In definitiv, exista o singura problema: cum sa razbati?!

luni, 7 martie 2011

Barbatul tuturor femeilor

Am trait mereu cu gandul ca impacarea si linistea tuturor este iubirea. Total gresit.
Iubirea este pentru omul mediocru, pentru saraci, pentru oameni in suferinta, slabi, uitati de lume. Iubirea nu schimba culori, nu schimba gustul, nu tine de foame si nici nu vindeca boli. Iubirea iti da liniste. Asta vrei cu adevarat?

Toate povestile de iubire se termina tragic, fie ca asa vrea autorul sau fie ca asa vrea destinul. Iubirea mea s-a terminat din ambele cauze. Si, e oare sfarsitul lumii?

Nu, traiesc mai frumos, mai sincer, mai atent si mai cu viata. M-am redescoperit pe mine, ala de tot încerca iubiri. Si toate astea fara sa sting vreo rana interioara victimizandu-ma cum am facut-o pana acum. Exact in acest fel a luat nastere acest blog, din dorinta mea de a stinge dureri impuse chiar de mine. Am pierdut ani de zile in bezna, fara sa realizez banalul. Incepe prin a te cunoaste pe tine!

Si am facut-o, fara sa mi-o impun sau sa mi-o ceara cineva anume. Mai devreme sau mai tarziu toti ne descoperim adevaratul EU.

Vremurile in care povestile imi erau stinse in alcool au apus. Au disparut flirturile inutile si relatiile facute pe fuga. Am declarat nule partidele de amor in lift si drogurile ilegale. De fapt am renuntat la tot pentru mine. Si ce-am castigat?

Am castigat un numar infinit de femei care bat la usa singuratatii mele. Sau poate sunt la vreo camera ascunsa in care joc propriul rol a izolarii printre femei nedorite, de mine cel putin.

De ce tomai eu, de ce tocmai ele, de ce tocmai acum, de ce toate? Pentru ca atata timp cat eu nu prea inteleg ce mai e cu mine, de ce ar intelege ele, iar neclaritatile sunt misterioase, iar misterul roade, iar eu ma opresc aici.

duminică, 14 februarie 2010

Alb




M-am trezit inconjurat de clasicele mele sticle de vin alb, pachete de Marlboro si linkuri de youtube. Totul se desfasoara de ore bune in acelasi perimetru. Aceeasi rosie canapea imensa, aceleasi suflete pe care le-a luat prizoniere dupa cine mai stie cate partide de amor.

Acum suntem doar noi si juma de canabis uitat de la nu mai stiu ce prezenta feminina plecata in mare graba, evident scarbita de puseul de tacere pe care nu-l pot ascunde dupa ejaculari in companii nedorite.

Suntem doar noi, eu si prezentele virtuale salvate in memorie exact ca userii unui canal de socializare. Doar noi si telefonul care vibreaza alarmant de minute bune. 0754 plm...

"Sunteti cu Citroenul cu numere de Franta, puteti cobori pana jos"... si-am inchis. Era exact momentul perfect sa-mi mut masina, exact cand nu m-am dat jos din pat sa mananc la preferatul meu restaurant comunist, cand nu m-am dat jos sa-mi iau tigari, sa duc gunoiul sau sa ma usurez, o femeie vrea sa imi mut masina? Niciodata!

Si-am coborat, dupa apelul cu numarul un milion. Sub ochelarii de soare cu rame albe se ascundeau in prima faza niste ochi plini de draci si alte orori. Tot sub ochelarii ei de soare au disparut toate in clipa in care a facut primul pas in casa mea.

Principiul meu de a avea mai nou casa dezordonata, special pentru a nu mai ajunge cine stie ce muiere efemera, acum se dizolvase la fel de repede cum sanii ei mi-au invadat palmele.

A disparut la fel de repede cum a aparut. Usa care s-a inchis a fost semnalul ca nu o mai vedea vreodata, dar nu..."Sunteti cu Citroenul cu numere de Franta, puteti cobori pana jos". Evident am inlaturat problema dar am uitat de cauza si totul a luat-o iar de la inceput. Si sanii ei iar m-au invadat iar usa s-a inchis definitiv de aceasta data.

Mi-am amintit de asta exact la cateva ore, acum cand seara invadeaza suflete neprihanite si casa mea ramane la fel de goala. Mi-am amintit in cateva secunde de toate cele care au ajuns aici atat de repede, traind sentimentul medicului salvator de vieti: readuce zambetul pe fata atator oameni carora nu le stie numele si nu ii mai vede niciodata, in schimb acestia ii dedica o secunda a fiecarei zile din umila lor viata.

And her name was.....

Happy Valentines day!

duminică, 29 noiembrie 2009

Penalty Fever



Mi-am declarat intelepciunea recapatata. Nu intelegeam niciodata de ce se spune ca varsta inaintata iti reda dublul indiferentei pe care nu o ai in primii ani de iubire.

Acum realizez ca iubirea este ca un gadget: dupa ce l-ai achizionat nu iti mai poti inchipui o zi fara el, desi viata ta era la fel de frumoasa inainte. In momentul in care reusesti sa te lasi de fumat, de baut, de sex cu tot ce iti pica in asternut si alte vicii tolerabile, iti dai seama ca poti renunta si la iubire.

Ma uit la ele, toate femeile despre care am scris in trecut. Ma uit la mine, la gandurile lor fata de mine, la lacrimile lor, la goliciunea mea. Oare se va termina vreodata?

De ce toate ies din relatiile lor mediocre tocmai in acelasi timp si mai ales de ce simt nevoia sa impletim clipe, fie si pentru o noapte. Nu vreau sa cred ca sunt cea mai rapida alternativa la singuratate si nici ca le-am oferit momente care nici acum nu dispar din mintea lor.

Este normal, printre miile de lacrimi isi amintesc de singurul barbat pentru care sertarul cu sosete atent asezate, camasile calcate, mirosul de mancare preparata si vizitele in centrele comerciale, erau mai putin importante decat orgasmul matinal.

Este anormal sa nu mai simt nimic pentru ele.

luni, 28 septembrie 2009

N'oubliez Jamais



Azi vorbeam despre ea...mi-am amintit cat de greu ii este acum. Oare destinul s-a razbunat mai mult decat am putut eu sa o fac, sau poate asa e sa fie. Toretic ma bucur, practic ma doare, e departe de mine, nu vreau sa o ajut si oricum nu accepta ajutorul meu, mai ales ca e altcineva langa ea.

Sigur nu mai e asa frumoasa, sigur plange mai des, sigur are un moral la pamant si sigur se gandeste la mine la fel de des precum o fac si eu. Sigur nu mai are nicio speranta de bine, se multumeste cu aerul pe care il mai are de respirat si asteapta o minune. Sigur e atat de slabita incat nu o sa faca ea acea minune. Mai mult ca sigur ca el nu ii saruta lacrimile si nici nu o imbratiseaza asa de des. Daca o face, oricum nu ii saruta pleoapele atat de des cum o faceam eu. Cu siguranta cand ii tine haina pentru a se imbraca nu ii ridica si parul blond si nici nu ii saruta nasul in somn. El poate face altele dar nu o aseapta la fel de des de la serviciu cu paste atat de bune, si poate toate aste ii lipsesc...sau poate nu. Poate ii lipsesc florile pe care i le ascundeam in locuri absurde, la care invevitabil ajungea. Poate, sau sigur.

Poate ii e mai bine sa stie ca scriu cateodata despre ea sau poate o irita faptul ca niste necunoscuti citesc despre ea. Cu siguranta orice idee de la mine e de cacat si imi va reprosa asta, chiar daca stie ca scriind despre ea imi hranesc si eu dorul si mai ales ma abtin in intentiile mele de a o cauta... de a o spulbera.

Oare isi mai aminteste ceva din niste momente frumoase, de singura ei durere de acum un an...de mine. Atunci era o durere, acum sunt multe si sigur se minte ca ii e mai bine. Mie clar imi e mai bine, mi-e perfect chiar si singur e asa de bine si mai ales nu ma mint.

Mie atat de bine printre ele incat ma rascoleste suferinta ei.

Martie 2007

Via sms



Ascultam "Tori Amos - Cruel". Ce iti spune "cruel"? Da....stiu si mie cam aceeasi imagine mi se formeaza.

Imi aduc aminte cum vorbeam cu una din femeile de care va mai ziceam prin aceste pagini. Vorbeam ore intregi, la telefon. Fie ca factura aduna peste 1 000 de minute si cateva sute de sms-uri lunar, tot nu ne saturam de vorbe. Nu era un mod de a sta aproape, era modul in care ne certam. Cand totul era bine vorbeam 2,3 minute ...cand ieseau scantei, ore intregi la telefon rezolvau problemele. Totul se termina cu un mesaj scurt..."ma termini...te iubesc" si chestii de genul asta.

Nu prea stiam eu pe la inceput unde ajung certurile astea si primele chiar ma marcau. Eram crud in tot ce spuneam si apoi din senin deveneam "dragalas" cum imi spunea ea. Intr-o seara de toamna, sa tot fie acum vreo 2 ani, imi tot dezvoltam pasiunea mea pentru ea si i-am trimis flori. Evident, nu stiam adresa...doar blocul si scara unde o conduceam in fiecare seara. Am aflat numarul apartamentului si in clipele in care am simtit ca are nevoie a primit cateva "vegetale".

Raspunsul ei a fost transant. Desi ma asteptam ca in momentul in care un barbat trimite flori de la sute de km sa aiba ceva puncte pozitive in mintea ei... a fost invers. Mi-a spus cu o voce infundata in lacrimi ca e mai bine sa ramanem prieteni, ca ma place foarte mult pentru ceea ce sunt si alte bla bla-uri tipic sexului frumos. Am vorbit iar niste ore intregi... ore in care am intors problema si pe o parte si pe alta, ore in care treceam de la lacrimi la zambete, zambete inlacrimate. In tot acest timp cu celalalt telefon dirijam via sms un prieten spre casa ei cu un trandafir, unul doar unul. Intr-un final a ajuns...am primit ok-ul ca este pe presul eu, la usa de la intrare. In acel moment o trimit sa verifice presul.

Iti dai seama ce task absurd i-am dat dupa minute intregi de lacrimi si zambete sa isi verifice presul. Mi-a zis ca daca se da jos din pat degeaba si nu e nimic ma omoara. Deja simtea...incepuse sa ma cunoasca, desi trecuse doar o luna. A iesit si l-a luat. Nu imi ami amintesc reactia...oricum la surprizele mele nu reactiona niciodata.

Ce m-a marcat la aceasta amintire a fost calmul cu care am putut gestiona situatia, fiind foarte atent la ce vorbesc cu ea, o persoana pe care si o virgula o pune pe ganduri, si, mai ales fiind in stare sa dau in informatiile necesare via sms trimisului meu. A fost inca un gest de nimic pe care simt ca acum nu mai pot sa il fac pentru nimeni, dar nici nu trezeste regrete. Nu eram romantic ci doaream sa o surprind, iar ea stia prea bine toate acestea.

Stia ca sunt gol si ca asa o sa raman pe vecie.

Octombrie 2006

Reflexii



Ascult o piesa mediocra si totusi unica, "When We Dance". Sunt satul de voi, de tot ce inseamna sex opus mie. O spun azi mai mult ca niciodata, desi nu am nici un motiv.

Am obosit sa alerg dupa voi, au obosit si buzele mele sa va caute obrajii, au obosit si degetele mele sa va scrie mesaje. Mi-a obosit si inima sa va iubeasca, rasa de femei ce ma faceti sa scriu acest blog. Fara voi sunt gol, dar acum asa ma vreau. Sunteti mai importante decat schimbul de ulei sau o seara de baute cu baietii, sunteti mai importante decat un flirt cu o necunoscuta sau poate mai mult decat o partida de masturbare imatura. Sunteti mai importante decat stropul de sudoare pe care il stergem cu manseta in cautarea cadoului ideal. Sunteti mai importante decat tot ce inseamna rasa masculina cu eroii ei cu tot.

Si toate astea... la ce bun????

La ce bun cand mintea apartine unei femei mediocre, derutata de firele de praf de pe noptiera. Ai idealuri, vise, principii, planuri. Hai sa fim corecti. Nu esti nici o femeie de succes, esti tot o femeie de mijloc, poate chiar mai jos. Ai sub 30 de ani, si e singurul tau avantaj. Nu conduci o companie de succes, nu esti top 300, plangi mai des decat zambesti si mai ales si Golful ala pe care il conduci, e in rate. Nu ai nici un avantaj pentru ca nu ai nici un barbat langa tine. Singurele femei care reusesc singure sunt curvele ieftine si poate...curvele scumpe.

Visezi ca iubitul tau sa te duca la Roma si cand o face ii reprosezi ca oricum e un oras de cacat. E vina lui, ca rasa masculina, ca nu s-a implicat in arhitectura romana. Iti doresti florile alea unice pe care nimeni nu ti le-a oferit...mda...iti spune ca sunt cele mai urate flori primite...da din pacate si singurele.

E vina lui ca nu se da la prietena ta ce se multumeste si cu o tavaleala ....florile la nunta. Nici partidele de amor nu sunt asa bune, mereu te plangi fetelor ca el nu e cel mai bun, dar din pacate e singurul care te suporta, iar daca mai face si sex cu tine este deja un premiu. Ulterior altul o sa fie si mai prost la pat si ex-ul tau o sa satisfaca mai bine o proasta agatata intr-o delegatie...oare de ce...pt ca aia IL DORESTE.

Numar pe degetele de la o mana ciunga femeile cu care as dansa acum. O sa o fac de fiecare data cu orice femeie imi iese in cale. Tin la moralul vostru, la lacrimile voastre, la regretele si dezamagirile voastre. Tin prea mult la dorinta mea de a avea o lume plina de lesbiene si apoi sa ma lupt sa va cuceresc.

Nov. 2006

Someone Like You


E luni, ploua, destul de racoare in birou si ascult "Van Morrison - Someone Like You".
S-a dus si acest week-end. Ma simt ca dupa o interventie chirurgicala...trezit din anestezie. Dupa ani de zile mi-am petrecut o duminica in pat. Mi-a fost rau de am zis ca mor...si sunt sigur ca asta nu e intamplator, este o pedeapsa pentru una din faptele mele din ultimile zile.

Melodia asta ma duce iar cu gandul la o amintire. Someone like you era si melodia pe care i-o trimiteam pe mail, ii trimiteam versuri din piesa, chiar bucati in filmul in care piesa constituia soundtack-ul.

Ma uitam la niste poze, am gasit una care e facuta chiar la momentul intamplarilor povestite. In vara ne-am vazut fugitiv 2 zile. A venit cu prietena ei la mare si m-a sunat. Nu aveau cazare si am rezolvat ceva pe langa locul unde eram si eu cazat. Ea nu stia nimic de mine...eu stiam ca ea este implicata intr-o relatie de ceva timp, nu ezita sa imi spuna asta destul de discret. Dupa o zi de plaja, in care sezlongul meu a stat gol si noi ne-am inghesuit pe al ei, dupa o zi in care ne atingeam destul de rar la inceput, iar seara devenind de nedespartit, dupa o zi in care ne-am dezlipit unul de altul doar in scurtele vizite la toaleta, a venit iar seara. Am iesit in lume...pe aceeasi plaja se mixa si noaptea destul de bine. Apoi am mers ca de obicei la Cucaracha, zic ca de obicei, acolo mergeam pe vremea cand imparteam si acelasi pat.

Prietena ei cu foarte mult chef de viata mi-o tot tara la "socializat" cum le placea lor sa spuna. Incerca cu tot sa faca tot posibilul sa ma faca gelos. Desi nu eram impreuna era singura chestie ce ma durea la ea. Am ignorat situatia si le-am anuntat ca eu si prietenul meu mergem la bar, langa Dj, locul unde stateam de ani de zile. Ele au dorit sa ramana prin zona. Evident mi-am pastrat calmul, am schimbat niste priviri si cateva impresii cu diferite personaje.

Eram scarbit de ce faceam, imi era greata ca sunt atat de jalnic. Femeia ce imi lipsea de luni de zile o lasam sa stea in alt colt. Ma durea situatia asta si am plecat spre ea. Cand ajung acolo ele vorbeau cu "bagatorii de seama" nelipsiti. Le vad, spun 2, 3 vorbe si ma retrag catre locul meu.

La cateva minute si vine si ea. Mintile noastre lucrau...ea cauta o solutie sa ma atinga si cautam o solutie sa o resping. A incercat diferite metode de a se apropia si de fiecare data o respingeam. Nu puteam sa accept ca o femeie ca ea, o femeie matura ce ma stia atat de bine face ceva ce ma scoate din minti. La un moment dat s-a enervat si ea si a luat-o spre plaja. Eu eram in urma ei...destul de departe, fara sa stie ca o urmez. A mers mult...pe nisip, pana aproapte de apa, chiar foarte aproape de apa. Se aseaza pe un sezlong si eu in spatele ei. O vad cum isi ia chipul in palme. Simtam cum ii dau incet incet lacrimile. Am stat cam 10 minute in spatele ei, admirand modul in care se chinuie. Tensiunea ei transforma o mare linistita intr-o continua agitatie, atat pentru ea cat si pentru mine. Ma durea enorm sa o vad cum se chinuie dar simteam cu fiecare secunda ce se scurge ca se topeste, ca dispare in nisip.

M-am apropiat de ea si i-am sarutat obrajii uzi, am luat-o in brate si ne-am sarutat minute intregi. Nici nu a deschis ochii, stia ca sunt eu...ma astepta poate nu pe mine...poate ceva sa ii aduca zambet. Am lenevit ore intregi pe malul apei. Mi-a dar iar nastere cum numai ea ma face, reprosuri si saruturi. I-am adus zambetul pe buze si acum durerea noastra se unise.

Mi-am uitat telefonul de serviciu la ea. La ora 9 i-am dat mesaj de pe numarul meu...pe numarul meu... de serviciu. "Deja imi este dor de tine...bla bla". O iau de acasa si o rog sa imi verifice telefonul. Erau 2 mesaje...unul de la un prieten si la al doilea nu a recunoscut numarul...doar l-a citit.

I-am vazut schimbarea la fata si supararea . Nu si-a dat seama ca era de la mine pentru ea prin partea mea lasata la ea. Am mers sa mancam...mintea ei era bulversata, nu se putea concentra, ma intreba discret diferite chestii care aveau legatura cu mesajul iar eu raspundeam acid, lucru ca o termna si mai rau. Dupa 3 ore ma intreaba "nr tau se termina cu 769". Ii raspund direct: "mesajul era de la mine pentu tine". Nimeni nu isi poate imagina cum se poate schimba chipul unui om in cateva secunde. Ii venea sa ma omoare dar si era fericita ca nu ii e dor altei femei de mine.

Au fost doua zile in care ne-am facut ore frumoase si ore amare. De la ura la pasiune, de la repros la zambet, de la apropiere la despartire...toate aste pentru ca nu mai era "Someone Like You"

Franturi mediocre dintr-o scriere a verii lui 2006

miercuri, 8 iulie 2009



Eh ...si acum 3 secunde ma vad intr-o masina cabrio, cu o bruneta pe care am cunoscut-o in statia de benzina de pe autostrada 4, pe la km 251.

Parul ii flutura in vant si din 10 in 10 km simtea nevoia sa ma sarute. Nu e foarte frumoasa, dar are exact doza de nebunie de care am nevoie.

Iubesc pantofii ei verzi si mai ales faptul ca face poze mai multe ca mine. Iubesc la ea faptul ca ma lasa pe mine sa aleg muzica si mai ales imi place ca nu fredoneaza...ci doar traieste...traieste alaturi de mine acelasi deja vu.

Acesta este Parisul dupa 4 veri consecutive.

Vederi din trecut


Imi spunea ca "femeile nu vor sa fie intelese, ele vor sa fie iubite". Eu i-am spus ca femeile vor sa fie fericite.

"Care este secretul fericirii?" m-a intrebat in timp ce a mai eliberat un nasture de la paltonul maron. Probabil se astepta la cuvinte inalte si la explicatii filozofice dar i-am raspus intr-un singur cuvant: Ignoranta.

Si-a ales o esarfa rosie, desi i-am spus ca i-ar sta mai bine cu cea verde, dar fiind un cadou pentru prietena ei va alege rosul.

"Ce cadou crezi ca mi se potriveste din acest magazin?"

Evantaiul din bambus si panza pictat manual oferit in schimbul vorbelor ei calme a incheiat discutia dintr-un magazin aflat in zona peninsulara a Constantei.

"Te-as putea asculta toata noaptea straine..."

M-as multumi sa te privesc... trebuia sa ii spun, dar cine stie daca o sa ne mai vedem vreodata.

sâmbătă, 30 mai 2009

Final fara sfarsit



S-a asternut praful multor ani peste aceste ganduri, si totusi a fost nevoie de o seara ploioasa de sambata pentru smulge cateva secvente dintr-o amintire salvata pe un device formatat de N ori.

Am spus de multe ori, in zilele de vara, ca singura grija pe care o aveam era sa ajung mai repede pe plaja. Nu ma interesa de banii cu care plecam de acasa, nici acum nu imi amintesc daca erau multi sau putini, nu ma interesa de compania pe care o aveam, nici acum nu imi amintesc daca era numeroasa ori restransa si nu ma interesau decat motivele ce puteau influenta sosirea mea pe nisip.

Am fost copilul cu o vacanta continua, parintii mei mi-au acordat tot timpul din lume pentru pentru a putea scrie acum secventele ce nu m-au lasat indiferent fara de multime. Pe la sfarsitul anilor 90, proaspat posesor de permis, m-am trezit cu primul task: de 3 ori pe saptamana trebuia sa duc hainele si lenjeriile la spalatoria din orasul vecin.

Nu m-a deranjat deloc aceasta noua activitate, ba chiar mai mult, faptul ca dimineata ma trezeam uneori cu o obligatie in minte, ma facea mai responsabil.

Am ajuns la spalatoria unui turc. Aveam de mers cam un km pe drum destul de prost si acest lucru imi sporea atentia pentru fiecare detaliu din peisaj. Cum treceam calea ferata, ma loveau gospodariile pline cu turisti ce stateau la micul dejun, in curti inghesuite, cu provizii expuse pe prispa caselor. La plecare vedeam mereu grupuri de oameni ce luau calea marii. De multe ori ne regaseam pe plaja, le recunosteam umbrela, papucii, copila arsa de soare.

Dar nu acesta este cel mai important aspect al acestei amintiri sterse. Lucrul ce mi-a tinut mintea treaza o vara intreaga a fost dat de o intamplare ce a reusit sa imi duca mintea in ploile acestei zile.

Deschid usa inganat de scartaitul metalic al fierului uscat. Miros de detergent si balsam te lovea inca din clipa in care cautai din priviri drumul spre undeva. Cainii tinuti in lanturi completau acest trip audio-vizualo-olfactiv. Privirea imi era pierduta printre cearceafurile albe puse la uscat. In tot acest tablou o voce pune control pe reactiile mele haotice. "Dl E. vine imediat, a zis ca i-a cazut curentul si revine in 10 minute".

"Eu sunt M., ma bucur ca ai venit ca deja voiam sa plec, ma plictisisem".

M. era fata unui comandant de vas, aflata in aceeasi situatie ca a mea. Parintii ei o trimiteau frecvent cu boarfele la curatat. Facea asta de 2 saptamani si singura ei placere era data de plimbare cu acel clio alb, prim model in 2 usi.

Ne-am vazut si tura urmatoare, si asta nu pentru ca asa voia destinul, ci pentru ca trebuia sa ajungem pana in pranz pe plaja. Ne-am revazut si a 3-a si a 4-a si a 30-a oara. Intr-o zi i-am cules primele capsuni din curte si tot in aceeasi zi am mancat impreuna din ciresele aduse de ea.

Nu stiam nimic unul despre altul. Nu stiam daca iubim pe cineva, cati ani avem, unde stam sau ce numar de telefon folosim. Dupa 2 luni de vara ne-am trezit ca acest automatism trebuia sa moara subit exact ca o golire a unei ecluze.

Zilele erau din ce in ce mai racoroase, din ce in ce mai scurte, strazile din ce in ce mai goale de turisti, din ce in ce mai pline de frunze uscate. Toamna este acea duminica a unei vieti. In toamna totul moare si se conserva in iarna. In primele zile de toamna iti aprinzi lumarea unui anuntat deces temporar.

Drumurile la spalatorie au inceput sa fie din ce in ce mai rare, pana in momentul in care am aflat ca trebuie sa ii las bani turcului si sa imi iau la revedere pana in vara urmatoare. In clipa aceea m-am simtit cazut intr-o mare de acid. Simteam cum fiecare os din mine se dizolva cu fiecare clipa ce trecea.

Nu a contat cu cate femei mi-am petrecut noptile in acea vara, nu a contat cate am iubit sau cate m-au iubit. Dupa cate am plans sau cate au plans dupa imbratisarea mea. Tot ce conta era ca din senin dispare o prezenta straina, lucru pe care il puteam anticipa in prima secunda in care am vazut-o.

A venit iarna, totul a amortit. Frecvent in povestile mele isi gasea locul acesta persoana pe care nici macar nu am apucat sa o tin de mana, sa o sarut sau chiar sa o imbratisez. In prima zi a lui decembrie am decis sa vizitez locurile din vara, amortite acum parca pentru o iarna eterna.

Am vazut plaja unde mi-am petrecut jumatate din viata, am vazut casa inmarmurita, strazile parca sterse de pe fata pamantului, terasele, hotelurile si carciumile anesteziate.

M-am oprit pentru o secunda in fata casei turcului. Acolo acelasi clio alb statea parcat cu geamuri aburite. M-am apropiat, m-am uitat pe geam si usa m-a lovit puternic peste ochi. "Golanule, ma spionezi, ziii, hai ziii de cand ma cauti?"

Am stat in masina ore intregi. De la pranz pana la apus. Prima tigara cu ea am fumat-o, ultimul sarut al acelei ierni de la ea l-am primit. Vorbele ei dureau mai rau decat bicele primite de un argat pe o plantatie. A infipt cu manusi de catifea visinie un cutit in mine si a disparut...pe vecie.

In 3 zile s-a mutat la unchiul ei din Italia. A revenit in tara dupa alti 5 ani. I-am cunoscut iubitul, un medic de origine araba, iar ea a cunoscut-o pe iubita mea de origine ardeleanca. Am baut multe pahare de vin, am facut baie in mare noaptea si am adormit pe plaja. A adormit in bratele mele, pana in zori.

Dupa ce i-am condus la aeroport, A.H. - prietenul ei, mi-a soptit cand ne-am imbratisat de ramas bun: "nu te va uitat niciodata, ti-o spun eu, cel ce sta cu ea in continuu de 2 ani".

Nu ne-am mai vazut niciodata. Vorbele lui m-au tulburat tot drumul, iar in clipa in care am ajuns acasa am uitat tot. Tot pana astazi, in aceasta zi ploioasa cand tatal meu m-a anuntat de moartea familiei T, un tragic accident rutier. "Sigur iti amintesti de ei, am fost coleg cu tatal lui M, veneau des pe la noi cand erati voi mici".

Sentimentele nu sunt date oamenilor puternici. Sentimentele sunt pentru cei slabi, pentru cei ce nu sunt capabili de mai mult. Toti cei ce trecem peste iubire, in drumul nostru de mai mult, nu avem nevoie de sentimente, de iubire, de durere, lacrimi sau tacere.

Avem nevoie de povestile care ne dau puterea de a razbate in scurtul drum spre povestea vietii.




luni, 25 mai 2009

Ranile din plic



Fiind una din povestile mele interzise, am evitat ani intregi sa imi aduc aminte macar cele mai generale idei. Din clipa in care m-am trezit cu un imens punct de suspensie am lasat totul acolo, ingropat in nisip. O pelicula de Oscar abandonata la 3,5 miliarde de mile nautice.

Marea, acest templu al iubirii mele, trebuia sa isi mai ceara inca o data jertfa. De ce a trebuit sa o ofer eu in toate aceste veri, de ce a fost nevoie sa trec prin acest iad si mai ales de ce impreuna cu ele, intr-o anumita ordine, este un singur raspuns. Aceasta este plata pentru minutele de iubire petrecute cu picioarele in apa rece a marii, pentru dansurile de la rasarit, pentru florile de la apus si pentru sarutarile necuantificate in tot acest timp.

Toamna totul se rupea in mine, traiam o alta viata, intr-o alta casa, cu alti oameni in jur, cu alte sentimente si trairi absente. Ca in fiecare toamna, si atunci eram sagetat de scrisorile pe care le primeam de la ea. Cutia postala nu era pe atunci depozitul actual de reclame si facturi. O vizita la cutia postala imi trezea aceiasi fiori pe care ii am cateodata acum cand verific emailul.

Timp de un an ne-am scris saptamanal, daca nu chiar de 3,4 ori pe saptamana. Numaram impreuna zilele de ger, noptile cu vanturi reci si zilele cu ploi. Stia tot despre colegii mei de la scoala, stiam tot despre prietena ei de la 4. Imi trimitea scrisori imbibate cu lacrimile ei, cu pafrumul ei de copila, cu rujul ei furat probabil de la mama sa. Eu ii inregistram casete audio cu melodiile pe care stiam ca le va asculta pe repeat zile intregi, ea imi trimitea siluetele pe care le desena in duminicile racoroase.

Dar vara ce a venit nu ne-a mai unit. Nu ne-am mai vazut niciodata, desi ne-am scris in continuare. Scrisorile veneau din ce in ce mai rar, randurile erau din ce in ce mai putine, au disparut lacrimile dar si parfumul parca era altul. Nu isi mai gasea cuvintele cum o facea in primele zile, nu mai scria atat de ordononat cum o facea in toate aceste luni, nu mai tremuram cand deschideam un plic.

Dupa inca un an nu i-am mai raspuns. Mi se parea total inutila prezenta mea in lumea ei radical schimbata. Ma simteam strainul din lumea noastra, nascuti din aceeasi mama dar vorbind limbi diferite. Unul surd, altul mut, amandoi orbi.

Ea a continuat sa imi scrie ani buni. Nu mai stiu daca 2 sau 3. La fel de fad si totusi consistent. Era incredibila aceasta putere a sa a scrie ani de zile unui om mort. E este incredibil cum unele din scrisori le aruncam direct la cos sau le comentam in gluma cu V, colega mea de banca.

Dupa mai mult de 10 ani, in nebunia Bucurestiului am fost abordat de o frumoasa faptura bruneta. A incerat prin fraze anemice sa imi aminteasca cine este si de unde ne stim. Era A, prietena cea mai buna a femeii ce-mi scria de atata timp.

In zilele ce au trecut mi-a scris, pe email. A inceput cu un mail foarte lung, detalii ce nu ma interesau, impresii ce ma plictiseau si clasica invitatie de a mai povesti de copilarie la un pahar. Nu voiam sa stiu nimic despre acea perioada si mai mult despre ce s-a intamplat intre mine si prietena ei, dar insistenta ei m-a intrigat.

Poate destinul a vrut ca ea sa lucreze la o companie de tigarete si eu sa colaborez cu acea companie, destinul a vrut sa avem un meeting la care a trebuit sa ajung si eu, dar si ea. Destinul a facut ca ultimul meeting sa il continuam doar noi 2.

In toti anii ce au urmat tacerii mele ea mi-a scris de fiecare data. Prietena ei a plecat la o bursa in strainatate si in prima faza i s-a parut mai mult decat incitant sa faca acest gest. Nu m-a lamurit daca a facut-o pentru atractie, gelozie, nebunie, dorinta de nou. A facut-o si a continuat sa o faca ambitionata de tacerea mea.

Am aflat ca ani de zile, in vacantele de la mare, o zi era dedicata orasului unde stateam si eu vara. O zi intreaga mergea de nebuna pe strazi in cautarea mea desi stia mereu unde sunt. Ziua ei se termina mereu pe aceeasi plaja, locul unde la fiecare apus avea loc meciul de volei intre gasti.

In tot acest timp nu a avut curajul de a spune ceva. Venea, se uita la mare, la mine si disparea. Apoi imi scria imbracand haina bunei ei prietene.

Nu am inteles nicio secunda ce a generat acest gest. Nu m-am simtit flatat dar nici inspaimantat. Nu m-am simtit mai curios si nici mai indiferent. Am simtit ca trebuie sa fac ce fac de fiecare data cand amutesc. Sa dispar fara sa mai stiu ceva despre solutiile ce pot alunga durerea prezentului. Am disparut fara sa ma intereze suspinul ei, strigatul numelui meu sleit de putere sau incercarile ei disperate de a scoate de la mine un sunet.

Am simtit ca iubirea dintre noi a ajuns la un alt etaj. Acolo s-a asfixiat si destinul m-a chemat acum sa identific cadavrul.



Mi-a mai scris zeci de mailuri, inca o mai face. Poate imi scrie vorbe frumoase, poate blesteme, poate are vesti sau poate chestii de serviciu. Totul se termina inainte de a incepe, cu acelasi shift + delete.

duminică, 24 mai 2009

Otrava ce te vindeca


S-a rupt ceva din tine, s-a dat dracu metamizolul, google-ul a inghitit tot ce te hranea. Erai confuz, te ardea, nu intelegeai ce se intampla, te durea si nu stiai de unde sa incepi.

Fierul incins, uitat pe pielea ta, nu iti mai dadea nicio senzatie. Otrava devenise long drink iar venele din ochiul tau nasteau pupile rosii. Ai pus mana si ai scris un mail. Doua, trei.

Ai rascolit ore intregi tot universul. Iti lipsea jalea din aceste litere, iti lipseau lacrimile din aceste taste si mai presus de tot iti lipsea tot ce te durea.

Si eu, si tu, am crezut ca aceste randuri nu vor mai aparea vreodata. Am crezut impreuna ca loverdoze a disparut pe vecie. Acum am realizat ca aceste randuri vor genera alte sute de randuri. Aceste sute de randuri nu se vor termina niciodata.

S-au terminat doar comentariile si poate unele posturi. Pentru ca mi-ati scris o sa va blestem.

Sunt mut.
Big Bang.

miercuri, 17 decembrie 2008

Look outside



Acum 10 ani mi-a facut prima fotografie. Acum 10 minute i-am facut ultima fotografie.

In tot acest timp destinul stergea cu noi pe jos, ne facea sa ne vedem intamplator in cele mai ascunse locuri...noi doi, fara jumatati. Astazi, ne-am revazut in febra cumparaturilor pentru cateva minute. Mi-a amintit ce i-am spus in prima noapte petrecuta impreuna: eu o sa am o viata normala, o casa, o masina o nevasta frumoasa si doi copii, toate astea dupa 30 de ani.

"Dragule, in curand faci cei 30 de ani, ce ai facut cu femeile din viata ta?
...am fugit de ele, de tot ce simt ele, de tot ce as putea simti eu.

Nu mai stiu daca m-a sarutat sau doar m-a pupat. Nu mai stiu daca am schitat vreun gest sau eram in continuare surprins de concluzia mea. Oare manusa ei visinie am pastrat-o eu sau mi-a dat-o ea?

Nu mai stiu nici macar daca acum 10 ani, in noptile in care leneveam pe nisipul rece ai diminetilor, ma asteptam sa ii raspund asa...dupa 10 ani.



joi, 20 noiembrie 2008

Despre prezent

Mi-am dat seama ca prezentul meu perfect este mai dureros decat totalitatea tuturor trairilor ce ma inconjoara. Au trecut catralioane de secunde de la ultima lacrima varsata si doar cateva zeci de secunde de la ultima lacrima stearsa... ahhh ce obraz...

Mi-am dat seama cat de singuri suntem desi avem zeci de mii de prieteni, mii de cunostinte, sute de numere de telefon... Cu ce pula mea ma incanta pe mine cand intri in casa si te loghezi de pe computerul meu cu mandrie, aratandu-mi vasta ta lista de mess? Wow esti invizibila, sa mai rupem din textile si sa pornim webcam-ul!

Un mare filozof spunea ca daca vrei sa inseli lumea fa-o la greu, ca atunci cand e putin toti se prind. Asta mi se pare mie, ca traim toti, o continua teapa ce a depasit un nivel normal...ne mintim trairile. In trecut lumea isi vindea sentimetele pentru avutie, toti o fac pentru simulari.

Nu mai aud vorbe tandre, vorbe incitante sau sexy. Nu mai aud zambete urmate de bocet. Aud din ce in ce mai des minciunile pe care le spuneau stramosii nostri o singura data in viata. Aud totul zilnic... O aud cum spune: "trebuie sa te insori cu mine!" Trebuie sa fiu eu unul toti ce aud asta...trebuie?

Intr-o zi o sa zic DA si vreau sa o zic pentru o ultima oara. Vreau sa o zic cum au spus-0 parintii mei si cum au trait-o. Vreau sa o zic la un capat de lume, la un capat de vara.

Vreau sa creada ca o mint o viata intreaga si vreau sa ii sterg lacrimile... o viata intreaga!

I

joi, 13 noiembrie 2008

Monologue




"cat de serioasa eram eu pe atunci (2006 n.r.)
ti-am dat ignore pt ca idiotul cu care statui 6 ani si ceva nu suporta scrierile tale, ma regasea in ele...
l-am ignorat si m-am intors in viata, m-am reapucat de.. citit"

P.S.

duminică, 9 noiembrie 2008

Ma intrebam intr-o zi cum o sa moara blogul asta. Cand am scris primul post eram convins ca o sa moara atunci cand tot ce simt o sa dispara. A trecut mult de cand s-a intamplat acest lucru si totusi exista.

Am adunat aici atat de multe lucruri traite incat ma intreb daca mai e loc de trait. Oare cum ar arata acest blog cu povesti inchipuite, cu iubiri la care aspir si cu sentimente ideale. Da, totul la comanda...exact precum un roman comercial de "succes".

Cum ar arata o supradoza de iubire controlata?

Ar arata exact ca in dimineata in care masina mea a fost ridicata de politie pentru o parcare intr-un loc interzis. O dimineata de toamna racoroasa si un drum pana in afumati pentru a recupera masina.

Dupa ce am fost refuzat de 2,3 taxiuri am decis sa ma urc intr-un maxi-taxi ce ma va duce la destinatie alaturi de crema clientilor din Europa. Tot drumul m-am uitat in jur...oameni plictisiti, oameni nervosi, oameni tineri, oameni batrani, oameni cu griji.

Ajung la destinatie urmarind fara vointa o silueta miniona ce calca mult mai grabit ca mine. Ce dracu poate sa caute la 9 dimineata pe acest praf? Isi recupera masina...ca si mine.

Am cunoscut femei in cluburi, in lift, la mare, la munte, in tren, in parc, in biblioteca, in cafenea, la spalatorie, in spital, pe camp dar la politie niciodata.

Deja in mintea ta curg zeci de scenarii si sute de imagini. Deja iti inchipui schimbul de contacte si amorul facut in seara ce a urmat. Te gandesti ca inca o poveste de amor se scrie aici, alaturi de atatea trairi.

Ei bine nu a fost nimic mai mul



Acest blog o sa moara cand nu imi voi mai aminti parola...

miercuri, 17 septembrie 2008

Ochii care nu se vad...



Vine un moment cand esti invitat pe o retea de social networking chiar de persoana care le ura sau te condamna pentru faptul ca le folosesti. Ei bine, tu o iubeai in vremurile in care puteai fute juma de mediu virtual fara sa posezi un SUV nemtesc in leasing.

Observam ca toate lucrurile pe care le urau iubitele mele in trecut, au devenit ulterior obisnuinte in viata lor. Orice femeie uraste ca iubitul ei sa flirteze, sa faca cu ochiul, sa conduca o masina sport, sa nu poarte verigheta sau sa nu genereze atractii, nu e nimic nou. Dar ce te faci cand si tu vrei acelasi lucru de la ea?

Sunt de parere ca viata amoroasa este mult mai dificila decat o viata cotidiana alerta. La job stai cu ochii in patru sa nu te futa colegii. In restul timpului stai cu ochii in patru sa nu iti futa altul iubita. Da, iubita aia ce nu iubeste Barcelona ca pute, Parisul ca e sufocant, Viena ca nu mai are "gaste" si Londra ca ploua.

Si facem pariu ca totul nu depinde doar de EA?

p.s.
femeia TA!

duminică, 7 septembrie 2008

I idolize you


08.09.08

miercuri, 11 iunie 2008

Come As You Are



Mesajul de inchidere a usilor se aude. Nu era prima seara in care plec de la birou
la ora 22. Eram atat de incantat de noul meu job incat fiecare ora trecuta in compania noilor colegi era ca o rasplata pentru toate informatiile pe care le furam de la ei.

De la Victoriei pana la Romana e doar o statie, si pe scaunele albastre ale metroului
sunt doar eu si pe partea opusa o femeie imbracata in negru. Din obisnuita imi verificam mailul de pe telefon fara sa ridic privirea la singura femeie din jurul meu.

La Victoriei schimbam impreuna metroul catre Dristor, si ne trezim iar fata in fata. Am privit minute bune pantofii ei bej, apoi picioarele ei ascunse de rochia neagra pana in genunchi, bluza ce ascundea discret niste sani deosebiti si in final, doi ochi pierduzi in podea.

Nu zambea, nu suferea, nu avea unghii mari si nici nu i-am simtit parfumul. Nu avea parul prea lung dar nici scurt, nici blond dar nici brunet. Nu era grasa dar nici slaba si nici inalta dar nici prea scunda. Era amalgamul pe care l-am privit 3 statii.

Am coborat impreuna in aceeasi statie. Am ramas in urma sa o privesc din spate. Nici
un detaliu din cele de mai sus nu era gresit. Era cea mai frumoasa femeie vazuta la
metrou intr-o seara la ora 22-30.

Cu greu cele 3 alarme ma trezesc in zori. Tot cu greu incercam sa imi amintesc de ce am adormit pe aceasta canapea fara cearceafuri. In drum spre birou incercam sa imi amintesc cate sticle am baut impreuna, ce muzica se auzea, cat am stat impreuna si mai ales care a fost clipa in care am ajuns in casa ei, la 3 etaje desupra etajului meu.

miercuri, 21 mai 2008

1

joi, 8 mai 2008

In dar




Ai remarcat vreo secunda din miile de secunde in care stai printre straini, ai remarcat cat de aproape sunt de tine.

Unul dintre ei canta la chitara in serile in care mai vin cu metroul. Are intre 33 si 40 de ani si canta la Victoriei de ani de zile. El a fost langa mine in multe seri in care ma gandeam la ea, el m-a facut sa scriu sms-uri de impacare, el mi-a adus in minte melodii pe care i le-am trimis si mi-a raspuns inlacrimata.

Este un necunoscut intr-o lume plina de mese in Fratelli, Q7, coca prizata in wc-uri si sex in grup. Este un neinsemnat in lumea in care toti vrem cariere si terenuri in Pipera. Este un om in lumea lui. Este un om in lumea mea.

Astazi l-am reauzit dupa luni de zile de pauza, canta piesa "esarfa in dar". "Pe chipul tau drag....esarfa in dar" mi-a adus aminte de zecile de magazine cu esarfe in care zac kilograme de cotton colorat. Nu este cadou mai frumos decat o esarfa...in dar.

Mi-a amintit de 01.01.08, prima zi din an in care am fugit departe sa o vad...si am fugit inapoi, lasandu-i esarfa mea...in dar

Vorba unui mare slogan, poate nu se termina...poate acum incepe. Esarfa in dar, pentru tine, pentru chipul tau drag...esarfa in dar.

vineri, 18 aprilie 2008

mai zi...mai zi


M-am simtit deranjat cand in nu stiu ce reader am vazut cum acest blog era trecut drept o supra-doza de vise.

Pai dragii mei, nu este nimic mai autentic decat randurile unui om ce nu mai are inima, randurile unui om ce a ramas doar cu niste caractere puse pe un blog si cu o inima in paispe directii.

E tragic ca acest blog a inceput cu o poveste pentru ea si mai tragic este ca mi-e scarba sa scriu cate un blog pentru fiecare poveste...pentru fiecare ea.

L.overdoza de atunci si de acum au o singura diferenta...acum e in exces si se propaga in randul celor fara vina.

Este o placere sa impartim totul, este o placare sa stergem lacrimi, e o placere sa nu mai fim noi!

duminică, 13 aprilie 2008

Ignore-ul doare


Mi-a luat zeci de minute sa imi aduc aminte parola si username-ul acestui blog. Au trecut zeci de zile de cand nu am mai postat si totusi de fiecare data cand o fac doare ceva.

Am vorbit de dureri si de loverdoze de multe ori, astazi o sa vorbim de ignore-uri.

In dimineata m-a apelat una din murierile agatate prin localurile de depravari. Mi-a spus ca are inima sfasiata de un barbat pe care nu l-a placut nici o secunda, un barbat pentru care a renuntat la iubirea ei de ani de zile, un barbat pentru care s-a drogat si, mai mult chiar, s-ar prostitua.

Ma uitam la ea cum povesteste, stiind evident care este motivul pentru care dintr-o simpla femeie cu niste pantofi interesanti a ajuns aici, jos...departe de toti. Raspunsul a fost unul...ingore-ul primit dupa primele nopti de amor.

De ce de fiecare data ne atrage o oarecare poveste terminata. Ne injosim, suferim si in final pierdem totul pentru doar cateva minute de placere ce-au apus. Am spus placere pentru zambetul tau...pentru ca in cele mai multe din cazuri nici macar nu este best sex ever...este doar o persoana ce nu avea ce cauta, pe care nu dai doi bani si culmea...te ignora.

De acum totul e simplu...ignori potentialele persoane interesante, lasi tot si uiti de tot. In mintea ta este masina aia amarata si toalele jalnice alaturi de neingrijirea personala...totul pentru un ignore.

Totul pentru ca o traire se naste din suferinta si oare din ce suferinta s-a mai nascut si acest post?

marți, 12 februarie 2008

Lesson Learned






Astazi mi-am adus aminte de toate durerile de care m-am vindecat. Mi-am adus aminte de clipa in care m-am apucat de scris prima poveste si de durerile ce ma cuprindeau. Paradoxal astazi realizez inca o chestie... dupa ani de zile astazi sunt vindecat, nu doar de virusul iubirii, ci azi sunt vindecat de o minora boala ce totusi se numeste boala.

Am suferit o interventie chirurgicala exact in ziua in care implineam 27 de ani, si in ziua in care implineam 25 au aparut primele semne. Astazi la cateva zile de ziua internationala a iubirii imi dau seama ca sunt vindecat de tot ce inseamna virus in interiorul meu.

Am generat lacrimi si am varsat lacrimi, am iubit si am fost iubit, am nascut povesti si am rescris legende, am infruntat destine si am schimbat vieti, am adancit rani si am inchis rani.

Ce am fost pe cine intereseaza?

miercuri, 9 ianuarie 2008

Unde cauti iubirea?







Tu unde cauti iubirea? O cauti prin cunoscuti, sau poate o cauti prin straini, poate chiar pe internet sau poate prin cluburi. Cauti cu disperare orice loc nou unde poti gasi iubirea. Noul restaurant cu mancare de 2 lei speri ca ti-o aduce, sau poate masina cea noua te ajuta sa o gasesti.

Poate noua colectie de vara devine utila in cautari. Poate o destinatie speciala, cauti iubrea la mare. O cauti in trafic sau poate e la munte. O cauti in lift sau poate la locul de munca. Ochii sau inima ta cauta iubirea prin vecini sau poate e la benzinarie. Nu e nici in supermarket sau la matrimoniale. Nu iti iese nimic si nu gasesti iubirea nici in parc sau in metrou. O simti langa tine dar nu o gasesti.

Iubirea nu este nici in Antalya si nici la Paris, nici macar in avion. Iubirea nu este la spital si nici in inchisoare. Iubirea nu face scoala de soferi si nici macar cursuri de limbi straine. Iubirea nu vine prin email si nici macar prin sms. Iubirea este langa tine.

Tu unde cauti iubirea?





Hei Tarzan, ma gandesc cat de indiferent poti ramane la ideea ca fosta pa prietena are niste super nebunii sexuale cu un oarecare. Da prietene, ii poti spune cum vrei…si-o trage, face sex, amor sau pana ei ce face. Iti poti imagina cum un oarecare (except you) o foloseste in cele mai perverse moduri ca pe o jucarie ce ii satisface placerile sexuale.

Ti-o poti imagina pe micuta ta in cele mai ciudate pozitii sexuale? Sa zicem chiar si banala “mama a iedului”…sa zicem ca esti un spirit in acea camera (sa nu zic masina, lift, sau cada) la ce te uiti mai intai? La modul incare tine ochii inchisi si geme de placere, sau te uiti la el cum virtuos puncteaza

Ti-o poti imagina pe ea in cea mai josnica pozitie, sau o poti vedea facand cu el lucruri pe care cu tine nici nu se gandea sa le incerce, oare tot ca spirit ai putea rezista fazei in care ea sta in genunchi in fata lui in timp ce il satisface?

Oricum Tarzan, tu esti baiat mare si ai o prietena stabila…cum ai reactiona dragul meu sa o vezi pe ea in impertinentele mele descrieri? Lasa ca e mai putin important daca evita sa puna in practica povestile de mai sus, pe melodii care va legau sau chiar sa foloseasca lumarile facute cadou de tine.

Mai conteaza daca ea il iubeste, sau tu o iubesti, sau ea te iubeste sau el in iubeste pe el?

luni, 7 ianuarie 2008

Am murit in alt pat


Inca o noapte in care am adormit langa o alta femeie. Nu vreau sa imi amintesc detalii, poate eventual sa retin un apartament din Titan mobilat in stil vechi dar renovat in stil nou, un apartament blestemat de taxiurile ce nu ajung nici moarte.

Pentru cateva ore am fost lovit de toate cele pe care nu le-am vazut de mult. Flori ofilite, ambipur in exces, cola la doza, Dior la discretie pe polita din baia tapetata cu faianta alba comunista, lenjerie intima agatata pe sarma de baie, cizme de boarfa obosita aranjate strasnic pe hol.

Din moartea mea clinica nu m-a trezit decat alarma telefonului. Am luat-o pe jos spre bulevard in cautarea unui taxi. Mocirla de pe jos nu ma deranja pentru ca stiam exact ca aceeasi mocirla este si in sufletul meu ce merge ilegal o statie cu 311 pana la metrou.

Am plecat direct spre birou, cu "balada iubirii" in castile playerului. Inca o zi in care "mor iubiri, se nasc iubiri".

Ne trece vara cu iubiri tu tot
Si nici macar in joaca nu mai pot
Sa imi amintesc de tine cum erai
Cand rasareai din rai prin luna mai


miercuri, 2 ianuarie 2008

Am murit de anul nou



Sa nu zic ca am murit in 2007, sa nu zic ca "am murit 3", zic ca am murit de anul nou.

Ne-am ales un loc fancy pentru seara de Revelion, desi am lalait-o in a ne decide intre Paris, Budapesta sau Istanbul, tot in Bucuresti am ramas. Ca orice seara de sfarsit de an m-am pregatit impecabil cu un nou look, un nou parfum si o noua atitudine. Nu lipsea nimic...totul era pregatit pentru "petrecerea anului".

Incet, incet lumea isi facea aparitia. Admirabile costume, dragute picioare, interesante decolteuri, delicioase parfumuri. La ora 00:00 eram in Piata. Am numarat impreuna cu sute de mii de oameni pana in clipa in care eram in 2008. Buna Andra, incantat sa te cunosc si bla bla bla...

Mi-am sunat parintii si am trimis un singur sms la ora 00.01. Pana in zori nu am primit nici un raspuns. Fiecare pahar pe care il comandam, fiecare femeie pe care o abordam, fiecare melodie ce o dansam si fiecare km pe care il faceam la volan in stare de ebrietate nu compensau lipsa unui raspuns la singurul mesaj trimis.

Am ajuns acasa in zori, era lumina afara, orasul era pustiu si stiam cel mai bine ce inseamna pustiu, pentru ca pustiul era in inima mea in toata definitia lui. Am dormit 2 ore si m-am trezit cu gandul de a pleca la ea.

Ea nu mai este la mare, nu mai este nici in Bucuresti ci este intr-un oras la malul Dunarii. Era ora 10 dimineata pe 01.01.08 si eu paraseam Bucurestiul, pe la iesirea din Colentina. Au trecut rapid zecile de kilometri, sutele, minutele, orele si am ajuns. Nu mai fusesem decat o singura data intr-un oras ce s-a intunecat la sosirea mea.

Ma puteam astepta la orice, sa o gasesc in casa cu alt barbat si sa o deranjez, sa fie plecata din oras, sa fie in vizita la parinti, sa fie oriunde ca orice om de Revelion....dar simteam ca am venit sa o vad si o sa o vad cu orice pret. Nu aveam haine de schimb, incarcatoare, prosoape, cosmetice. Un card bancar si o dorinta pentru prima zi a anului

Am parcurs cu aceeasi intensitate fiecare km din orasul ei, aceeasi intensitate ca acum 2 ani, atunci la picior acum la bordul unei masini confortabile ce ma apara de ger si ninsoare. Am revazut tot ceea ce vazusem pentru o singura data acum 2 ani. Am ajuns la ea parca ghidat de un singur sentiment....DORINTA.

Pe drum nu am oprit nici macar sa imi iau ceva de baut, sa ii iau florile cu care o obisnuisem, sa merg la toaleta. Pare incredibil pentru un creier omenesc ca dupa atata timp sa ajungi in acelasi loc doar prin puterea inimii. Si mai incredibil este ca in clipa in care am intrat pe strada ei m-a sunat, din senin.

I-am auzit vocea in secunda in care i-am vazut masina. Cautam un loc de parcare in timp ce ii auzeam vorbele. Nu imi amintesc nici acum ce imi spunea ci doar imi amintesc clipa in care i-am spus sa se uite pe fereastra ca sunt in fata ei.

Pentru o secunda m-am retras gandindu-ma ca poate e cu cineva in casa...apoi mi-a zis "nu esti sanataos...urca".

Am imbratisat-o neutru in simturi, exact cum un prieten isi revede dupa ani camaradul. I-am cerut ceva de baut, nu neaparat ca sete ci ca motiv sa imi caut cuvintele si sa o tin la distanta. In fiecare secunda ce a urmat mana mea intarzia pe corpul ei, mana ei intarzia pe mana mea.

Nu ne-am vazut un an intreg, nu ne-am vazut pentru ca am ales sa sufar decat sa ma duc la ea, am ales sa beau si sa imi petrec serile cu prezente sterse decat sa imi arat sentimentele fata de singura femeie ca exista in tot ce fac. Am ales variante ieftine si fade la variante ce imi tineau inima departe. Am zis ca doar suferind langa ea ii pot oferi ceea ce nu am putut sa ii ofer in clipele in care imi impregna tricoul cu lacrimi adormind in bratele mele. Am crezut infantilitatea mea din trecut va fi stearsa de timpul ce trece si de cei ce sunt intre noi. Dar nu a fost asa.

Mi-a spus ca s-a indragostit nebuneste de Craciun si ca a facut gesturi si mai nebunesti pentru a intra in contact cu el. Tot de Craciun a rupt inima barbatului cu care era din clipa in care ne-am despartit, tot de Craciun i-a rupt inima cum mi-a rupt-o si mie...si cum i-a fost si ei rupta.

Este supra-omenesc sa crezi ca in cateva ore viata a 4 inimi se schimba radical...si asta datorita iubirii.

Un om sufera, fiind parasit de Craciun, altul e fericit ca e cucerit de Craciun. Un alt om este dupa multi ani fericit ca a ajuns sa faca minuni pentru persoana pe care o cauta de o viata, iar alt om, adica eu, nu stie ce mai simte.

Am parasit orasul ei zambind. I-am lasat fularul meu verde impregnat in noul meu parfum. Ne-am imbratisat scurt, la fel de scurt precum s-a schimbat si iubirea mea. Faptul ca acum mi se scurge o lacrima nu este pentru ca am pierdut-o ci pentru ca nu am stiut sa o pastrez. Faptul ca acum zambesc este pentru ca stiu cu adevarat ce simte, si stiu ca iubirea ei e sincera si cine este beneficiar o merita din toata inima, sau cel putin sper...

Poate o sa te intrebi cum de pot vedea atat de distant lucrurile si cum pot trece peste depozite de iubire. Pot trece peste orice, peste ani intregi de iubire, peste sute de minute la telefon, peste zeci de bloguri, mailuri, sms-uri scrise, peste zeci de flori uscate si zeci de melodii dansate. Pot trece peste faptul ca acest blog a luat nastere din iubire pentru ea, pot trece peste faptul ca schimbarea vietii mele prin nasterea primului blog si castigarea a mii de vizitatori sau a unor oferte de munca din partea unor persoane ce nu ma stiu decat prin prisma celor tastate, ii este datorata.

Am murit definitiv. Ofer toata iubirea mea convertita intr-o prietenie adevarata pentru singura femeie ce a meritat lacrima mea exact cum i-am oferit si prima zi din acest an, exact cum i-am oferit primul trandafir alb, exact cu i-am oferit primul dans in mijlocul strazii la 5 dimineata, exact cum i-am oferit fiecare secunda din gandul meu.

Aceasta este marturia mea fata de singura femeie ce a iesit din inima mea intrand in sufletul meu.



Dupa 1 saptamana

Dupa o saptamana povestea de iubire inceputa de Craciun s-a terminat pentru ea. Femeia care ma astepta in Bucuresti o cunoscusem la mare tot in acelasi Craciun, tot la o saptamana a disparut si ea.
Amandoi suntem acum si mai goi.

vineri, 28 decembrie 2007

Am murit 2



Am murit si acum imi fac parastasul. Am niste Metaxa si suc de mere. Suna ca dracu si are gust ca dracu...dar nu mult mai al dracu decat gandul ca am murit si acum sunt viu.

Ce poate sa fie mai frumos decat sa ramai viu chiar in noaptea de Craciun. Ajuns in locurile in care te dai la toate proastele si inevitabil iti iei una la pachet. Si acum imi e in minte clipa in care m-am ridicat din pat in timpul partidei de amor cu o domnisoara avocat agatata in Cuando. Nu am gresit cu nimic...i-am spus ca mintea mea nu e acolo si ca raspuns de 1 saptamana ma invadeaza pe toate caile cu toata ignoranta ce o primeste in schimb.

Astazi simt ca am inviat si asta nu e pentru mult timp, este exact cat sa mai traiesc o poveste langa o femeie ce o sa ma raneasca. Apoi o sa mor iar lasand in urma niste randuri pentru voi, cititori morti la nastere.

O sa te intrebi de unde stiu ca o sa imi rupa inima, pentru ca asa se intampla si mai ales pentru ca o voi face pe ea sa isi doreasca sa ma raneasca. Pentru ca asta e legea naturii, pentru ca eu ignor domnisoara avocat si femeia ce m-a inviat o sa ma ignore pe mine egalizand balanta.

Suntem facuti pentru a rani fiind nascuti din rani.

luni, 17 decembrie 2007

Am murit 1





Era o zi friguroasa de iarna si in plin week-end asteptam noaptea sa petreceam la ziua amicei mele. Stiam ca in locul in care mergem este potential si mai ales ma incanta ideea ca asa-zisele canapele sunt practic lipite una de alta, ceea ce face utila conversatia cu masa vecina si cu posibilele tentatii de acolo.

S-a baut, s-a fumat, s-a dansat, s-au facut poze si iar s-a baut si mai ales s-a baut. Pana cand? Pana cand m-am trezit in casa zacand pe canapeaua mea rosie.

Mi-a luat toata ziua sa ma ridic si sa imi pornesc telefonul si cand o fac primesc un telefon la care necunoscand numarul nu am chef sa raspund. Deschid messengerul cu greu si ma apeleaza o domnisoara ce imi trimite instant poze cu mine din seara precedenta. Who the fuck is this...si de unde are id-ul? Telefonul suna iar si acelasi numar nu ma lasa sa lenevesc. Raspund si aflu ca sunt apelat de la una din fetele de la masa vecina.

Capul imi era din ce in ce mai greu, legam cu dificultate cateva cuvinte..dar imi era imposibil sa imi amintesc ce am vorbit cu ea in noaptea precedenta. Parea o femeie volubila, cu o voce calma, hotarata in tot ce spune si cu idei foarte bine argumentate.

Ii propun sa ne vedem in Frame si imi raspunde foarte scurt "credeam ca esti mai original". Tinand cont ca traiam prima zapada la mijlocul lui decembrie ii propun sa ne vedem la metrou si sa bem un vin in metrou.

Ideea nu i s-a parut rea nici ei dar nici mie. Era tot ce imi trebuia dupa o noapte de amnezie. Un vin baut de la un capat la altul al unei linii de metrou intr-un vagon de metrou, asa ca la ora 21 parasim statia Iancului si cu 2 sticlute de chardonnay la 250 ml incepem intalnirea noastra.

Mirosea foarte bine dar nu asta e ceea ce m-a surprins ci faptul ca purta fusta desi vremea nu era tocmai ideala. Am intrebat-o de ce o poarte si mi-a spus la fel de sincer ca de fiecare data cand intrebam ceva "pentru ca mi-ai spus aseara ca iti place cum arat in fusta"

In scurt timp vorbele noastre se amestecau prin aroma vinului si aroma vinului ne unea cavitatile. Ii simteam parfumul pe buze, mana fina, pleoapa cum tremura si sanii cum se intareau.

Statiile treceau rapid, exact in ritmul in care mainile mele ii explorau pielea. Eram in contratimp cu lumea din jurul nostru, cu statiile ce mai vin pana la finalul cursei, cu peronul de pe partea stanga.

Totul se opreste aici, pentru ca aici s-a terminat desi nu a parut asa. A fost prea frumos sa traiesti o poveste in 10 statii tur-retur sub notificarea "atentie se inchid usile". A fost prea greu sa imi explice de ce sa mergem la ea si nu la mine, de ce sa stam in living si nu in dormitor, de ce sa nu mai bem vin si sa bem whiskey, de ce sa ne futem misionar si nu kamasutrist.
Asa se intampla din ce in ce mai des. Povestile din inceputurile acestui blog au murit. Ne pierdem...

M-am imbracat si am plecat mintind ca "mintea mea nu e aici", mintea mea nu a fost de fapt nici o secunda acolo. Mintea mea cine stie la cine este. Pastreaz-o si lasa-ma sa ma transform pana in clipa in care mi-o dai inapoi.

Va rugam permiteti inchiderea usilor

luni, 10 decembrie 2007

Duminica-eterna despartire







Nu de putine ori iti revine in minte imaginea unei despartiri. Astazi realizez ca mi-a venit in minte ultima imagine a unei femei ce a schimbat totul in lumea mea.
Duminica mi se pare ziua oficiala a despartirilor, nu cred ca este o zi mai dureroasa decat duminica in care cei ce parasesc orasul se despart, fie si temporar, de iubirile lor. Daca duminica este o zi fatidica despartirilor, gara este un loc sacru pentru cei ce isi ofera o ultima imbratisare pana la urmatorul sarut.

Era o duminica la fel de cetoasa ca si ultima duminica a vietii mele. Eram dupa inca o noapte nebuna de amor si intreaga zi nu am facut nimic decat sa evitam discutia legata de ce s-a intamplat noaptea trecuta. O conduceam catre Gara de Nord. Aveam 1 an de cand nu mai eram impreuna si totusi acest week-end nu a diferit cu nimic fata de week-end-urile in care ne iubeam oficial. La ultima noastra cearta s-a mutat in orasul ei natal si a inceput o viata noua, o iubire noua. Nimic nu m-a durut mai mult decat aceasta duminica petrecuta dupa un an de despartire.

Peronul era gol, tipic pentru o seara de duminica. Am stat imbratisati cateva minute, exact cat sa ii simt lacrima pe obrazul meu. Am condus-o printru-un gest de barbatie in compartiment si ne-am privit apoi prin geam. 7 minute mai erau pana in clipa in care s-a auzit fluierul ce o ducea cat mai departe de mine, aproape de el.

7 minute in care ii simteam fiecare privire cum se refugiaza pe corpul meu, minute in care nu se lega nici o fraza intre noi, minute in care zambeam amar, ascuzandu-ne durerea.

Si a plecat, cu fiecare metru pe care il parcurgea vagonul simteam cum ia cu ea tot. A luat cu ea toate clipele in care ma gandeam la ea, toate imbratisarile, toate saruturile, toate shot-urile de tequilla si toate atingerile mele.

Nu a putut decat sa ma intrebe printr-un sms daca e normal sa se simta asa. Nu am putut nici macar sa ii raspund, pentru ca din clipa aceea eram gol pentru ca mi-a luat totul. Din clipa aceea am baut mult mai mult alcool, am pierdut mult mai multe nopti, am facut mult mai mult sex dar nu am incetat sa o iubesc. O iubesc si asa gol cum sunt, o iubesc printre zecile de femei ce-mi trec prin pat, o ador printre sutele de femei ce le cunosc in escapadele mele mocturne, o divinizez printre miile de femei cu care intru in contact zi de zi. O iubesc tocmai pentru ca si ea ma iubeste stiind ca o iubesc mai mult decat barbatul de langa ea.

O iubesc pentru noua viata noua ce mi-a dat-o, o iubesc tocmai pentru faptul ca aici sunt postate povesti mai vechi de un an.

luni, 22 octombrie 2007

Never be the same again


Este bine stiut ca numai cel ce iubeste cu adevarat suferind va intelege suferinta celui ce i se ofera trup si suflet.

Nici acum nu imi amintesc motivul pentru care intr-o zi de duminica am plecat din casa ei lasand in locul meu nopti intregi de lacrimi inocente. Ca in orice poveste de iubire tensiunile sunt multiple, mai ales intr-o zi de duminica, zi ce anunta plecarea mea de langa ea pentru cateva zile.

Era duminica in care se anuntau rezultatele alegerilor prezidentiale, duminica in care Basescu era ales presedinte. Am lasat in casa ei toata durerea la care au renuntat toti romanii ce se bucurau de noul inceput. Am vorbit tot drumul la telefon, ii simteam fiecare lacrima ce se scurgea pe telefonul ei fara sa inteleg de ce nu ma intorc. Era poate modul meu de a ma proteja sau mai bine zis de a-mi proteja iubirea.

Acum in aceasta zi ploioasa de toamna nu o sa va spun o poveste, pentru ca aceasta poveste o traiesc si azi. Dupa 3 ani de la momentele acelei duminici inca ii mai simt lacrimile varsate in timp ce statea in fotoliul de la geam butonand haotic telecomanda. Dupa 3 ani sunt sigur ca aseara facea acelasi lucru ascultand

miercuri, 17 octombrie 2007

If you go away




Trec mai mult de 15 minute de asteptare si imi dau seama ca viitoarea concurenta pentru functia de director economic nu isi face aparitia la interviu. Asistenta mea doar ce imi comunica faptul ca si-a anuntat intarzierea, evident gasind ca scuza traficul.

Analizam in timpul avut la dispozitie cv-ul. Analizam experienta bancara, in analiza financiara, dar si fotografia in care remarcam o fatza luminoasa cu niste ochi expresivi. Cazand pe ganduri nu am remarcat numele, poate si datorita faptului ca in acel moment o vad intrand pe usa.

Intind mana sa ne cunoastem, in graba momentului iar nu ii retin numele. O vad agitata, cerandu-si scuze in exces dand refuzuri la cele 2 telefoane "Prada". Era mai frumoasa decat putea arata o simpla fotografie, avea ochi mai frumosi decat ii putea descrie un poet, avea un zambet mai frumos decat putea picta un pictor.

Dupa cateva minute de discutii se opreste si imi repeta numele. Ma intreaba unde am facut scoala primara, privindu-ma direct in ochi, exact ca la un adevarat interogatoriu. Mi se parea destul de deplasata intrebarea dar totusi raspund ca un copil scos la tabla: "scoala 37 si ulterior 39". Ramane uimita dupa care imi spune: "...eu sunt Oana, colega ta de banca din scoala primara".

In cateva secunde mi-am amintit perfect primii 3 ani de scoala primara cand am fost colegi. Aveam zi de zi acelasi drum, iar eu o conduceam acasa in fiecare zi, desi casa ei era mult mai departe de a mea. Mi-am amintit de serile in care ma vizita sub pretextul amintit de parinti "sa facem lectiile impreuna". Mi-am amintit in cateva secunde de clipele in care ii cantam la pian si cat de calm statea si ma asculta cantand, in timp ce ma concentram in urmarirea partiturii lui Bach.

"Nu pot sa cred, tu aici, in Bucuresti, costumul asta, biroul, jobul...chiar tu in fata mea dupa aproape 20 de ani?" Din pacate nu i-am dat nici un raspuns. Ochii mei se pierdeau pe sacoul ei verde inchis, asortat perfect cu un dres si o poseta in aceeasi nuanta. Ma uitam la suvita ce ii cadea rebel pe frunde si cu acelasi tic si-o aranja haotic. "Ce faci, te-ai casatorit, ai copilasi...eu am un baiat si o fata...gemeni, si doar ce am divortat". Nu am putut decat sa rostesc un simplu "imi pare rau" fara sa o felicit pentru micutii gemeni.

Nu puteam sa realizez ca prima femeie ce m-a tinut de mana este in fata mea ...dupa aproape 20 de ani de pauza. O mai vazusem in graba pe la liceul pedagocic, in timp ce vizitam alte fete. Nu aveam timp sa vorbim fiind mereu pe fuga. Nu puteam sa realizez cum prima femeie cu care imi petreceam cel mai mult timp in anii primelor clase primare este aici, si daca avea interviu cu colegul meu...putea sa imi fie colega.

Discutia s-a oprit brusc, intrebandu-ma despre post, despre companie, despre echipa. Se apropia ora 18 si am decis sa continuam discutia la cina. Era o seara de marti si am propus sa mergem la Esperanto, unde chiar Dan Chisu ne putea fascina papilele gustative.

Au trecut orele si aproape de miezul noptii am mai comandat o ultima sticla de vin in timp ce in mansarda restaurantului eram doar noi si canta

M-a invitat la dans, lucru ce i se parea asa de normal in mintea ei. Din clipa in clipa facea un lucru mai nebunesc ca altul, toate culminand cu un sarut furat in graba. Au urmat alte si alte saruturi, imbratisari si iar sarutari. Dupa 2 decenii am revenit la ceea ce am lasat in urma, ceea ce se consumase in limitele varstei la care traiam acele clipe.

Drumul spre casa nu a fost tocmai placut. Mi-a povestit de durerile ei, de sotul care o insela cu o colega de a ei. De banii care nu ii mai ajung desi salatiul ei nu este unul mic. Imi povestea de cat de singura este si cat de greu este sa adoarma singura in acel pat. Mi-a spus cat de mult m-a iubit, cat ani a incercat sa afle ceva despre mine dupa mutarea mea in alt cartier. Imi povestea de zilele din liceu in care treceam indiferent pe langa ea aruncand un simplu "salut". "Am zis ca o sa mor de dorul tau, dispareai si apareai exact ca un virus care nu te omoara dar nici nu iti da pace. Am zis ca mor cand am auzit ca ieseai cu colega din spatele meu, ce ne povestea toate amanuntele din orele in care erati impreuna".

Nu imi doream decat sa prind toate semafoarele pe verde...sa ajung mai repede acasa. Nu imi mai doream decat sa evit vorbele ei "uite...ai ramas la fel, ai observat cum te privea tipa din masina de langa tine in timp ce eram la semafor la Universitate?" Aceste amanunte imi scapau si ma simteam uluit de curajul cu care imi spune mie toate astea, tocmai acum, tocmai ea.

Ne-am despartit normal, un sarut pe obraz si promisiunea unei viitoare iesiri. Au trecut 3 luni de atunci si am vorbit de 4 ori. Nu m-a intrebat niciodata daca este acceptata sau respinsa in urma interviului, nu am intrebat-o nimic despre noul ei job de la noua banca portugheza ce isi facea intrarea in Romania... nu am intrebat-o nimic pentru ca atunci cand faci cadouri e mai placut sa citesti bucuria din vocea unei persoane decat sa o intrebi daca ii place gestul tau.

"Iti amintesti pianul tau culoarea lemnului de cires cu suporti pentru lumanari, iti amintesti cand ai deschis capacul sa imi arati principul de functionare...nu am retinut nimic, doar ca a fost clipa in care am fost cel mai aproape de tine"

marți, 16 octombrie 2007

Esti un animal





- Liuba, de ce nu ma iubesti? am intrebat
- Pentru ca esti un vierme, esti las, nu ai sira spinarii, nu ai ficat.
- Si apoi?
- Pentru ca esti insipid, nu ai cap, nu ai caracter, nu esti sensibil.
- Si apoi?
- Nu stii sa iubesti, nu ai inima.
- Si apoi?
- Ai un penis minuscul.
- Nimic altceva?
- Da, Visko. Nu te gandesti niciodata la mine, esti un egoist, un parazit, sii doar sa primesti, traiesti pe spinarea mea, nu faci nimic, nu ai interese, ma enervezi, ma iriti mereu. Cand o sa incetezi sa ma mai chinui?
Fu strabatua de un tremur de greata si de sila ce ii zgudui tot corpul, apoi inca de unul si inca de unul.
M-am lipit bine cu ventuza de mucusul secretat de instestinele sale pentru a lasa sa treaca furia, am curatat trompa de sange si am intrebat:
- Si care ar fi defectele mele?

from: Esti un animal, Viskovitz de Alessandro Boffa

luni, 15 octombrie 2007

Substituiri


De multe ori pentru a beneficia de un real succes in activitatile tale trebuie sa te bazezi pe tot felul de strategii. Una din ele mi se pare foarte importanta si folosita frecvent da rezultate pozitive.



Substituirea.

Practic e usoara subtitutia masina personala cu metrou sau mai rau ratb. Mi se pare usoara si substitutia euro cu lei sau paine alba cu graham, portocala cu lamaie. Dar varianta de substitutie euro cu graham sau ratb cu paine merge?

Ma rog hai sa nu gandim abstract si sa dam frau liber tastelor. Cand gasesti pisica calcata de passat-ul vecinului nu prea e posibila substitutia, la fel faci si cu pechinezul sau chiar cu disparitia unui semen. Nu mereu trebuie sa substituim cu chestii mai bune, desi indicat este sa evoluam. De aceea auzi frecvent..."dom'le buna era dacia aia din 77...asta noua e plina de electrica si nu imi place" desi nu prea te "coafeaza" cand iti ploua in ea.

E omenesc sa substituim, dar ca si in alte actiuni suntem supusi greselilor. Sa zicem ca jucam remy, table, sah sau carti. Tot o substituire se numeste, dai ceva pentru a alege altceva, este suficient sa alegi ceva gresit si jocul tau s-a ruinat.

De multe ori o substitutie corecta este date de un simplu sarut in schimbul miilor de cuvinte, de o imbratisare in schimbul zecilor de lacrimi, de tacere in schimbul certurilor sau chiar de iertare in loc de pedeapsa.

Oare creierul nostru nu vrea sa o inlocuiasca pe fosta iubita ce te-a inselat cu seful tau cu una ce si-a inselat sotul cu tine, sau creierul ei nu vrea asta?

O frumoasa marturie







Astazi prin biblioteca am dat peste o frumoasa declaratie de dragoste. De fiecare data cand o citest totul se prabuseste in jurul meu.

"Eu am iubit un singur barbat.

Il iubesc si acum. L-am iubit si inainte de-al cunoaste, ne-am iubit cand l-am cunoscut si-l voi iubi pana dincolo de sfarsit. El nu este al meu. Si ma intreb uneori, cine il are mai mult: sotia sau functia?

Mi-a darut candva un buchet de flori artificiale...pentru ca celebritatea nu-i da voie sa cumpere flori din coltul strazii...

Ne-am ascuns mereu si ne-am iubit la marginea Bucurestiului, departe de ochii lumii, dar mai ales de cei ai adversarilor sau ce ar fi ridicat iubirea noastra la rang de greseala nationala.

Nu suntem decat doi muritori...si chiar daca suntem cunoscuti si noi avem dreptul la dragoste. Totul ne desparte... oamenii, viata, functia lui si poate destinul. Si totusi...Dumnezeu ne-a unit de atatea ori!

Am spus candva ca mi-as da pentru el mana dreapta si as invata sa scriu cu stanga...Si apoi mi-am dat seama ca mi-as da pentru el nu numai viata, ci si moartea.

Mi-e dor de el... mi-e dor de el mereu...Si singura cruce la care ma inchin este cea din aur pe care el mi-a daruit-o candva de Florii.

Iubesc un singur barbat...si tocmai pentru ca-l iubesc prea mult, nu ma intrebati cine e.

Aceasta este propria mea marturisire in fata lui Dumnezeu."

Floriana Jucan - 16.04.1996

Three Times trailer

Just try to feel...is not just a video

Have you ever fucked on cocaine?





Gus Moran: Did you ever use drugs with Mr. Boz?
Catherine Tramell: Sure.
Gus Moran: What kind of drugs?
Catherine Tramell: Cocaine. Have you ever fucked on cocaine, Nick?
[Catherine Tramell uncrosses her legs and it can be seen she's wearing no underwear]
Catherine Tramell: It's nice.
Nick Curran: You like playing games, don't you?
Catherine Tramell: I have a degree in psychology, it goes with the turf... Games are fun.

LOSING A FRIEND





Aseara am lenevit pe la L. I-am regasit locurile in care ne faceam de cap acum vreo 5 ani. Sa fie chiar vreo 6 cand descopeream arta de a lenevi impreuna. Ne apuca dimineata la povesti presarate printre partide de amor, apoi ne apuca pranzul in pat si doar vreun eveniment major ne tulbura lenea.

Acum este femeie in toata firea ei, nu mai are 19 ani si gandeste poate chiar mai subru decat una de 35. Imi povesteste de aventurile ei din ultima vreme, de barbatii ce o dezamagesc, de parintii pe care ii dezamageste, parintii ei ce inca mai intreaba de mine.

Ne amintim cum la 19 ani ne imbatam amestecand niste gin cu apa tonica, si realizam ca acum este normal sa mai fumam niste iarba in diminetile de after hours. Realizam ca ne certam atat de des si acum ne vorbim asa de rar.

Acum ne dam seama ca avem alte probleme, mergem cu masina la garantie, suntem implicati in mastere pana in gat, avem cate 2 job-uri si platim rata la casa, la nokia, la ikea, la iubire...

Prietenii comuni s-au casatorit. E. si ea s-a maritat, naste peste cateva luni un baietei berbec, ca mine. Cum sa mi-o inchipui pe E, sau pe L casatorite cu copii cat timp in mintea mea raman dansurile semi-goale in livingul lui J, baia in mare noaptea, biliardul ce avea ca miza tot felul de propuneri cu tente sexuale intre ele doua.

Ii amintesc de ziua in care a fugit dupa mine la mare. Venirea ei m-a scandalizat atat de mult incat chiar imi permit sa ii spun ca regret evenimentul acela si lacrimile ei. Ea tace, stie ca ulterior am regretat atitudinea de barbat indiferent.

Realizam amandoi ca traim din ce in ce mai mult din amintiri. Realizam ca ne iubim desi intre noi nu e o poveste de iubire. Ne iubim in acele ore in care stam imbratisati si lenevim la povesti. Amintirile ne fac se ne iubim.

Ultima data cand am lenevit la mine mi-a postat un comment pe blog...si acum voia sa faca asta dar e privat, oricum am schimbat subiectul destul de repede pentru ca aveam altele "vitale" de vorbit.

In timp se pregatea un shot de absinth i-am cantat cateva acorduri din "strangers in the night" la pianul ce reprezinta singura noutate din casa ei in care predomina acelasi parfum Givenchy. Am inchis ochii, i-am simtit Amarige-ul, am ciocnit si am baut..."pentru iubire" a zis ea... "pentru iubirea ta" am zis eu amintindu-i ca sambata ne stim de 6 ani.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Deschis...dar inchis


O sun, vorbim 2 min …mi-a zis rapid in timpul convorbirii ca ma suna mai tarziu. Am plecat spre casa si am luat autobuzul, dupa ani de pauza renunt la metrou pentru ca nu vreau ca telefonul meu sa ramana nici macar o secunda fara semnal. Si nu a sunat.


…dupa zile intregi am aflat ca a sunat…exact in acea secunda.


About L


Ca in orice sambata suna telefonul si ne adunam la Embryo pe la 1. Ma suna si ea, dupa vreo 6 luni avem ocazia sa ne revedem. Este una din acele persoane care ocupa un loc special in interiorul meu desi paradoxal nu ma leaga vreo poveste de iubire de ea ci poate doar vreo 8 ani de amintiri si evolutii impreuna.
Am dansat, am baut long iceland-ul lui Alex si am dansat iar. Am ajuns la mine si cand am aprins lumina a ramas uimita. Casa mea goala, doar cu o canapea in mijloc + linia audio si laptopul din dotare. I-am explicat ca in 3 zile incepe renovarea in cuibul meu…”vai bursucule casuta ta o sa arate altfel, astept cu nerabdare noul look”.

Obisnuia sa imi spuna “bursucule” de pe vremea cand s-a terminat relatia noastra de cateva luni. Ea avea doar 15 ani …eu 19. Eram bursuc morocanos pentru ca ma enervea cu copilariile ei si de multe ori ma lasa mut cu citate din Sigmund Freud spuse in timp ce fuma la mine in masina, lucru atat de rar pentru o fata de 15 ani.

Ani de zile ne vedem de cateva ori pe an. Mereu are aceeasi problema si mi se plange de aceeasi chestie. Viata ei sentimentala. Ii reprosez mereu aceleasi lucruri si mai ales cel mai important legat de faptul ca este o femeie de vis pe care o folosesc toti ratatii…si cand zic folosit de la capitolul material pana la cel sentimental se ia totul in calcul.

Imi transmite salutari de la parintii ei si o rog sa le transmita ca si eu ard de nerabdrare sa ii revad. Ne intindem pe canapeaua moale si lasam winampul sa faca atmosfera. Imi cere o scrumiera si isi amintes brusc ca la mine in casa nu se fumeaza, azi o rog sa o faca si mai mult sa scrumeze pe jos ca totul e impachetat si nu vreau sa o dau jos din bratele mele pentru o scrumiera. Din respect pentru mine vede o sticla de apa pe terminate si o foloseste pe post de scrumiera.

Nu mai stiu ce am vorbit, am vorbit multe, atat de multe incat am adormit vorbind, trezindu-ma a ei aroma de Kenzo Jungle. Se trezeste si ea si isi cheama un taxi, cobalcescu vine in 6 min. Ii mangaiam parul ca un parinte ce-si trimite copilul la scoala si o intreb la ce se gandeste. “Ma gandeam la tine bursucule, la cum arata casuta ta acum ce mereu e curata, la cate tipe ti-au vizitat casa dar si viata, ma gandeam ca as mai fuma o tigare dar ma gandeam si la pantofii mei siclam”.

Nu stiu daca ea a adormit in bratele mele sau eu in bratele ei pentru totul era sub semnul unei alte lumi dirijata doar de o melodie ramasa acum pe repeat “In a Manner of Speaking “. Ma trezesc cu buzele apropiate de obrazul ei. Se trezeste si ea amintindu-si ca a pierdut taxiul. Cei de la companie au sunat inapoi dar telefonul era pe silent pentru ca prietenul ei aflat in Bamboo era in pline crize tipice unui om beat.

A chemat inca un taxi si de data asta ne-am impus sa nu mai adormim mai ales ca se luminase. Nu am rugat-o sa stea la mine pentru ca orice secunda petrecuta mai mult decat cere o vraja poate strica totul. Am condus-o pana la taxi si pe scari i-am spus: “Ultima data cand ai venit la fel a fost…sa nu mai zic ca mi-a fost rau 3 zile gandindu-ma la tine…nu te-am sunat pentru ca asa fac eu, nu gandesc cu inima ci cu lista de principii”. Ma pupat si a urcat in taxi, la lumina zilei am vazut cum era imbracata probabil afectat si de privirile soferului. Nu vreau sa va descriu dar pot spune ca nu am gasit la o femeie combinatie mai buna intre bitchy-office outfit.
M-am intors pe canapea, am avut tentatia se a trimite un sms sa o intreb ceva…daca a ajuns bine, daca nu stiu ce…. evident am zic ca mai buna tacerea.

Sunt cateva femei capabile sa imi indulceasca tirania pe care o exercit si asta fara vreo partida de amor, vreo scena din filme sau alte minuni. Prin simpla lor prezenta si prin faptul ca vor sa intre in lumea mea. Micile gesturi nasc faptele mari, mi-am spus cand glumeam cu o prietena care mi-a afirmat sec…”ai stat cu L. pana dimineata fara sa faceti nimic…eu ma culcam dupa primele 10 minute”.

Si totusi…imi dau seama ca o partida de amor se integra perfect in casa aia goala plina de boxe si o canapea, lucruri ce le zareai la lumina primelor raze de soare…o partida de amor intr-un loc pe care il stiu atat de bine dar arata altfel cu o femeie pe care o stiu atat de bine si acum e la fel…
cred ca o partida de amor era ideala, dar nu cu ea…