ochi, exact ca la un adevarat interogatoriu. Mi se parea destul de deplasata intrebarea dar totusi raspund ca un copil scos la tabla: "scoala 37 si ulterior 39". Ramane uimita dupa care imi spune: "...eu sunt Oana, colega ta de banca din scoala primara".

In cateva secunde mi-am amintit perfect primii 3 ani de scoala primara cand am fost colegi. Aveam zi de zi acelasi drum, iar eu o conduceam acasa in fiecare zi, desi casa ei era mult mai departe de a mea. Mi-am amintit de serile in care ma vizita sub pretextul amintit de parinti "sa facem lectiile impreuna". Mi-am amintit in cateva secunde de clipele in care ii cantam la pian si cat de calm statea si ma asculta cantand, in timp ce ma concentram in urmarirea partiturii lui Bach.

"Nu pot sa cred, tu aici, in Bucuresti, costumul asta, biroul, jobul...chiar tu in fata mea dupa aproape 20 de ani?" Din pacate nu i-am dat nici un raspuns. Ochii mei se pierdeau pe sacoul ei verde inchis, asortat perfect cu un dres si o poseta in aceeasi nuanta. Ma uitam la suvita ce ii cadea rebel pe frunde si cu acelasi tic si-o aranja haotic. "Ce faci, te-ai casatorit, ai copilasi...eu am un baiat si o fata...gemeni, si doar ce am divortat". Nu am putut decat sa rostesc un simplu "imi pare rau" fara sa o felicit pentru micutii gemeni.

Nu puteam sa realizez ca prima femeie ce m-a tinut de mana este in fata mea ...dupa aproape 20 de ani de pauza. O mai vazusem in graba pe la liceul pedagocic, in timp ce vizitam alte fete. Nu aveam timp sa vorbim fiind mereu pe fuga. Nu puteam sa realizez cum prima femeie cu care imi petreceam cel mai mult timp in anii primelor clase primare este aici, si daca avea interviu cu colegul meu...putea sa imi fie colega.

Discutia s-a oprit brusc, intrebandu-ma despre post, despre companie, despre echipa. Se apropia ora 18 si am decis sa continuam discutia la cina. Era o seara de marti si am propus sa mergem la Esperanto, unde chiar Dan Chisu ne putea fascina papilele gustative.

Au trecut orele si aproape de miezul noptii am mai comandat o ultima sticla de vin in timp ce in mansarda restaurantului eram doar noi si canta

M-a invitat la dans, lucru ce i se parea asa de normal in mintea ei. Din clipa in clipa facea un lucru mai nebunesc ca altul, toate culminand cu un sarut furat in graba. Au urmat alte si alte saruturi, imbratisari si iar sarutari. Dupa 2 decenii am revenit la ceea ce am lasat in urma, ceea ce se consumase in limitele varstei la care traiam acele clipe.

Drumul spre casa nu a fost tocmai placut. Mi-a povestit de durerile ei, de sotul care o insela cu o colega de a ei. De banii care nu ii mai ajung desi salatiul ei nu este unul mic. Imi povestea de cat de singura este si cat de greu este sa adoarma singura in acel pat. Mi-a spus cat de mult m-a iubit, cat ani a incercat sa afle ceva despre mine dupa mutarea mea in alt cartier. Imi povestea de zilele din liceu in care treceam indiferent pe langa ea aruncand un simplu "salut". "Am zis ca o sa mor de dorul tau, dispareai si apareai exact ca un virus care nu te omoara dar nici nu iti da pace. Am zis ca mor cand am auzit ca ieseai cu colega din spatele meu, ce ne povestea toate amanuntele din orele in care erati impreuna".

Nu imi doream decat sa prind toate semafoarele pe verde...sa ajung mai repede acasa. Nu imi mai doream decat sa evit vorbele ei "uite...ai ramas la fel, ai observat cum te privea tipa din masina de langa tine in timp ce eram la semafor la Universitate?" Aceste amanunte imi scapau si ma simteam uluit de curajul cu care imi spune mie toate astea, tocmai acum, tocmai ea.

Ne-am despartit normal, un sarut pe obraz si promisiunea unei viitoare iesiri. Au trecut 3 luni de atunci si am vorbit de 4 ori. Nu m-a intrebat niciodata daca este acceptata sau respinsa in urma interviului, nu am intrebat-o nimic despre noul ei job de la noua banca portugheza ce isi facea intrarea in Romania... nu am intrebat-o nimic pentru ca atunci cand faci cadouri e mai placut sa citesti bucuria din vocea unei persoane decat sa o intrebi daca ii place gestul tau.

"Iti amintesti pianul tau culoarea lemnului de cires cu suporti pentru lumanari, iti amintesti cand ai deschis capacul sa imi arati principul de functionare...nu am retinut nimic, doar ca a fost clipa in care am fost cel mai aproape de tine"

Esti un animal

- Liuba, de ce nu ma iubesti? am intrebat
- Pentru ca esti un vierme, esti las, nu ai sira spinarii, nu ai ficat.
- Si apoi?
- Pentru ca esti insipid, nu ai cap, nu ai caracter, nu esti sensibil.
- Si apoi?
- Nu stii sa iubesti, nu ai inima.
- Si apoi?
- Ai un penis minuscul.
- Nimic altceva?
- Da, Visko. Nu te gandesti niciodata la mine, esti un egoist, un parazit, sii doar sa primesti, traiesti pe spinarea mea, nu faci nimic, nu ai interese, ma enervezi, ma iriti mereu. Cand o sa incetezi sa ma mai chinui?
Fu strabatua de un tremur de greata si de sila ce ii zgudui tot corpul, apoi inca de unul si inca de unul.
M-am lipit bine cu ventuza de mucusul secretat de instestinele sale pentru a lasa sa treaca furia, am curatat trompa de sange si am intrebat:
- Si care ar fi defectele mele?

from: Esti un animal, Viskovitz de Alessandro Boffa

Substituiri

De multe ori pentru a beneficia de un real succes in activitatile tale trebuie sa te bazezi pe tot felul de strategii. Una din ele mi se pare foarte importanta si folosita frecvent da rezultate pozitive.



Substituirea.

Practic e usoara subtitutia masina personala cu metrou sau mai rau ratb. Mi se pare usoara si substitutia euro cu lei sau paine alba cu graham, portocala cu lamaie. Dar varianta de substitutie euro cu graham sau ratb cu paine merge?

Ma rog hai sa nu gandim abstract si sa dam frau liber tastelor. Cand gasesti pisica calcata de passat-ul vecinului nu prea e posibila substitutia, la fel faci si cu pechinezul sau chiar cu disparitia unui semen. Nu mereu trebuie sa substituim cu chestii mai bune, desi indicat este sa evoluam. De aceea auzi frecvent..."dom'le buna era dacia aia din 77...asta noua e plina de electrica si nu imi place" desi nu prea te "coafeaza" cand iti ploua in ea.

E omenesc sa substituim, dar ca si in alte actiuni suntem supusi greselilor. Sa zicem ca jucam remy, table, sah sau carti. Tot o substituire se numeste, dai ceva pentru a alege altceva, este suficient sa alegi ceva gresit si jocul tau s-a ruinat.

De multe ori o substitutie corecta este date de un simplu sarut in schimbul miilor de cuvinte, de o imbratisare in schimbul zecilor de lacrimi, de tacere in schimbul certurilor sau chiar de iertare in loc de pedeapsa.

Oare creierul nostru nu vrea sa o inlocuiasca pe fosta iubita ce te-a inselat cu seful tau cu una ce si-a inselat sotul cu tine, sau creierul ei nu vrea asta?

O frumoasa marturie

Astazi prin biblioteca am dat peste o frumoasa declaratie de dragoste. De fiecare data cand o citest totul se prabuseste in jurul meu.

"Eu am iubit un singur barbat.

Il iubesc si acum. L-am iubit si inainte de-al cunoaste, ne-am iubit cand l-am cunoscut si-l voi iubi pana dincolo de sfarsit. El nu este al meu. Si ma intreb uneori, cine il are mai mult: sotia sau functia?

Mi-a darut candva un buchet de flori artificiale...pentru ca celebritatea nu-i da voie sa cumpere flori din coltul strazii...

Ne-am ascuns mereu si ne-am iubit la marginea Bucurestiului, departe de ochii lumii, dar mai ales de cei ai adversarilor sau ce ar fi ridicat iubirea noastra la rang de greseala nationala.

Nu suntem decat doi muritori...si chiar daca suntem cunoscuti si noi avem dreptul la dragoste. Totul ne desparte... oamenii, viata, functia lui si poate destinul. Si totusi...Dumnezeu ne-a unit de atatea ori!

Am spus candva ca mi-as da pentru el mana dreapta si as invata sa scriu cu stanga...Si apoi mi-am dat seama ca mi-as da pentru el nu numai viata, ci si moartea.

Mi-e dor de el... mi-e dor de el mereu...Si singura cruce la care ma inchin este cea din aur pe care el mi-a daruit-o candva de Florii.

Iubesc un singur barbat...si tocmai pentru ca-l iubesc prea mult, nu ma intrebati cine e.

Aceasta este propria mea marturisire in fata lui Dumnezeu."

Floriana Jucan - 16.04.1996

Three Times trailer

Just try to feel...is not just a video

Have you ever fucked on cocaine?

Gus Moran: Did you ever use drugs with Mr. Boz?
Catherine Tramell: Sure.
Gus Moran: What kind of drugs?
Catherine Tramell: Cocaine. Have you ever fucked on cocaine, Nick?
[Catherine Tramell uncrosses her legs and it can be seen she's wearing no underwear]
Catherine Tramell: It's nice.
Nick Curran: You like playing games, don't you?
Catherine Tramell: I have a degree in psychology, it goes with the turf... Games are fun.

LOSING A FRIEND

Aseara am lenevit pe la L. I-am regasit locurile in care ne faceam de cap acum vreo 5 ani. Sa fie chiar vreo 6 cand descopeream arta de a lenevi impreuna. Ne apuca dimineata la povesti presarate printre partide de amor, apoi ne apuca pranzul in pat si doar vreun eveniment major ne tulbura lenea.

Acum este femeie in toata firea ei, nu mai are 19 ani si gandeste poate chiar mai subru decat una de 35. Imi povesteste de aventurile ei din ultima vreme, de barbatii ce o dezamagesc, de parintii pe care ii dezamageste, parintii ei ce inca mai intreaba de mine.

Ne amintim cum la 19 ani ne imbatam amestecand niste gin cu apa tonica, si realizam ca acum este normal sa mai fumam niste iarba in diminetile de after hours. Realizam ca ne certam atat de des si acum ne vorbim asa de rar.

Acum ne dam seama ca avem alte probleme, mergem cu masina la garantie, suntem implicati in mastere pana in gat, avem cate 2 job-uri si platim rata la casa, la nokia, la ikea, la iubire...

Prietenii comuni s-au casatorit. E. si ea s-a maritat, naste peste cateva luni un baietei berbec, ca mine. Cum sa mi-o inchipui pe E, sau pe L casatorite cu copii cat timp in mintea mea raman dansurile semi-goale in livingul lui J, baia in mare noaptea, biliardul ce avea ca miza tot felul de propuneri cu tente sexuale intre ele doua.

Ii amintesc de ziua in care a fugit dupa mine la mare. Venirea ei m-a scandalizat atat de mult incat chiar imi permit sa ii spun ca regret evenimentul acela si lacrimile ei. Ea tace, stie ca ulterior am regretat atitudinea de barbat indiferent.

Realizam amandoi ca traim din ce in ce mai mult din amintiri. Realizam ca ne iubim desi intre noi nu e o poveste de iubire. Ne iubim in acele ore in care stam imbratisati si lenevim la povesti. Amintirile ne fac se ne iubim.

Ultima data cand am lenevit la mine mi-a postat un comment pe blog...si acum voia sa faca asta dar e privat, oricum am schimbat subiectul destul de repede pentru ca aveam altele "vitale" de vorbit.

In timp se pregatea un shot de absinth i-am cantat cateva acorduri din "strangers in the night" la pianul ce reprezinta singura noutate din casa ei in care predomina acelasi parfum Givenchy. Am inchis ochii, i-am simtit Amarige-ul, am ciocnit si am baut..."pentru iubire" a zis ea... "pentru iubirea ta" am zis eu amintindu-i ca sambata ne stim de 6 ani.

Deschis...dar inchis

O sun, vorbim 2 min …mi-a zis rapid in timpul convorbirii ca ma suna mai tarziu. Am plecat spre casa si am luat autobuzul, dupa ani de pauza renunt la metrou pentru ca nu vreau ca telefonul meu sa ramana nici macar o secunda fara semnal. Si nu a sunat.

…dupa zile intregi am aflat ca a sunat…exact in acea secunda.

About L

Ca in orice sambata suna telefonul si ne adunam la Embryo pe la 1. Ma suna si ea, dupa vreo 6 luni avem ocazia sa ne revedem. Este una din acele persoane care ocupa un loc special in interiorul meu desi paradoxal nu ma leaga vreo poveste de iubire de ea ci poate doar vreo 8 ani de amintiri si evolutii impreuna.

Am dansat, am baut long iceland-ul lui Alex si am dansat iar. Am ajuns la mine si cand am aprins lumina a ramas uimita. Casa mea goala, doar cu o canapea in mijloc + linia audio si laptopul din dotare. I-am explicat ca in 3 zile incepe renovarea in cuibul meu…”vai bursucule casuta ta o sa arate altfel, astept cu nerabdare noul look”.

Obisnuia sa imi spuna “bursucule” de pe vremea cand s-a terminat relatia noastra de cateva luni. Ea avea doar 15 ani …eu 19. Eram bursuc morocanos pentru ca ma enervea cu copilariile ei si de multe ori ma lasa mut cu citate din Sigmund Freud spuse in timp ce fuma la mine in masina, lucru atat de rar pentru o fata de 15 ani.

Ani de zile ne vedem de cateva ori pe an. Mereu are aceeasi problema si mi se plange de aceeasi chestie. Viata ei sentimentala. Ii reprosez mereu aceleasi lucruri si mai ales cel mai important legat de faptul ca este o femeie de vis pe care o folosesc toti ratatii…si cand zic folosit de la capitolul material pana la cel sentimental se ia totul in calcul.

Imi transmite salutari de la parintii ei si o rog sa le transmita ca si eu ard de nerabdrare sa ii revad. Ne intindem pe canapeaua moale si lasam winampul sa faca atmosfera. Imi cere o scrumiera si isi amintes brusc ca la mine in casa nu se fumeaza, azi o rog sa o faca si mai mult sa scrumeze pe jos ca totul e impachetat si nu vreau sa o dau jos din bratele mele pentru o scrumiera. Din respect pentru mine vede o sticla de apa pe terminate si o foloseste pe post de scrumiera.

Nu mai stiu ce am vorbit, am vorbit multe, atat de multe incat am adormit vorbind, trezindu-ma a ei aroma de Kenzo Jungle. Se trezeste si ea si isi cheama un taxi, cobalcescu vine in 6 min. Ii mangaiam parul ca un parinte ce-si trimite copilul la scoala si o intreb la ce se gandeste. “Ma gandeam la tine bursucule, la cum arata casuta ta acum ce mereu e curata, la cate tipe ti-au vizitat casa dar si viata, ma gandeam ca as mai fuma o tigare dar ma gandeam si la pantofii mei siclam”.

Nu stiu daca ea a adormit in bratele mele sau eu in bratele ei pentru totul era sub semnul unei alte lumi dirijata doar de o melodie ramasa acum pe repeat “In a Manner of Speaking “. Ma trezesc cu buzele apropiate de obrazul ei. Se trezeste si ea amintindu-si ca a pierdut taxiul. Cei de la companie au sunat inapoi dar telefonul era pe silent pentru ca prietenul ei aflat in Bamboo era in pline crize tipice unui om beat.

A chemat inca un taxi si de data asta ne-am impus sa nu mai adormim mai ales ca se luminase. Nu am rugat-o sa stea la mine pentru ca orice secunda petrecuta mai mult decat cere o vraja poate strica totul. Am condus-o pana la taxi si pe scari i-am spus: “Ultima data cand ai venit la fel a fost…sa nu mai zic ca mi-a fost rau 3 zile gandindu-ma la tine…nu te-am sunat pentru ca asa fac eu, nu gandesc cu inima ci cu lista de principii”. Ma pupat si a urcat in taxi, la lumina zilei am vazut cum era imbracata probabil afectat si de privirile soferului. Nu vreau sa va descriu dar pot spune ca nu am gasit la o femeie combinatie mai buna intre bitchy-office outfit.
M-am intors pe canapea, am avut tentatia se a trimite un sms sa o intreb ceva…daca a ajuns bine, daca nu stiu ce…. evident am zic ca mai buna tacerea.

Sunt cateva femei capabile sa imi indulceasca tirania pe care o exercit si asta fara vreo partida de amor, vreo scena din filme sau alte minuni. Prin simpla lor prezenta si prin faptul ca vor sa intre in lumea mea. Micile gesturi nasc faptele mari, mi-am spus cand glumeam cu o prietena care mi-a afirmat sec…”ai stat cu L. pana dimineata fara sa faceti nimic…eu ma culcam dupa primele 10 minute”.

Si totusi…imi dau seama ca o partida de amor se integra perfect in casa aia goala plina de boxe si o canapea, lucruri ce le zareai la lumina primelor raze de soare…o partida de amor intr-un loc pe care il stiu atat de bine dar arata altfel cu o femeie pe care o stiu atat de bine si acum e la fel…
cred ca o partida de amor era ideala, dar nu cu ea…

Solutii, tratamente, evolutii

Din ce in ce mai multe femei vor sa o faca cu o tipa in timp ce mai multi tipi vor sa introduca in cuplul lor o a 3-a persoana. Din ce in ce mai multe tipe vor sa o faca cu 2 tipi sau chiar isi doresc sa vada 2 tipi cum fac sex. Se recunoaste din ce in ce mai des ca procentul de 70% din populatie se masturbeaza si nu mai e un tabu sa spunem cum o facem in cadrul discutiilor din Turabo. O partida de amor la birou nu mai este o secventa dintr-un film, se intampla frecvent chiar si pe copiator evitand camerele de supraveghere. Sexul oral nu mai este de mult un subiect tabu, fie ca esti femeie sau barbat la discutiile legate de sex, o mare majoritate recunoaste ba ca ii place sa faca sau sa i se faca, chiar mai mult decat cine stie ce pozitie clasica.

Glumele legate de joaca cu frisca sau miere, fructe sau lumanari au luat locul realitatii, sa chiar sunt depasite de sexul oral cu sampanie sau rebdull. Numai gandul la o partida de amor in locuri publice trezea erectie instanta acum niste ani, acum a devenit normalitate intre statia Aurel Vlaicu si Pipera a metroului bucurestean.

Sexul in masina e demodat, ultima masina in care mi-am tras-o stiu ca a fost dacia lu’ tata de pe vremea liceului. A urmat sexul pe capota masinii si acum sexul in timp ce sofezi sau conduci motorul.

Cyber sexul a murit. In orice discutie vine vorba de sex si chiar nu mai prezinta interes o mangaiere cu mana opusa celei cu care tastezi. Siteurile pe care intra lumea sa isi caute parteneri cu viziuni deschise precum poseda ei, au devenit siteuri cu tarfe sau transexuali pe care ii platesti.

La inceput un simplu sarut genera tremur sau nopti nedormite gandindu-te ca totusi iubesti pe altcineva. Ulterior o partida de amor cu un amant avea acelasi efect, acum ambii parteneri recunosc (poate tacit) ca si-o trage fiecare cu cine vrea..si asta pt binele relatiei.

Acum avem stimulente, viagre, silicoane, puli ce cresc cu 10 cm dupa ce rontai niste pastile, avem “iarba”, coca, vibratoare, catuse si totusi avem orgasme ce nu se mai traiesc cu aceleasi intensitati.

Sex din prima seara nu mai este refrenul unei melodii ci ce intampla frecvent in toaleta unui club. Fie cu mai multe persoane in aceeasi seara.

Toate sunt rezultatul evolutiei din mintea noastra. Evolutia asta nu tine cont de regim politic, situatie macro economica, religie sau alte criterii frecvent amintite in studii. Evolutia asta face diferenta intra femeile virgine la 28 de ani si cele ce se regasesc in randurile de mai sus, mult mai pregnant decat diferenta intre dacia 1300 si logan.

Suntem oare la un pas de autodistrugere ?

Amintirea unui email uitat

Ti-am scris multe scrisori si tot mai multe au sarit pe geam, pagini rupte in mii de parti precum sufletele noastre.

Ma uitam pe geam ca nu mai ploua cum ploua inainte. Acum 10 minute cand ti-am sters mesajele de la ultima noastra cearta era soare de-mi transpirau umerii bagand cheia in interfon sub privirile indecente ale vecinei de la parter ce ieri mi-a admirat cravata primita de la tine.

Acum sunt pe balcon, un balcon mare pentru restul apartamentelor din Iancului. Un balcon atat de mare si pentru tine din moment ce iti faceai loc in bratele mele pe vremea in care nu faceai mai mult de 15 minute pana la mine, nu o eternitate ca acum. Acum, ca si atunci, baietii sunt afara la o bere. Eu fac la fel, dar pe balcon…nici acum nu pot sa mai beau pic de sampanie Pol Roger. Da…Pol Roger ce ne imbata de ne uitam pana si numele….

Acum poate daca dracii generati de un alt barbat te-ar exila in balconul meu, poate eu mi-as cauta loc in bratele tale fara a asculta ca atunci Corinne Bailey ci ca acum niste Joe Dolan. Acum bate vantul, bate din nord, adica din zona ta si nu stiu de ce urmaresc fiecare punga ridicata in aer si mai ales fiecare silueta blonda ascunsa de picaturi.

Apropo banii aia pe care ii datorezi subsemnatului, foloseste-i in scopuri caritabile. Imbata-te in Amsterdam si lasa un negru dotat sa ti-o traga noaptea in Bloemenmarkt in timp ce zbrobesti in palma florile de liliac pe care le-am uitat in masina ta, in seara in care s-a sfarsit o epopee.

Ultima oara cand mi-ai scris ti-am raspuns ca ai murit, da…esti moarta si la cacat cu reincarnarea asta ca e doar un zvon. La cacat si cu colega ta de serviciu, ziceai ca e sex machine. O numesc sleep generator. Nu e fatal sa-ti fut rand pe rand cunoscutele doar pentru simplul motiv imi alunga dorul provocat de moartea ta? Nu e fatal ca peste putin timp ajung iar in Paris si in autobuzul 95 nu o sa vad decat emigrantii ce ies de la munca, la ora la care noi dansam tango pe malul Senei.

Nici la biserica nu am mai fost, duminca e ziua in care deschid ochii si-mi sterg lacrimile. Nu mai pot sa plang dupa tine, imi lacrimeaza ochii din senin..exact ca atunci cand nu te cunoscusem. Inca imi mai curge sange din nas, dar nimeni nu mi-a sarutat pleoapele as a blood stopper like you. Si seara ma rog la Divinitate din ce in ce mai rar.

Nimic numai e cum era…

Frigiderul nu mai ingheata cum ingheta cand eram noi copii. Apa marii nu mai e asa rece si nici brifcor nu mai exista. Dacii crem ca aia in care ne sarutam nu mai vezi. Telefoane publice vezi rar dar cabine precum alea in care iti sarutam sanii nu mai vezi decat pe la Focsani, da acolo la colega ta de facultate. Pepenii nu mai au gust, rosiile la fel si mai ales femeile nu mai sunt asa sincere cum erai tu.

De la ultima noastra cearta nu am putut sa ma mai cert cu nimeni. Ramai singura ce dai sens unei dispute. Ah sa nu uit de mare, algele ma intreaba de tine, si ele au fost luate de excavatoare si duse departe de mare. Au murit si ele. Da…esti o alga hranita de iubirea mea si omorata de excesele tale.

Ma duc sa imi fac bagajele, maine plec la mare. Pentru tine maine seara o sa sarut o stea si o sa las o turista sa imi faca sex oral in timp ce beau pentru tine acelasi Bacardi. Daca maine ploua pana in zori inseamna ca sunt si lacrimile tale.

Nimic nou, Nicolas Sarkozy este genul nostru, il filmeaza astia ametit mai rau cum ne filmam noi cand faceam amor. Cred ca e constantean ca noi, ca Basescu.

Cu dragoste te urasc,
Eu!

Raspuns:

Dragule,

Ma duc sa imi fac bagajele, maine plec la mare. Cu siguranta o sa fiu turista din calea ta, asta nu inseamna ca nu-s posesoarea lacrimilor din zori.

Te urasc infinit!

In mai putin de 24 de ore ma pierdeam prin multimea de pe faleza. Ma suna un "numar ascuns" si aud: "nu te mai holba la palaria aia din vitrina, ia-o si vino la terasa din spatele tau."

Sun in her eyes

Ieri a debutat o noua luna, poate cea mai asteptata din an. Iulie mereu imi aminteste de adolescenta in care, vorba unui amic, singura grija pe care o aveam era sa ajungem la plaja.

Am iubit mereu apusurile, mai mult decat rasariturile. Un paradox este dat de faptul ca totusi daca se termina o zi esti mai putin obosit decat momentul in care incepe si admiri un rasarit.

Imi amintesc parca era ieri. Leneveam pe o plaja din Eforie. Ne cunoscusem de cateva zile si momentul in care ea parasea litoralul se apropia in doar 3 zile. Am ajuns la plaja in mijlocul zilei, inconjurati fiind de familisti si tipete de copii. Am ramas pana la plecarea acestora de pe plaja.

Este divin sa privesti de pe malul marii, de langa apa, avand in bratele tale o femeie superba, cum plaja se goleste. Desi am cunoscut destul de multe femei lucrul pe care nu l-am testat frecvent nu este dat de vreo partida de amor in locuri extreme, sau nu cine stie ce nebunie...ci...banala imbratisare pe malul marii la apus. In margine, de plaja lasata goala de oamenii ce si-au petrecut ultimele zambete ale zilei lasand in urma lor rezidurile ce le-au alimentat dispozitia.

Pescarusii isi fac aparitia dupa ora 19. Stau la cativa metri de tine si ciugulesc de prin pungile uitate pe plaja. Este ora la care doar cei ce iubesc cu adevarat (marea) mai raman langa ea. In zare se vad inca 2 indragostiti ghemuiti de frig si acoperiti de prosoapele de plaja. Muzica ce se aude in zare nu mai este atat de alerta, este un acompaniament decent al momentului in care o sarut pentru prima oara.

Vorbele mele, gesturile mele, privirea mea, toate mor la primul sarut. M-am despartit de gesturile ce m-au ajutat sa ii fur acel sarut in clipa in care acesta a aparut. Ca intr-un razboi acum trebuie sa apar cucerirea cu noi si noi arme, din ce in ce mai "distrugatoare" si mai marcante.

Acum suntem prea ocupati sa remarcam apusul, ele vor la Turabo si nu pe nisip cu picioarele in mare. Ei vor in cabrio si nu in papuci. Feelingul s-a transformat in acum in raspuns la diferiti stimuli, fie ei vizuali, financiari, de imagine sau cine mai stie ce lucru ce duce mersul naturii la rangul de istorie.

Sa dansam, sa uitam de regrete, sa uitam ca postam banalitati si nu povesti de iubire murite de mult.

Save the room

Ieri se pare ca a fost cea mai torida zi a anului. Erau 37 de grade la ora 22 cand ne-am intalnit prin Herastrau. A vrut sa ma duca la o terasa ascunsa, atat de ascunsa incat nici ea nu mai stia unde este. Ne-am amuzat amandoi pe tema incidentului si am decis sa ne urcam La motoare in cautarea unei temperaturi decente.

Ne cunoscusem pe plaja, una din putinele femei ce mi-a dat numarul de telefon fara sa il cer, una din putinele femei ce mi-a atras atentia in ultimile luni. Acum era prima noastra intalnire in Bucuresti si mai ales cu haine pe noi...cine stie pentru cat timp. Ajunsi La motoare ne-a izbit furtuna. Zburau paharele de pe mese, zburau hainele, zburau sticlele si in curand decorul si ceva din noi.

Ne-am adapostit la Cafeneaua Actorilor. Era atat de cald incat parca textilele noastre erau ude de la ploaia ce o asteptam toti. In cafenea am stat la acele mese de 2 persoane. Am deconectat becul ce ne lumina, sau mai bine zis ne incalzea atmosfera.

Am vrut sa testam ai alte locuri, cu gandul la un long iceland dar ora inaintata ne-a trimis acasa. La ea... Foarte cald si la ea, cum foarte cald era si la mine, cum foarte cald era peste tot.

A fost o seara pe care amandoi o asteptam de mult, s-a terminat brusc din cauza calduri...da caldura si nu frigul ucide sentimente, ucide vise, ucide ganduri.

Am reusit sa mai salvam un gand, si anume acela de a ne revedea in 3 zile la mare. De fapt am salvat prima noastra intalnire.

Later edit

Ulterior mi-am dat seama ca a fost doar o iluzie. Ea a ramas in jurul meu...eu am disparut total.

greu

Era inca o duminica in care leneveam pe malul marii lubrifiindu-mi mintea cu priviri din ce in ce mai dese catre ceas, devansand pentru a 4-a oara plecarea spre Bucuresti. Ea isi odihnea capul pe pieptul meu acoperind-mi palmele cu nisip.

Au mai trecut 3 zile ce hraneau alte 5 de despartire. Nu este sentiment mai placut ca acela dat se faptul ca ai o iubita langa mare, ca gandurile tale se duc acolo in fiecare secunda, ca sarutarile ei in amintirea ta se confunda cu momentele in care marea atinge tarmul.

Ultimile clipe niciodata nu erau la fel. Uneori se alinta ore intregi, sau in alte dati ne certam pana la lacrimi, sau adormeam imbratisati pana in miez de noapte generand viteze aprige catre Bucuresti.

Urma lansarea noii emisiuni a leului greu. Se alinta cerandu-mi imposibilul, si anume sa primeasca niste bani noi inainte de momentul in care ii vede orice roman de rand, si ea stia ca pentru mine nu e o femeie de rand. Din mici nimicuri am ajuns la contradictii si lacrimile ei au pus capat weekend-ului nostru de la mal de mare.

Ajuns la birou eram destul de afectat de acest proces de denominare, am uitat de vorbele ei dar oricum mi se parea imposibil sa obtin mica ei solicitare. Gandindu-ma mai bine...daca chiar eu nu pot face asta, cel ce se afla la sursa...atunci cine sa ii ofere primul leu nou din viata ei.

A doua zi a primit prin curier o bancnota de 1 leu, primul leu din viata ei a fost unul pe care nu il putea folosi niciodata dar in schimb era un adevarat leu greu inscriptionat digital cu mesajul "nu lasa nimicurile sa distruga Marile Sperante"

Nu este nevoie de putere sa faci minuni, nu e nevoie de minte sa gandesti, nu e nevoie de rabdare sa astepti, nu e nevoie de voce pentru a canta...e nevoie de iubire pentru a face orice.

haunted to be wanted

Am mai primit un request si lista mea a mai crescut cu un contact. Aproape uitasem ca exista acest blog in viata mea acum 3 minute si acum ma intreb de ce ar citi cineva aceste randuri, daca nu acestea cele anterioare?

Au trecut mai multe saptamani de la ultimul inscris, timp in care am mai facut cateva sute de km, adica mii, am mai baut cateva pahare de acool, adica sticle, am mai facut amor, adica sex, cu cateva femei, si am ceva noi nume in telefon...adica o sa fac amor.

Am mai admirat zambetul multor femei, am simtit parfumul altor femei, am vazut faze penibile, am mai vazut muieri ce danseaza prost, altele satisfacator. Am vazut femei urate in masini frumoase si invers, am vazut femei cu bani si cu iubiti saraci, mai mult am vazut invers. Am vazut multe in ultimile saptamani, dar nimic notabil...

Conform conceptului scriu deci exist s-a nascut si acest blog, si acesta fara nici o poveste ce merita sa iti rapeasca din timpul tau virtual ci doar sa mai adune click-uri.

Chanson triste.

Veneam de la mare ieri. Era o duminica trista ca orice alta zi de duminica. In masina imi canta

Am ajuns vineri dimineata si am primit invitatia ei de a o vedea cum evolueaza in rolul princial al unei piese la Opera din Constanta. Ne-am cunoscut acum 1 an. A fost first date fucking. Inca 7 zile in care adormea in bratele mele si ne trezeam la prima ora pentru ca doar ea imi aranja cravata cel mai bine si apoi urmau sarutarile din metrou timp de 3 statii. Ea ramanea la amica ei ce o gazduia in Bucuresti in timpul zilei, urmand ca seara sa refacem lumea noastra.

S-a terminat fara explicatii. Nici nu vreau sa ma mai gandesc de ce si in ce conditii s-a terminat. Important este ca dupa o pauza am ajuns sa scriu din nou un post in aceasta pagina. O pot numi cea mai importanta traire emotionala din ultimile luni.

Am ajuns la spectacol. In primele minute si-a facut aparitia in scena. Era la fel de frumoasa ca de fiecare data cand o vedeam, cu tenul deosebit de alb si cu parul deosebit de negru. S-a terminat piesa...

Am fost in culise sa ii dau florile ce se potriveau perfect cu rochia ei rosie. A ramas surprinsa ca am stat pana la sfarsit...si mai surprisa ca totusi am venit sa o vad...si mai surprinsa ca i-am dat flori. Si eu acum sunt surprins...ca de luni de zile nu am mai reusit sa ofer o floare.

A urmat dezmatul din cluburi...tipic unei zi normala de week-end. Regretele au venit in ziua urmatoare. M-a sunat sa ne vedem. Am zis ca ea fixeaza ora. M-a sunat si mai tarziu sa imi comunica ca o lasam pe ziua urmatoare. Ziua urmatoare cu greu ne-am vazut pe ultima suta inaintea plecarii mele din Constanta.

Ne-am asezat la masa, am povestit putin si a sunat telefonul...s-a scuzat ca trebuie sa plece.

A plecat dupa minute intregi de scuze si alte promisiuni viitoare.

Am o stare ce nu se poate exprima... nu o regret pe ea ca femeie, nu regret clipele trecute, nu regret nimic. Nu s-a pus o secunda problema de un sentiment, de o relatie, de suferinta sau de placere. Nu a fost nimic decat o simpla joaca de o saptamana ce s-a consumat in urma cu un an. Ce nu poate o minte normala sa inteleaga de ce prezenta ei pe o scena intr-o interpretare impecabila m-a facut sa postez aici aceasta. Poate faptul ca era in alt rol decat cel pe care il cunosteam, sau poate ca era dorita de toate personajele masculine ale piesei, sau poate ca nu o vazusem de luni bune...sau cine stie ce minune. Sau poate ca l.overdoza de multe ori are efect intarziat.

Am crezut ca revenirea la viata normala, la birou, trafic, nebunie, sterge din intensitatea acelui moment dar nu a fost asa. S-a finalizat cu o poveste mediocra, cu un nou playlist in winamp si cu o dorinta nebuna de a o revedea.

Acum 2 minute m-a sunat, era in Bucuresti. A plecat direct de la masa la care vorbeam cu prietenul ei-ce conteaza de ce a plecat? Vrea sa ma vada azi, are putin timp, si eu vreau sa o vad... am fixat ora 13-15 pranzul pe malul lacului Herastrau.

Mortii nu se hranesc

O simpla zi de luni, dimineata intunecata si ploioasa. Cozi infernale in trafic si picaturi pe geamuri. Lume plictisita, prea plictisita pentru a se manifesta nervos. Agenti de circulatie plictisiti de banalul cotidian. Totul intr-o atmosfera de "idle" constant.

Imi taie calea un focus albastru din care se vedea silueta unei femei. Dupa cateva semafoare suntem paralel asezati in asteptare. Prin geamurile pline de picaturi presat de curiozitate ma uit si remarc prezenta feminina ce conduce.

Era la fel ca acum 4 ani cand ne-am vazut ultima data. Agitata, vorbea la telefon mult, lua radare in disperare si mereu calatoria cu ea era o aventura. Cand parasea acest spatiu vital al habitaclului era alta persoana.

M-a recunoscut si ea...ne-am salutat si am ajuns direct intr-o cafenea din Dorobanti. La ora 9 eram primii clienti ce savurau cafeaua admirand ploaia de afara. Ultima oara cand ne-am vazut ploua si mai tare dar era plina vara. Clipa aceea 4 ani de zile nu mi-a revenit in minte dar mi-a amintit-o ea acum, spunandu-mi ca se gandea frecvent la acele momente.

In seara aceea ne-am despartit in oras... m-a evervat cu ceva si am plecat de la masa. Ajuns acasa mi-am dat seama ca trebuie sa o vad. Statea in capatul celalalt la orasului de pe malul marii si am plecat pe jos prin ploaie. Am asteptat-o in fata hotelului vreo 2 ore. Era posibil sa fie deja in camera sau era posibil sa nu vina in camera in seara aia.

A aparut. O vedeam trista si cu parul ud. Cand m-a vazut surprinderea i-a marcat chipul. Nu s-a bucurat dar nici nu a fost indiferenta. Am stat pe holul hotelului pana in zori. Ne-am spus vorbe grele ce sunau a despartire. De obicei oamenii se cearta rapid, isi spun ce au de spus in 3 cuvinte si dispar. La noi a durat pana in zori. Am mers sa vedem rasaritul. Am inghetat impreuna pe plaja si ne-am incalzit facant baie in apa marii la ora 7. Am dus-o la hotel si s-a trezit pe la pranz cu niste flori si bomboanele ei preferate. Am invitat-o la masa si mi-a zis via sms "mortii nu se hranesc". Nu au avut nici un efect. Mintea ei oricum era in alta parte, precum si inima. De atunci nu am mai auzit nimic de ea. A disparut instant din mintea mea. Chiar nici numele ce-l auzeam frecvent nu il asociam cu ea. A murit pentru mine si chiar azi la cafea imi spunea ca pentru ea nu a fost la fel.

Ce conteaza acum regretele ei? Ce conteaza ca in toti acesti ani s-a gandit mult la acele clipe, la ideea ca m-a ranit si ca ma voia dar teama o tinea departe de a face ceva? I-am multumit ca nu m-a cautat si i-am multumit pentru clipele de atunci, pentru faptul ca mi-a generat sentimente, lacrimi si nopti nedormite si kilograme in minus. Ca si celelalte din viata mea au fost un element ce au produs ce sunt eu acum.

Ne-am despartit schimband carti de vizita. Lucreaza in acelasi domeniu cu mine, pot spune la concurenta. Cand mi-am verificat mailul acum 4 minute ma invita la pranz. I-am raspuns prea sincer "mortii nu se hranesc"

Sway

Ascultam in timp ce ma uitam printr-o veche adresa de email. Era prima mea adresa de mail facuta prin anii 98 pe vremea cand nu am mai ajuns la o ora de meditatii si m-am oprit intr-un internet caffe.

Am gasit si un mail de la I. Era necitit de 9 luni si poate mai statea mult daca nu aveam inspiratia de moment sa il verific. Am zis-o de multe ori ca e placut sa te lasi in mana destinului si poate si mai placut sa nu te joci tu cu destinul. Urmeaza o dovada clara a acestei afirmatii.

Era o seara de sambata si arunc un sms unei prietene cu intentia de a o vedea. Destinul a vrut sa tastez aiurea ultima cifra a numarului ei si asa m-am trezit cu reply-ul de la I ce isi arata nedumerirea legata de intentia mea.

O combinatie absurda, o femeie din Bacau ce lucreaza in Italia era pt 2 zile in Bucuresti sa isi prelungeasca viza. Fiind la matusa ei dupa 2 ore de disctutii la telefon am decis ca e bine sa ne petrecem seara impreuna. S-a ras, s-a dansat, s-au mancat prostii, ne-am certat cu taximetristii, ne-am ametit la mine si am facut amor pana in zori.

Mai avea o singura zi de petrecut in Bucuresti, si inca 3 de petrecut in Romania. Nici ea nu stia cand se mai intoarce...si daca o mai face. Ne-am petrecut ultima zi in casa, lenevind in timp ce winampul devora playlistul romantic. Nu ne-am facut surprize, nu i-am luat flori, nu am condus-o la gara si tot ce am facut a fost sa ma bucur de ea ca noutate trecatoare in viata mea.

A ajuns acasa si mi-a zis ca sufera, nu de absenta mea sau de cine stie ce chestii profunde, sufera ca totul s-a intamplat, ca acum vorbim la trecut. Dupa 2 zile am revenit si eu la normal, mi-am deschis telefonul remarcand spumele iubitei mele de atunci, mesajele de la familie, si invitatiile la baut cu amicii. A fost prima imagine a realitatii. Am iesit pe strada, se facuse frig, incepusera scolile, lumea se agita, toti erau cuprinsi de ceva iar eu inca visam.

Am condus toata noaptea sa o prind la ora 6 dimineata in clipa in care pleca autocarul catre Italia. Am ajuns prea tarziu si plecase de cateva minute...asa ca am urmarit autocarul pret de vreo 30 de minute pana la o statie de benzina unde s-a alimentat. Ne-am imbratisat cateva minute, nu conteaza ca a fost unul sau 10. Lacrimile ei imi invadau si mie obrajii...a fost singura data cand nu am realizat daca plang eu sau o face ea. Mainile ei ma strangeau atat de tare incat haina de piele scotea sunete terifiante. Am dus-o in brate pana la scara si acolo i-am urat drum bun sarutandu-i pleoapele.

Dupa 1 an mi-a dat un mail in care mi-a zis ca vine in tara. Cand era in Bucuresti m-a sunat sa imi comunice ca se marita, cu un batran bogat elvetian. Eram prea ocupat sa ne vedem, oricum intensitatea clipelor din ultimul minut nu mai putea sa fie retraite.

Acum mi-a scris ca e la mare, nu s-a mai casatorit pentru ca nu a avut puterea necesara si e curioasa ce mai fac eu, fiind sigura ca am o familie fericita. O sa o las sa creada asa fara sa ii dau raspunsuri. Unele lucruri le pastrezi in minte ca fiind unice tocmai pentru ca s-au intamplat repede si intens. Orice revedere artificiala aduce greata tipica unui cuplu de 35 de ani impreuna.

Ce te leaga?

De multe ori te invarti prin casa si vezi chestii care iti amintesc de x si de y. Cel mai bine le observi cand faci o curatenie generala dupa niste ani de zile.

Aseara am gasit o bluza ce nu pot spune ca imi apartine desi este a mea. Mi-am luat-o de la nu mai stiu ce targ cand o lalaiam prin studentie in capitale europene. Nu ratam nici un eveniment ce aparea postat pe undeva si mai ales nu ratam sa plec mereu cu cate o achizitie.

Bluza aceea nu am purtat-o niciodata si am catalogat-o ca "de casa". Nici in casa nu am purtat-o pana sa vina ea. A ramas la mine in prima noastra noapte de iubire si avea nevoie de o bluza. I-a placut pentru ca avea si culoarea ei preferata...poate.

Dupa plecarea ei bluza a mirosit zile intregi a Amarige... saptamani intregi chiar si dupa ce am spalat-o. A mai venit la mine de cateva ori si mereu imi lasa amintire acel parfum. Era atat de sexy sa vad iubita mea in hainele mele largi ce ii fac placere.

Intr-una din pauzele noastre relationale am ajuns pe acasa cu o tipa...sincer nu mai stiu cine e si unde am cunoscut-o ideea ce nu mi-a dat liniste luni de zile a fost data nu de faptul ca avusem o perfecta partida de amor cu alta femeie ci...ca dupa toate astea am rugat-o sa isi aleaga un tricou, fiindu-mi lene sa ma ridic din pat.

Dimineata shocul meu a fost major. Aveam langa mine tot o femeie blonda ce dormea intr-o pozitie identica cu femeia pe care o aveam atatea nopti in brate si paradoxal si-a ales aceeasi bluza.

Au trecut minute bune pana cand s-a trezit si ea. Era o zi de duminica insorita intr-o luna de iarna. Tacerea mea era cu atat mai mare cu cat ea se incapatana sa comunice cu mine. Imi doream sa plece, sa stau singur sa ma gandesc la ce ma doare mai tare...ca mi-am petrecut seara cu alta femeie sau ca aceasta a purtat aceasta bluza?

In scurt timp am ramas singur si cu greu m-am abtinut sa nu o sun pe posesoarea de drept a acestei bluze. Zile intregi m-am gandit sa ii spun ce s-a intamplat precum un pacatos asteapta spovedania pentru a duce iar o viata linistita si un somn fara de pacate.

Nu am reusit nici pana in ziua de astazi sa ii spun, sunt sigur ca o doare mai mult ca a purtat altcineva bluza ei preferata decat ca mi-am petrecut seara cu alta femeie intr-unul din momentele noastre de despartire.

Tot acum ma intreb de ce noi, muritorii, punem accent pe chestiile minore ale unui gest? De ce la 3 ani dupa acest eveniment inca mai am un regret si poate va ramane ani de zile in mintea mea. E o tampenie aparent, o chestie nefondata, o aberatie care cu siguranta poate afecta atat mintea ei cat si a mea.

The days of our lives

Imi amintesc si acum acea zi de inceput de noiembrie. Imi amintesc si acum de ce se auzea in "Caffe Rouge"-. Eram de 2 zile in Luxemburg si o petreceam pe ultima la un mic dejun luat la pranz. Am sunat-o stiind ca este singurul mod in care pot sa o vad...venirea mea surprinzatoare langa ea.

In tara ne-am despartit destul de urat, evident din niste nimicuri. S-a dus o mare pasiune din simplul fapt ca a vrut sa imi dovedeasca ca poate mai mult, poate sa fie independenta si poate sa nu mai iubeasca. A lasat tot si a plecat in Belgia. Muncea intr-un restaurant si nu o ducea prea bine...dar de la cunoscutii ei am aflat ca a reusit sa ma uite. Eu ma mai gandeam la ea, dar totusi parca nu mai simteam mare lucru, poate doar dezamagire ca totusi o femeie a fugit de langa mine...asa departe, renuntand la tot.

Am ajuns intamplator cu niste documente la semnat la un partener din Luxemburg. Stiu ca era la 2 ore de mers cu trenul de Bruxelles si un simplu email mi-a confirmat sosirea ei la Rouge Caffe.

Pana aici totul normal, am baut o cafea, mi-a fumat o tigara, am mai baut un suc si am plecat sa ne plimbam. Totul se pregatea de Craciun...chiar si ea isi pregatea venirea acasa. Toate bune pana in clipa in care ne-am asezat pe o banca si am luat-o in brate vazandu-i tremuratul.

"Vezi tu S.... esti prea daunator pentru mine. Parfumul asta care il simt acum, mana asta a ta care ma tine strans in brate, obrazul asta al tau lipit de al meu, felul asta al tau de a complica lucrurile ma enerveaza la culme...culmea ca imi plac si nimeni nu le are". Asta a fost tot ce a putut sa imi zica pana in clipa in care m-a sarutat. In acele secunde am simtit greutatea vorbelor ei.

Nu venisem acolo sa ma impac cu ea, sa o recuceresc sau sa o fac sa ma iubeasca. Bunul simt din mine ma facea sa fac ceva sa schimb modul urat in care ne-am despartit. Ma simteam mult mai bine ca totusi voia sa ma vada, dar ma facea sa ma simt rau faptul ca ea inca ma mai iubea.

Poate sunt singurul din lumea asta care nu reproseaza nimic unei femei. Chiar si greselile facute de o femeie nu le reprosez...pentru ca le ador. Cand iubesti totul nu exista repros. Mereu trec prin asta, il numeam "sindromul amica". Mereu imi aleg femei exceptionale cu care imi traiesc la maxim secundele. Cand ele nu mai pot sa imi alimenteze simturile trec in categoria amicelor. Beneficiaza de acelasi respect dar si de altfel de iubire. Ele cu greu isi dau seama ca ocupa acelasi loc important...dar nu sunt unicele.

La doua zile dupa ce am ajuns in tara primesc de la ea o frunza aproapte uscata. "Observi...desi noi ii spunem frunza uscata, ea inca traieste...inca este utila societatii"

fever

ma face sa ma gandesc la DM. Noptam prin Viena intr-o seara in goana mea pe A1 si zic hai sa imi vizitez o veche prietena. O sun si ma invita din scurt la opera ca o prietena de a ei are premiera (fiind soprana) si are invitatii.

Ajungem in timp util...se termina spectacolul si apoi iesim toata gasca la o cafea si apoi o noapte de clubbing. Pe la 2 noaptea apare si prietena ei...soprana la Opera din Viena. Ne cunoastem fiind totusi impresionati ca ne intalnim asa multi romani in Viena.

A plecat destul de repede fiind foarte obosita dupa premiera si sincer nici eu nu prea ma simteam bine dupa 1000 de km condusi. Mi-a lasat adresa de mail pentru schimb de poze facute in seara respectiva si asta a fost tot.

Am vorbit luni intregi si pe mess si pe mail...ore intregi fara sa mai stim cum aratam unul sau altul. Eu nu prea sunt adeptul relatiilor virtuale si am cam rarit-o in povesti.

Primesc un sms..."Sunt in Buc...wanna joy?"

La ora 22 leneveam pe o canapea la povesti si muzica de radio total. Se bea destul de mult si chiar nu e nici un apropo de vreo aventura. In taxi...dupa ce ne urcam zic direct adresa mea si mai bem si acolo ceva. A urmat inevitabilul...o noapte de amor cu o femeie care imi scotea gusturile din standarde. O femeie frumoasa, cu o alta idee despre valori, cu o alta ocupatie...o alta femeie. Am ramas impreuna la mine cateva zile. A fost ok, dar avea acel ceva ce ma facea sa nu ii simt lipsa cand eram la birou.

Ma intreb iar cum de nu ma atrage, desi mi-a dat peste cap dorintele.

tonight

Azi m-a sunat. Vine sa ma vada. A invocat diferite motive si treburi in Bucuresti dar mai important este ca vrea sa ne petrecem weekendul impreuna. Nu ezita sa imi spuna ca o aduce prietenul ei si apoi ramane singura.

La mine cum nu se putea mai bine a intervenit o plecare intr-un rahat de oras. Vin la ora 18 oricum dat destul de enervanta situatia sa dea destul disconfort.

Imi amintesc acum 2 ani. Mirosea a Craciun...de fapt era cam 20 si ceva si se pregatea sa se duca la ai ei. Facuse cumparaturi pentru toti cei de ii erau mai mult sau mai putin dragi. Era ultima noastra seara inainte de a ne revedea dupa Revelion si Craciun.

Am mers in locul nostru retras, o priveam cum fuma si mai ales cum imi bea din bere. Ma imbratisa din ce in ce mai des, simtind poate si distanta ce ne va lega. Am dansat ore intregi. Locul s-a inchis dar fetele de la bar ne-au lasat sa mai dansam in coltul nostru...

Am spus ca imi duc telefonul la incarcat in apartamentul ei (ce era la etajul cafenelei) si in acest timp i-am ascuns cadoul sub brad. Au urmat ore de clubbin' si distractii ca intre 2 nebuni ce isi traiau ultima zi din viata.

Ajungem acasa, dansam iar "Wonderful tonight" si aprind lumina. Vede cadoul si incepe sa planga. In acea clipa mi-am dat seama ca demersul meu era inutil. Dorinta mea de a naste un zambet pe fata ei nu a fost destul de puternica si a generat lacrimi.

Priveam casa plina de cadouri ce maine isi luau zborul catre diferite persoane din orasul ei. Eram la inceput si cam de 1 saptamana hotarase ea ca ramanem amici...amici ce dorm impreuna, se saruta si se tin de mana. Amici ce petrec 20 de ore pe zi.

Nu era destul de jenanata situatia incat a inceput sa imi arunce reprosuri. Chiar mai mult...comparatii cu ex-ul. Imi venea sa dispar in cateva secunde. Numai imaginea cadourilor pentru restul si pentru mine nimic, ma facea sa o urasc. Aveam nevoie macar de o imbratisare si nu de reprosuri.

Era inca un mod prin care ma ranea dar nu a contat nici asta. Cand iubesti cu adevarat accepti sa te lasi calcat in picioare pentru a-ti savura ulterior victoria prin zambetele aduce pe chipul ei. Nu o mai suportam langa mine in pat dar nici nu puteam sa plec in ultimile noastre ore din acel an. Am stat in bucatarie ore intregi gandindu-ma cum sa fac sa nu mai sufar dar cum sa fac sa nu mai sufere nici ea. Am adormit sprijinit de calorifer...pe jos. Asa m-a gasit pe la 7 si m-a luat in pat cu ea. M-am refugiat intr-un fotoliu pana la iesirea soarelui.

Am dus-o la gara. Fiecare km ma facea sa o urasc si mai tare si sunt sigur ca ea se ura de 5 ori mai mult. A fost singura data in care nu i-am luat trandafirii aia ce ii prefera la plecare. A fost singura daca in care nu m-am uitat inapoi si singura data in care nu am urmarit cu masina microbuzul pana la iesirea din oras. Era prima noastra despartire dureroasa.

Acum inca nu e sigura daca ramane la mine...inca mai gandeste. Sigur o sa ramana, sigur ii e dor de mine, sigur o doare si pe ea cum ma doare si pe mine.

Sigur ma iubeste mai mult decat o fac eu acum sa sufere.

song of love

Iubirea naste trairi ciudate. Asta o stim inca de pe vremea cand ieseam la un suc cu colega de clasa. Si faptul ca iubind te transformi in cele mai neinchipuite forme umane o stim.

Traim mai intens aceste zile si realizam ca tot din iubire putem sa ranim cu iubirea noastra. Iubirea iti ia mintile, iubirea este un lucru atat de scump incat absenta sau excesul ei provoaca dureri la fel ca excesul sau lipsa unei "doze" vitale.

Astazi am avut un sentiment ciudat. Veneam spre serviciu si am realizat ce am trait aseara. Este perioada cadourilor si toti o stim...mai mult sau mai putin toti suntem implicati in asta fie ca vrem sau nu sa recunoastem ca ne everveaza sau iubim aceste zile.

Ma inghesuiam prin multime, chestie pe care o urasc, in cautarea cadoului ideal. Pentru cei apropiati decizia a fost simpla...dar si pentru ele decizia a fost uimitor de simpla.

Faptul ca postez atatea povesti aici trebuie sa va dea de gandit ca am de facut multe cadouri. Simpla mea complicare a vietii printre femei naste si acest spirit civic de oferit cadouri. Am acel "talent" de a nu indeparta o femeie. Eu nu sunt un dusman al lor, eu le sunt acel "ceva" vital. Toate fostele mele iubiri sau aventuri sunt inca langa mine, se cunosc, schimba impresii, frecventeaza aceleasi locuri si chiar le invit cu capul sus cand fac vreun party. Nici o secunda una din ele nu a gandit despre mine ca sunt un "rau" al vietii ei...si asta mi se pare mie cel mai potrivit cadou de la ele.

M-am hotarat sa merg la un vechi prieten ce detine un magazin cu "specific". M-am hotarat sa cumpar celor mai importante 3 femei din viata mea acelasi timp de cadou cu variatiuni pe tema culorii si evident a formei si modelului. Amicul meu radea de mine... om insurat mereu ma intreapa in putinele ocazii in care ne vedem"TU NU TE MAI INSORI?".

I-am zis pe scurt in 5 cuvinte care e viata mea si ma intreaba sec: "dar ele ce zic, daca afla una de alta". Ce sa afle, " sunt" cu niciuna? Ca nu iubesc nici una dintre ele, ca imi place la una zambetul, la una modul in care face sex si la alta inocenta, toate fiind legate de aceasta dorinta a mea de a cuceri femei ce nu sunt cucerite de altii si dupa ce o fac ma strecor in mediocritate. Sunt cu toate si cu nici una si mai dureros este ca si ele stiu acest lucru.

Bucuria adusa de alegerea unui cadou este umbrita de acest aspect. Oricum cat timp ai la cine sa te gandesti iti genereaza un sentiment de siguranta. Simt ca vine si clipa in care cumpar un singur cadou si cu siguranta nu este pentru una din ele...

Refuz sa cred ca provoc durere, prefer sa cred ca produc zambete, asta cel putin cand le vad langa mine, le simt parfumul, le deschid usa la masina si le las sa aleaga locul in care ne petrecem seara.

Pentru voi...toate ce imi colorati viata, femei pe care le iubesc, femei dupa care intorc capul, femei pe care le admir la semafor sau in trafic, femei cu care am dispute si femei pe care le dezamagesc, pentru voi toate va urez sa primiti cadouri neinsemnate dar oferite din iubire sincera. Pentru voi

Lets Fall In Love

6 grade de Ceslisus arata pe bord. Stau in trafic si ascult o noua achizitie: .

In orice colt ma uit vad numai masini. Toti plini de draci, altii adormiti, altii indragostiti, altii... Acest spatiu sacru numit masina imi da multe idei dar si imi trezeste amintiri. Vad in fata mea un nr. de inmatriculare... 44-vvv. Acelasi A4 Cabrio, aceeasi culoare, dar cu siguranta alta persoana.

Daca stau bine sa ma gandesc nici nu au trecut mai mult de 4 luni de la aceasta poveste. Eram cu vechea mea prietena pe la mare si intr-o seara imi prezita veriosara ei. "Ea este G., de mult voiam sa ti-o prezint dar tu cum esti cu gandul dus in alte parti am zis ca acum e momentul"

O prezenta miniona, bruneta, imbracata in verde, cu o rochie lunga foarte clasica dar cu un decolteu atragator. Am remarcat bunul gust pentru un moment, ulterior am remarcat dorinta ei de distractie fiind ultimile zile in Romania.

Eram obosit dupa drumul de la Bucuresti, am bantuit prin localuri dar nu ne puteam distra, muzica de rahat, lumea plictisita, aglomeratie, etc. Ne retragem catre casa si prin nu stiu ce combinatii ale prietenei mele o duc eu acasa pe G. Am vb 40 de minute in fata casei ei. Sarutul plutea in aer dar m-am retras cu un simplu pup pe obraz.

Ajung acasa si citesc mesajul de la ea. In 30 de minute eram in apa marii la 5 dimineata, da...eu si ea. Apoi ne-am inghesuit pe singulul meu prosop ce-l uitasem in masina. A iesit soarele si colectia "Cafe del Mar" era pe repeat de ore. Am aflat chestii care m-au uluit la o femeie. Lucra in armata americana de 3 ani si isi petrecea de 2 luni vacanta in tara. Am un regret imens ca nu puteti admira zambetul ei. Nu este poza in care sa nu zambeasca mai rau ca un actor american. O femeie atat de delicata, atat fragila, atat de ...femeie, lucra intr-un mediu atat de strict.

Au urmat ultimile ei 2 zile. Cuvintele mele nu pot descrie orele petrecute impreuna. Totul se baza pe respect, vorbe directe, trairea ultimelor clipe si gustul amar plecarii ei. Ultima noapte am petrecut-o in Balcic. Balcicul este un orasel mic si romantic din Bulgaria, situat pe coasta Marii Negre. Aceasta asezare, veche de 2600 de ani, isi pastreaza si astazi autenticitatea multiculturala, in ciuda marii afluente de turisti. Era locul ce reprezenta cel mai bine legatura dintre noi. Nu auzeai manele, nu vedeai masini cabrio (decat a ei :)), nu te simteai amenintat de nimic. 24 de ore de "alta lume" au facut sa credem ca este un vis.

Am dus-o la aeroport, nu am vorbit nimic pe drum. Inainte de check in am putut sa ne spunem ultimile cuvinte. Putine dar cu multe imbratisari. M-am retras lasand familia sa o imbratiseze.

Ne-am dat 2 emailuri. Nu ne-am propus sa ne uitam ci asa a fost sa fie. Mi-a trimis ultimile ei poze din Caraibe. Nu mai avea acelasi zambet, dar totusi ii simteam bucuria in suflet. Ma bucur ca am putut sa zambim cateva ore, ma bucur ca nu ne-am mintit, inselat sau alte rautati au stat departe de noi. Ma bucur ca amintirea acelor zile nu e manjita cu nimic. Ma bucur ca am trait o iubire de cateva ore.