In definitiv, exista o singura problema: cum sa razbati?!

luni, 2 iulie 2007

Sun in her eyes


Ieri a debutat o noua luna, poate cea mai asteptata din an. Iulie mereu imi aminteste de adolescenta in care, vorba unui amic, singura grija pe care o aveam era sa ajungem la plaja.

Am iubit mereu apusurile, mai mult decat rasariturile. Un paradox este dat de faptul ca totusi daca se termina o zi esti mai putin obosit decat momentul in care incepe si admiri un rasarit.

Imi amintesc parca era ieri. Leneveam pe o plaja din Eforie. Ne cunoscusem de cateva zile si momentul in care ea parasea litoralul se apropia in doar 3 zile. Am ajuns la plaja in mijlocul zilei, inconjurati fiind de familisti si tipete de copii. Am ramas pana la plecarea acestora de pe plaja.

Este divin sa privesti de pe malul marii, de langa apa, avand in bratele tale o femeie superba, cum plaja se goleste. Desi am cunoscut destul de multe femei lucrul pe care nu l-am testat frecvent nu este dat de vreo partida de amor in locuri extreme, sau nu cine stie ce nebunie...ci...banala imbratisare pe malul marii la apus. In margine, de plaja lasata goala de oamenii ce si-au petrecut ultimele zambete ale zilei lasand in urma lor rezidurile ce le-au alimentat dispozitia.

Pescarusii isi fac aparitia dupa ora 19. Stau la cativa metri de tine si ciugulesc de prin pungile uitate pe plaja. Este ora la care doar cei ce iubesc cu adevarat (marea) mai raman langa ea. In zare se vad inca 2 indragostiti ghemuiti de frig si acoperiti de prosoapele de plaja. Muzica ce se aude in zare nu mai este atat de alerta, este un acompaniament decent al momentului in care o sarut pentru prima oara.

Vorbele mele, gesturile mele, privirea mea, toate mor la primul sarut. M-am despartit de gesturile ce m-au ajutat sa ii fur acel sarut in clipa in care acesta a aparut. Ca intr-un razboi acum trebuie sa apar cucerirea cu noi si noi arme, din ce in ce mai "distrugatoare" si mai marcante.

Acum suntem prea ocupati sa remarcam apusul, ele vor la Turabo si nu pe nisip cu picioarele in mare. Ei vor in cabrio si nu in papuci. Feelingul s-a transformat in acum in raspuns la diferiti stimuli, fie ei vizuali, financiari, de imagine sau cine mai stie ce lucru ce duce mersul naturii la rangul de istorie.

Sa dansam, sa uitam de regrete, sa uitam ca postam banalitati si nu povesti de iubire murite de mult.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu