Era inca o duminica in care leneveam pe malul marii lubrifiindu-mi mintea cu priviri din ce in ce mai dese catre ceas, devansand pentru a 4-a oara plecarea spre Bucuresti. Ea isi odihnea capul pe pieptul meu acoperind-mi palmele cu nisip.
Au mai trecut 3 zile ce hraneau alte 5 de despartire. Nu este sentiment mai placut ca acela dat se faptul ca ai o iubita langa mare, ca gandurile tale se duc acolo in fiecare secunda, ca sarutarile ei in amintirea ta se confunda cu momentele in care marea atinge tarmul.
Ultimile clipe niciodata nu erau la fel. Uneori se alinta ore intregi, sau in alte dati ne certam pana la lacrimi, sau adormeam imbratisati pana in miez de noapte generand viteze aprige catre Bucuresti.
Urma lansarea noii emisiuni a leului greu. Se alinta cerandu-mi imposibilul, si anume sa primeasca niste bani noi inainte de momentul in care ii vede orice roman de rand, si ea stia ca pentru mine nu e o femeie de rand. Din mici nimicuri am ajuns la contradictii si lacrimile ei au pus capat weekend-ului nostru de la mal de mare.
Ajuns la birou eram destul de afectat de acest proces de denominare, am uitat de vorbele ei dar oricum mi se parea imposibil sa obtin mica ei solicitare. Gandindu-ma mai bine...daca chiar eu nu pot face asta, cel ce se afla la sursa...atunci cine sa ii ofere primul leu nou din viata ei.
A doua zi a primit prin curier o bancnota de 1 leu, primul leu din viata ei a fost unul pe care nu il putea folosi niciodata dar in schimb era un adevarat leu greu inscriptionat digital cu mesajul "nu lasa nimicurile sa distruga Marile Sperante"
Nu este nevoie de putere sa faci minuni, nu e nevoie de minte sa gandesti, nu e nevoie de rabdare sa astepti, nu e nevoie de voce pentru a canta...e nevoie de iubire pentru a face orice.
Am mai primit un request si lista mea a mai crescut cu un contact. Aproape uitasem ca exista acest blog in viata mea acum 3 minute si acum ma intreb de ce ar citi cineva aceste randuri, daca nu acestea cele anterioare?
Au trecut mai multe saptamani de la ultimul inscris, timp in care am mai facut cateva sute de km, adica mii, am mai baut cateva pahare de acool, adica sticle, am mai facut amor, adica sex, cu cateva femei, si am ceva noi nume in telefon...adica o sa fac amor.
Am mai admirat zambetul multor femei, am simtit parfumul altor femei, am vazut faze penibile, am mai vazut muieri ce danseaza prost, altele satisfacator. Am vazut femei urate in masini frumoase si invers, am vazut femei cu bani si cu iubiti saraci, mai mult am vazut invers. Am vazut multe in ultimile saptamani, dar nimic notabil...
Conform conceptului scriu deci exist s-a nascut si acest blog, si acesta fara nici o poveste ce merita sa iti rapeasca din timpul tau virtual ci doar sa mai adune click-uri.
Veneam de la mare ieri. Era o duminica trista ca orice alta zi de duminica. In masina imi canta
Am ajuns vineri dimineata si am primit invitatia ei de a o vedea cum evolueaza in rolul princial al unei piese la Opera din Constanta. Ne-am cunoscut acum 1 an. A fost first date fucking. Inca 7 zile in care adormea in bratele mele si ne trezeam la prima ora pentru ca doar ea imi aranja cravata cel mai bine si apoi urmau sarutarile din metrou timp de 3 statii. Ea ramanea la amica ei ce o gazduia in Bucuresti in timpul zilei, urmand ca seara sa refacem lumea noastra.
S-a terminat fara explicatii. Nici nu vreau sa ma mai gandesc de ce si in ce conditii s-a terminat. Important este ca dupa o pauza am ajuns sa scriu din nou un post in aceasta pagina. O pot numi cea mai importanta traire emotionala din ultimile luni.
Am ajuns la spectacol. In primele minute si-a facut aparitia in scena. Era la fel de frumoasa ca de fiecare data cand o vedeam, cu tenul deosebit de alb si cu parul deosebit de negru. S-a terminat piesa...
Am fost in culise sa ii dau florile ce se potriveau perfect cu rochia ei rosie. A ramas surprinsa ca am stat pana la sfarsit...si mai surprisa ca totusi am venit sa o vad...si mai surprinsa ca i-am dat flori. Si eu acum sunt surprins...ca de luni de zile nu am mai reusit sa ofer o floare.
A urmat dezmatul din cluburi...tipic unei zi normala de week-end. Regretele au venit in ziua urmatoare. M-a sunat sa ne vedem. Am zis ca ea fixeaza ora. M-a sunat si mai tarziu sa imi comunica ca o lasam pe ziua urmatoare. Ziua urmatoare cu greu ne-am vazut pe ultima suta inaintea plecarii mele din Constanta.
Ne-am asezat la masa, am povestit putin si a sunat telefonul...s-a scuzat ca trebuie sa plece.
A plecat dupa minute intregi de scuze si alte promisiuni viitoare.
Am o stare ce nu se poate exprima... nu o regret pe ea ca femeie, nu regret clipele trecute, nu regret nimic. Nu s-a pus o secunda problema de un sentiment, de o relatie, de suferinta sau de placere. Nu a fost nimic decat o simpla joaca de o saptamana ce s-a consumat in urma cu un an. Ce nu poate o minte normala sa inteleaga de ce prezenta ei pe o scena intr-o interpretare impecabila m-a facut sa postez aici aceasta. Poate faptul ca era in alt rol decat cel pe care il cunosteam, sau poate ca era dorita de toate personajele masculine ale piesei, sau poate ca nu o vazusem de luni bune...sau cine stie ce minune. Sau poate ca l.overdoza de multe ori are efect intarziat.
Am crezut ca revenirea la viata normala, la birou, trafic, nebunie, sterge din intensitatea acelui moment dar nu a fost asa. S-a finalizat cu o poveste mediocra, cu un nou playlist in winamp si cu o dorinta nebuna de a o revedea.
Acum 2 minute m-a sunat, era in Bucuresti. A plecat direct de la masa la care vorbeam cu prietenul ei-ce conteaza de ce a plecat? Vrea sa ma vada azi, are putin timp, si eu vreau sa o vad... am fixat ora 13-15 pranzul pe malul lacului Herastrau.
O simpla zi de luni, dimineata intunecata si ploioasa. Cozi infernale in trafic si picaturi pe geamuri. Lume plictisita, prea plictisita pentru a se manifesta nervos. Agenti de circulatie plictisiti de banalul cotidian. Totul intr-o atmosfera de "idle" constant.
Imi taie calea un focus albastru din care se vedea silueta unei femei. Dupa cateva semafoare suntem paralel asezati in asteptare. Prin geamurile pline de picaturi presat de curiozitate ma uit si remarc prezenta feminina ce conduce.
Era la fel ca acum 4 ani cand ne-am vazut ultima data. Agitata, vorbea la telefon mult, lua radare in disperare si mereu calatoria cu ea era o aventura. Cand parasea acest spatiu vital al habitaclului era alta persoana.
M-a recunoscut si ea...ne-am salutat si am ajuns direct intr-o cafenea din Dorobanti. La ora 9 eram primii clienti ce savurau cafeaua admirand ploaia de afara. Ultima oara cand ne-am vazut ploua si mai tare dar era plina vara. Clipa aceea 4 ani de zile nu mi-a revenit in minte dar mi-a amintit-o ea acum, spunandu-mi ca se gandea frecvent la acele momente.
In seara aceea ne-am despartit in oras... m-a evervat cu ceva si am plecat de la masa. Ajuns acasa mi-am dat seama ca trebuie sa o vad. Statea in capatul celalalt la orasului de pe malul marii si am plecat pe jos prin ploaie. Am asteptat-o in fata hotelului vreo 2 ore. Era posibil sa fie deja in camera sau era posibil sa nu vina in camera in seara aia.
A aparut. O vedeam trista si cu parul ud. Cand m-a vazut surprinderea i-a marcat chipul. Nu s-a bucurat dar nici nu a fost indiferenta. Am stat pe holul hotelului pana in zori. Ne-am spus vorbe grele ce sunau a despartire. De obicei oamenii se cearta rapid, isi spun ce au de spus in 3 cuvinte si dispar. La noi a durat pana in zori. Am mers sa vedem rasaritul. Am inghetat impreuna pe plaja si ne-am incalzit facant baie in apa marii la ora 7. Am dus-o la hotel si s-a trezit pe la pranz cu niste flori si bomboanele ei preferate. Am invitat-o la masa si mi-a zis via sms "mortii nu se hranesc". Nu au avut nici un efect. Mintea ei oricum era in alta parte, precum si inima. De atunci nu am mai auzit nimic de ea. A disparut instant din mintea mea. Chiar nici numele ce-l auzeam frecvent nu il asociam cu ea. A murit pentru mine si chiar azi la cafea imi spunea ca pentru ea nu a fost la fel.
Ce conteaza acum regretele ei? Ce conteaza ca in toti acesti ani s-a gandit mult la acele clipe, la ideea ca m-a ranit si ca ma voia dar teama o tinea departe de a face ceva? I-am multumit ca nu m-a cautat si i-am multumit pentru clipele de atunci, pentru faptul ca mi-a generat sentimente, lacrimi si nopti nedormite si kilograme in minus. Ca si celelalte din viata mea au fost un element ce au produs ce sunt eu acum.
Ne-am despartit schimband carti de vizita. Lucreaza in acelasi domeniu cu mine, pot spune la concurenta. Cand mi-am verificat mailul acum 4 minute ma invita la pranz. I-am raspuns prea sincer "mortii nu se hranesc"
Ascultam in timp ce ma uitam printr-o veche adresa de email. Era prima mea adresa de mail facuta prin anii 98 pe vremea cand nu am mai ajuns la o ora de meditatii si m-am oprit intr-un internet caffe.
Am gasit si un mail de la I. Era necitit de 9 luni si poate mai statea mult daca nu aveam inspiratia de moment sa il verific. Am zis-o de multe ori ca e placut sa te lasi in mana destinului si poate si mai placut sa nu te joci tu cu destinul. Urmeaza o dovada clara a acestei afirmatii.
Era o seara de sambata si arunc un sms unei prietene cu intentia de a o vedea. Destinul a vrut sa tastez aiurea ultima cifra a numarului ei si asa m-am trezit cu reply-ul de la I ce isi arata nedumerirea legata de intentia mea.
O combinatie absurda, o femeie din Bacau ce lucreaza in Italia era pt 2 zile in Bucuresti sa isi prelungeasca viza. Fiind la matusa ei dupa 2 ore de disctutii la telefon am decis ca e bine sa ne petrecem seara impreuna. S-a ras, s-a dansat, s-au mancat prostii, ne-am certat cu taximetristii, ne-am ametit la mine si am facut amor pana in zori.
Mai avea o singura zi de petrecut in Bucuresti, si inca 3 de petrecut in Romania. Nici ea nu stia cand se mai intoarce...si daca o mai face. Ne-am petrecut ultima zi in casa, lenevind in timp ce winampul devora playlistul romantic. Nu ne-am facut surprize, nu i-am luat flori, nu am condus-o la gara si tot ce am facut a fost sa ma bucur de ea ca noutate trecatoare in viata mea.
A ajuns acasa si mi-a zis ca sufera, nu de absenta mea sau de cine stie ce chestii profunde, sufera ca totul s-a intamplat, ca acum vorbim la trecut. Dupa 2 zile am revenit si eu la normal, mi-am deschis telefonul remarcand spumele iubitei mele de atunci, mesajele de la familie, si invitatiile la baut cu amicii. A fost prima imagine a realitatii. Am iesit pe strada, se facuse frig, incepusera scolile, lumea se agita, toti erau cuprinsi de ceva iar eu inca visam.
Am condus toata noaptea sa o prind la ora 6 dimineata in clipa in care pleca autocarul catre Italia. Am ajuns prea tarziu si plecase de cateva minute...asa ca am urmarit autocarul pret de vreo 30 de minute pana la o statie de benzina unde s-a alimentat. Ne-am imbratisat cateva minute, nu conteaza ca a fost unul sau 10. Lacrimile ei imi invadau si mie obrajii...a fost singura data cand nu am realizat daca plang eu sau o face ea. Mainile ei ma strangeau atat de tare incat haina de piele scotea sunete terifiante. Am dus-o in brate pana la scara si acolo i-am urat drum bun sarutandu-i pleoapele.
Dupa 1 an mi-a dat un mail in care mi-a zis ca vine in tara. Cand era in Bucuresti m-a sunat sa imi comunice ca se marita, cu un batran bogat elvetian. Eram prea ocupat sa ne vedem, oricum intensitatea clipelor din ultimul minut nu mai putea sa fie retraite.
Acum mi-a scris ca e la mare, nu s-a mai casatorit pentru ca nu a avut puterea necesara si e curioasa ce mai fac eu, fiind sigura ca am o familie fericita. O sa o las sa creada asa fara sa ii dau raspunsuri. Unele lucruri le pastrezi in minte ca fiind unice tocmai pentru ca s-au intamplat repede si intens. Orice revedere artificiala aduce greata tipica unui cuplu de 35 de ani impreuna.
De multe ori te invarti prin casa si vezi chestii care iti amintesc de x si de y. Cel mai bine le observi cand faci o curatenie generala dupa niste ani de zile.
Aseara am gasit o bluza ce nu pot spune ca imi apartine desi este a mea. Mi-am luat-o de la nu mai stiu ce targ cand o lalaiam prin studentie in capitale europene. Nu ratam nici un eveniment ce aparea postat pe undeva si mai ales nu ratam sa plec mereu cu cate o achizitie.
Bluza aceea nu am purtat-o niciodata si am catalogat-o ca "de casa". Nici in casa nu am purtat-o pana sa vina ea. A ramas la mine in prima noastra noapte de iubire si avea nevoie de o bluza. I-a placut pentru ca avea si culoarea ei preferata...poate.
Dupa plecarea ei bluza a mirosit zile intregi a Amarige... saptamani intregi chiar si dupa ce am spalat-o. A mai venit la mine de cateva ori si mereu imi lasa amintire acel parfum. Era atat de sexy sa vad iubita mea in hainele mele largi ce ii fac placere.
Intr-una din pauzele noastre relationale am ajuns pe acasa cu o tipa...sincer nu mai stiu cine e si unde am cunoscut-o ideea ce nu mi-a dat liniste luni de zile a fost data nu de faptul ca avusem o perfecta partida de amor cu alta femeie ci...ca dupa toate astea am rugat-o sa isi aleaga un tricou, fiindu-mi lene sa ma ridic din pat.
Dimineata shocul meu a fost major. Aveam langa mine tot o femeie blonda ce dormea intr-o pozitie identica cu femeia pe care o aveam atatea nopti in brate si paradoxal si-a ales aceeasi bluza.
Au trecut minute bune pana cand s-a trezit si ea. Era o zi de duminica insorita intr-o luna de iarna. Tacerea mea era cu atat mai mare cu cat ea se incapatana sa comunice cu mine. Imi doream sa plece, sa stau singur sa ma gandesc la ce ma doare mai tare...ca mi-am petrecut seara cu alta femeie sau ca aceasta a purtat aceasta bluza?
In scurt timp am ramas singur si cu greu m-am abtinut sa nu o sun pe posesoarea de drept a acestei bluze. Zile intregi m-am gandit sa ii spun ce s-a intamplat precum un pacatos asteapta spovedania pentru a duce iar o viata linistita si un somn fara de pacate.
Nu am reusit nici pana in ziua de astazi sa ii spun, sunt sigur ca o doare mai mult ca a purtat altcineva bluza ei preferata decat ca mi-am petrecut seara cu alta femeie intr-unul din momentele noastre de despartire.
Tot acum ma intreb de ce noi, muritorii, punem accent pe chestiile minore ale unui gest? De ce la 3 ani dupa acest eveniment inca mai am un regret si poate va ramane ani de zile in mintea mea. E o tampenie aparent, o chestie nefondata, o aberatie care cu siguranta poate afecta atat mintea ei cat si a mea.
Imi amintesc si acum acea zi de inceput de noiembrie. Imi amintesc si acum de ce se auzea in "Caffe Rouge"-. Eram de 2 zile in Luxemburg si o petreceam pe ultima la un mic dejun luat la pranz. Am sunat-o stiind ca este singurul mod in care pot sa o vad...venirea mea surprinzatoare langa ea.
In tara ne-am despartit destul de urat, evident din niste nimicuri. S-a dus o mare pasiune din simplul fapt ca a vrut sa imi dovedeasca ca poate mai mult, poate sa fie independenta si poate sa nu mai iubeasca. A lasat tot si a plecat in Belgia. Muncea intr-un restaurant si nu o ducea prea bine...dar de la cunoscutii ei am aflat ca a reusit sa ma uite. Eu ma mai gandeam la ea, dar totusi parca nu mai simteam mare lucru, poate doar dezamagire ca totusi o femeie a fugit de langa mine...asa departe, renuntand la tot.
Am ajuns intamplator cu niste documente la semnat la un partener din Luxemburg. Stiu ca era la 2 ore de mers cu trenul de Bruxelles si un simplu email mi-a confirmat sosirea ei la Rouge Caffe.
Pana aici totul normal, am baut o cafea, mi-a fumat o tigara, am mai baut un suc si am plecat sa ne plimbam. Totul se pregatea de Craciun...chiar si ea isi pregatea venirea acasa. Toate bune pana in clipa in care ne-am asezat pe o banca si am luat-o in brate vazandu-i tremuratul.
"Vezi tu S.... esti prea daunator pentru mine. Parfumul asta care il simt acum, mana asta a ta care ma tine strans in brate, obrazul asta al tau lipit de al meu, felul asta al tau de a complica lucrurile ma enerveaza la culme...culmea ca imi plac si nimeni nu le are". Asta a fost tot ce a putut sa imi zica pana in clipa in care m-a sarutat. In acele secunde am simtit greutatea vorbelor ei.
Nu venisem acolo sa ma impac cu ea, sa o recuceresc sau sa o fac sa ma iubeasca. Bunul simt din mine ma facea sa fac ceva sa schimb modul urat in care ne-am despartit. Ma simteam mult mai bine ca totusi voia sa ma vada, dar ma facea sa ma simt rau faptul ca ea inca ma mai iubea.
Poate sunt singurul din lumea asta care nu reproseaza nimic unei femei. Chiar si greselile facute de o femeie nu le reprosez...pentru ca le ador. Cand iubesti totul nu exista repros. Mereu trec prin asta, il numeam "sindromul amica". Mereu imi aleg femei exceptionale cu care imi traiesc la maxim secundele. Cand ele nu mai pot sa imi alimenteze simturile trec in categoria amicelor. Beneficiaza de acelasi respect dar si de altfel de iubire. Ele cu greu isi dau seama ca ocupa acelasi loc important...dar nu sunt unicele.
La doua zile dupa ce am ajuns in tara primesc de la ea o frunza aproapte uscata. "Observi...desi noi ii spunem frunza uscata, ea inca traieste...inca este utila societatii"
ma face sa ma gandesc la DM. Noptam prin Viena intr-o seara in goana mea pe A1 si zic hai sa imi vizitez o veche prietena. O sun si ma invita din scurt la opera ca o prietena de a ei are premiera (fiind soprana) si are invitatii.
Ajungem in timp util...se termina spectacolul si apoi iesim toata gasca la o cafea si apoi o noapte de clubbing. Pe la 2 noaptea apare si prietena ei...soprana la Opera din Viena. Ne cunoastem fiind totusi impresionati ca ne intalnim asa multi romani in Viena.
A plecat destul de repede fiind foarte obosita dupa premiera si sincer nici eu nu prea ma simteam bine dupa 1000 de km condusi. Mi-a lasat adresa de mail pentru schimb de poze facute in seara respectiva si asta a fost tot.
Am vorbit luni intregi si pe mess si pe mail...ore intregi fara sa mai stim cum aratam unul sau altul. Eu nu prea sunt adeptul relatiilor virtuale si am cam rarit-o in povesti.
Primesc un sms..."Sunt in Buc...wanna joy?"
La ora 22 leneveam pe o canapea la povesti si muzica de radio total. Se bea destul de mult si chiar nu e nici un apropo de vreo aventura. In taxi...dupa ce ne urcam zic direct adresa mea si mai bem si acolo ceva. A urmat inevitabilul...o noapte de amor cu o femeie care imi scotea gusturile din standarde. O femeie frumoasa, cu o alta idee despre valori, cu o alta ocupatie...o alta femeie. Am ramas impreuna la mine cateva zile. A fost ok, dar avea acel ceva ce ma facea sa nu ii simt lipsa cand eram la birou.
Ma intreb iar cum de nu ma atrage, desi mi-a dat peste cap dorintele.
Azi m-a sunat. Vine sa ma vada. A invocat diferite motive si treburi in Bucuresti dar mai important este ca vrea sa ne petrecem weekendul impreuna. Nu ezita sa imi spuna ca o aduce prietenul ei si apoi ramane singura.
La mine cum nu se putea mai bine a intervenit o plecare intr-un rahat de oras. Vin la ora 18 oricum dat destul de enervanta situatia sa dea destul disconfort.
Imi amintesc acum 2 ani. Mirosea a Craciun...de fapt era cam 20 si ceva si se pregatea sa se duca la ai ei. Facuse cumparaturi pentru toti cei de ii erau mai mult sau mai putin dragi. Era ultima noastra seara inainte de a ne revedea dupa Revelion si Craciun.
Am mers in locul nostru retras, o priveam cum fuma si mai ales cum imi bea din bere. Ma imbratisa din ce in ce mai des, simtind poate si distanta ce ne va lega. Am dansat ore intregi. Locul s-a inchis dar fetele de la bar ne-au lasat sa mai dansam in coltul nostru...
Am spus ca imi duc telefonul la incarcat in apartamentul ei (ce era la etajul cafenelei) si in acest timp i-am ascuns cadoul sub brad. Au urmat ore de clubbin' si distractii ca intre 2 nebuni ce isi traiau ultima zi din viata.
Ajungem acasa, dansam iar "Wonderful tonight" si aprind lumina. Vede cadoul si incepe sa planga. In acea clipa mi-am dat seama ca demersul meu era inutil. Dorinta mea de a naste un zambet pe fata ei nu a fost destul de puternica si a generat lacrimi.
Priveam casa plina de cadouri ce maine isi luau zborul catre diferite persoane din orasul ei. Eram la inceput si cam de 1 saptamana hotarase ea ca ramanem amici...amici ce dorm impreuna, se saruta si se tin de mana. Amici ce petrec 20 de ore pe zi.
Nu era destul de jenanata situatia incat a inceput sa imi arunce reprosuri. Chiar mai mult...comparatii cu ex-ul. Imi venea sa dispar in cateva secunde. Numai imaginea cadourilor pentru restul si pentru mine nimic, ma facea sa o urasc. Aveam nevoie macar de o imbratisare si nu de reprosuri.
Era inca un mod prin care ma ranea dar nu a contat nici asta. Cand iubesti cu adevarat accepti sa te lasi calcat in picioare pentru a-ti savura ulterior victoria prin zambetele aduce pe chipul ei. Nu o mai suportam langa mine in pat dar nici nu puteam sa plec in ultimile noastre ore din acel an. Am stat in bucatarie ore intregi gandindu-ma cum sa fac sa nu mai sufar dar cum sa fac sa nu mai sufere nici ea. Am adormit sprijinit de calorifer...pe jos. Asa m-a gasit pe la 7 si m-a luat in pat cu ea. M-am refugiat intr-un fotoliu pana la iesirea soarelui.
Am dus-o la gara. Fiecare km ma facea sa o urasc si mai tare si sunt sigur ca ea se ura de 5 ori mai mult. A fost singura data in care nu i-am luat trandafirii aia ce ii prefera la plecare. A fost singura daca in care nu m-am uitat inapoi si singura data in care nu am urmarit cu masina microbuzul pana la iesirea din oras. Era prima noastra despartire dureroasa.
Acum inca nu e sigura daca ramane la mine...inca mai gandeste. Sigur o sa ramana, sigur ii e dor de mine, sigur o doare si pe ea cum ma doare si pe mine.
Sigur ma iubeste mai mult decat o fac eu acum sa sufere.
Astazi am avut un sentiment ciudat. Veneam spre serviciu si am realizat ce am trait aseara. Este perioada cadourilor si toti o stim...mai mult sau mai putin toti suntem implicati in asta fie ca vrem sau nu sa recunoastem ca ne everveaza sau iubim aceste zile.
Ma inghesuiam prin multime, chestie pe care o urasc, in cautarea cadoului ideal. Pentru cei apropiati decizia a fost simpla...dar si pentru ele decizia a fost uimitor de simpla.
Faptul ca postez atatea povesti aici trebuie sa va dea de gandit ca am de facut multe cadouri. Simpla mea complicare a vietii printre femei naste si acest spirit civic de oferit cadouri. Am acel "talent" de a nu indeparta o femeie. Eu nu sunt un dusman al lor, eu le sunt acel "ceva" vital. Toate fostele mele iubiri sau aventuri sunt inca langa mine, se cunosc, schimba impresii, frecventeaza aceleasi locuri si chiar le invit cu capul sus cand fac vreun party. Nici o secunda una din ele nu a gandit despre mine ca sunt un "rau" al vietii ei...si asta mi se pare mie cel mai potrivit cadou de la ele.
M-am hotarat sa merg la un vechi prieten ce detine un magazin cu "specific". M-am hotarat sa cumpar celor mai importante 3 femei din viata mea acelasi timp de cadou cu variatiuni pe tema culorii si evident a formei si modelului. Amicul meu radea de mine... om insurat mereu ma intreapa in putinele ocazii in care ne vedem"TU NU TE MAI INSORI?".
I-am zis pe scurt in 5 cuvinte care e viata mea si ma intreaba sec: "dar ele ce zic, daca afla una de alta". Ce sa afle, " sunt" cu niciuna? Ca nu iubesc nici una dintre ele, ca imi place la una zambetul, la una modul in care face sex si la alta inocenta, toate fiind legate de aceasta dorinta a mea de a cuceri femei ce nu sunt cucerite de altii si dupa ce o fac ma strecor in mediocritate. Sunt cu toate si cu nici una si mai dureros este ca si ele stiu acest lucru.
Bucuria adusa de alegerea unui cadou este umbrita de acest aspect. Oricum cat timp ai la cine sa te gandesti iti genereaza un sentiment de siguranta. Simt ca vine si clipa in care cumpar un singur cadou si cu siguranta nu este pentru una din ele...
6 grade de Ceslisus arata pe bord. Stau in trafic si ascult o noua achizitie: .
In orice colt ma uit vad numai masini. Toti plini de draci, altii adormiti, altii indragostiti, altii... Acest spatiu sacru numit masina imi da multe idei dar si imi trezeste amintiri. Vad in fata mea un nr. de inmatriculare... 44-vvv. Acelasi A4 Cabrio, aceeasi culoare, dar cu siguranta alta persoana.
Daca stau bine sa ma gandesc nici nu au trecut mai mult de 4 luni de la aceasta poveste. Eram cu vechea mea prietena pe la mare si intr-o seara imi prezita veriosara ei. "Ea este G., de mult voiam sa ti-o prezint dar tu cum esti cu gandul dus in alte parti am zis ca acum e momentul"
O prezenta miniona, bruneta, imbracata in verde, cu o rochie lunga foarte clasica dar cu un decolteu atragator. Am remarcat bunul gust pentru un moment, ulterior am remarcat dorinta ei de distractie fiind ultimile zile in Romania.
Eram obosit dupa drumul de la Bucuresti, am bantuit prin localuri dar nu ne puteam distra, muzica de rahat, lumea plictisita, aglomeratie, etc. Ne retragem catre casa si prin nu stiu ce combinatii ale prietenei mele o duc eu acasa pe G. Am vb 40 de minute in fata casei ei. Sarutul plutea in aer dar m-am retras cu un simplu pup pe obraz.
Ajung acasa si citesc mesajul de la ea. In 30 de minute eram in apa marii la 5 dimineata, da...eu si ea. Apoi ne-am inghesuit pe singulul meu prosop ce-l uitasem in masina. A iesit soarele si colectia "Cafe del Mar" era pe repeat de ore. Am aflat chestii care m-au uluit la o femeie. Lucra in armata americana de 3 ani si isi petrecea de 2 luni vacanta in tara. Am un regret imens ca nu puteti admira zambetul ei. Nu este poza in care sa nu zambeasca mai rau ca un actor american. O femeie atat de delicata, atat fragila, atat de ...femeie, lucra intr-un mediu atat de strict.
Au urmat ultimile ei 2 zile. Cuvintele mele nu pot descrie orele petrecute impreuna. Totul se baza pe respect, vorbe directe, trairea ultimelor clipe si gustul amar plecarii ei. Ultima noapte am petrecut-o in Balcic. Balcicul este un orasel mic si romantic din Bulgaria, situat pe coasta Marii Negre. Aceasta asezare, veche de 2600 de ani, isi pastreaza si astazi autenticitatea multiculturala, in ciuda marii afluente de turisti. Era locul ce reprezenta cel mai bine legatura dintre noi. Nu auzeai manele, nu vedeai masini cabrio (decat a ei :)), nu te simteai amenintat de nimic. 24 de ore de "alta lume" au facut sa credem ca este un vis.
Am dus-o la aeroport, nu am vorbit nimic pe drum. Inainte de check in am putut sa ne spunem ultimile cuvinte. Putine dar cu multe imbratisari. M-am retras lasand familia sa o imbratiseze.
Ne-am dat 2 emailuri. Nu ne-am propus sa ne uitam ci asa a fost sa fie. Mi-a trimis ultimile ei poze din Caraibe. Nu mai avea acelasi zambet, dar totusi ii simteam bucuria in suflet. Ma bucur ca am putut sa zambim cateva ore, ma bucur ca nu ne-am mintit, inselat sau alte rautati au stat departe de noi. Ma bucur ca amintirea acelor zile nu e manjita cu nimic. Ma bucur ca am trait o iubire de cateva ore.
Ieri vorbeam pe messenger. Eram la birou si i-am dat webcam-ul pentru cateva minute. Mi-a spus ca m-am ingrasat, ca incep sa chelesc, ca am gusa de parlamentar si toate chestiile urate legate de look-ul meu. Evident nimic nu era adevarat, erau vorbele rele. Ii era dor de mine si stiam ca webcamul o va termina. Mi-a spus ca asculta Dupa 5 minute i-am inchis webcamul si i-am spus ca am treaba. Dupa o ora imi trimite un mail in care imi spune ca o doare. Imi spune ca o doare absenta mea, si gesturile mele o dor, si ignoranta mea o doare si stie ca o mai iubesc. "ma doare fiecare por de pe pielea mea, pe care tu in trecut mi-l descantai cu sarutul tau indiferent".
In 3 ore era in Bucuresti. A venit la birou sa ma vada, a venit sa isi aline poate din durere. Am stat la mine in birou minute intregi inbratisati. Parfumurile noastre se combinau si traiau alaturi de noi pasiunea regasirii. Era deja ora 20. Eram amandoi morti de foame dar ne placea asa mult linistea asta in care doar bataile inimilor noastre se auzea. Am mers sa mancam, la locul in care i-am spus prima data ca o iubesc. Am baut vinul ei preferat si am dansat intr-o sala goala. Privirile chelnerilor si ploaia de afara era tot ce ne inconjura. Nu trecea minut sa nu impartim un sarut. Nu treceau cateva secunde fara sa nu ne tinem de mana. Pana si puiul avea alt gust cand ma tinea ea de mana.
Se facuse tarziu si la prima ora trebuia sa intre in instanta. Mai avea si cateva sute de km de facut dar parca cea mai mare problema era ca ne desparteam. I-am luat florile ei preferate intr-o fuga disperata, i-am dat sa din saruturile mele cat are nevoie pentru cat mai multe zambete.
A plecat. Azi 01.11.2005 sunt la fel de gol, la fel de disperat, la fel de singur. Nu mai ploua, dar e la fel de rece. A castigat procesul clientului ei dar si procesul cu constiinta ei. Mi-a spus ca m-a uitat....pentru cateva zile.
"Numar secundele pana in clipa in care o sa ma indragostesc iar de tine, numar secundele pana cand o sa fac iar gesturi nebunesti pentru a te scoate din nebunia ta".
Am vorbit si azi, mai mult ca ultima data. Poate ca a simtit ca ascultam , sau poate ca a simtit ca am probleme. Inca o data ne-am dovedit ca sutele de kilometri nu au nici o legatura cu simtirile din mintea noastra.
Era o zi de vineri. Am venit sa o vad de joi si tot atunci am aflat ca vineri trebuie sa plece din localitate pentru 4 zile. Nu avea nici o vina pentru aceasta situatie dar mie mereu imi place sa caut vinovati...si mai ales sa o invinovatesc. Toata ziua de vineri nu am dat nici un semn, nici ea. Amandoi explodam de tensiuni dar evitam sa ne contactam.
Diavolul din mine m-a facut sa ajung la autogara, anticipand plecarea ei. Nu stiam ora, dar inima mea nu ma putea insela. Ajung acolo si intreb de microbuzele pt ... si de rezervare pe numele ei. Imi spune care este autobuzul si plec in cautarea aceluiasi trandafir alb. Aveam in plan sa il pun pe scaunul ei. La intoarcere o vad. Era asa de frumoasa, era atat de trista. Se aseaza la locul ei si imi trimite un mesaj. Nu a mai rezistat. Voia sa ma anunte ca paraste orasul si ca se gandea la mine.
Ma duc catre ea, venind discret ma ascund sub geamul microbuzului si ii ridic trandafirul la nivelul privirii ei. O aud cum sare de pe scaun si vine sa ma imbratiseze. Mai erau 3 minute pana la plecare si auzeam iarasi acelasi "esti nebun" ce ma facea sa ma simt multumit.
S-a urcat in microbuz si o priveam prin geam. Am suflat sa il aburesc...si i-am desenat o inima prin exterior. A plecat....am urmarit-o cu masina pana la iesirea din oras. Am vorbit tot drumul la telefon si la intrare in orasul de destinatie geamurile s-au aburit si inima desenata de mine a reaparut.
Inca o misiune dusa la final de nebunul si inima lui...fara nici un indiciu, poate cu indiciul dragostei pentru ea.
Ascultam . Ce iti spune clipul? Da....stiu si mie cam aceeasi imagine mi se formeaza.
Imi aduc aminte cum vorbeam cu una din femeile de care va mai ziceam prin aceste pagini. Vorbeam ore intregi la telefon. Fie ca factura aduna peste 1000 de minute si cateva sute de sms-uri lunar tot nu ne saturam de vorbe. Nu era un mod de a sta aproape, era modul in care ne certam. Cand totul era bine vorbeam 2,3 minute...cand ieseau scantei ore intregi la telefon rezolvau problemele. Totul se termina cu un mesaj scurt..."ma termini...te iubesc" si alte chestii de genul asta.
Nu prea stiam eu pe la inceput unde ajung certurile astea si primele chiar ma marcau. Eram crud in tot ce spuneam si apoi din senin deveneam "dragalas" cum imi spunea ea. Intr-o seara de toamna, sa tot fie acum vreo 2 ani, imi tot dezvoltam pasiunea mea pentru ea si i-am trimis flori. Evident nu stiam adresa...doar blocul si scara unde o conduceam in fiecare seara. Am aflat si apartamentul si in clipele in care am simtit ca are nevoie a primit cateva "vegetale". Raspunsul ei a fost transant. Desi ma asteptam ca in momentul in care un barbat trimite flori de la sute de km sa aiba ceva puncte pozitive in mintea ei...a fost invers.
Mi-a spus cu o voce infundata in lacrimi ca e mai bine sa ramanem prieteni ca ma place foarte mult pentru ceea ce sunt si bla bla-uri. Am vorbit iar niste ore intregi... ore in care am intors problema si pe o parte si pe alta, ore in care treceam de la lacrimi la zambete, zambete inlacrimate. In tot acest timp cu celalalt telefon dirijam via sms un prieten spre casa ei cu un trandafir, unul doar unul. Intr-un final a ajuns...am primit ok-ul ca este pe presul ei, la usa de la intrare. In acel moment o trimit sa verifice presul.
Iti dai seama ce task absurd i-am dat dupa minute intregi de lacrimi si zambete sa isi verifice presul de la intrare. Mi-a zis ca daca se da jos din pat degeaba si nu e nimic ma omoara. Deja simtea...incepuse sa ma cunoasca desi trecuse doar o luna. A iesit si l-a luat. Nu imi ami amintesc reactia...oricum la surprizele mele nu reactiona niciodata.
Oricum, ce m-a marcat la aceasta amintire a fost calmul cu care am putut gestiona situatia, fiind foarte atent la ce vorbesc cu ea, o persoana pe care si o virgula o pune pe ganduri si mai ales fiind in stare sa dau in informatiile necesare via sms trimisului meu. A fost inca un gest de nimic pe care simt ca acum nu mai pot sa il fac pentru nimeni dar nici nu trezeste regrete. Nu eram romantic ci doaream sa o surprind, iar ea stia prea bine ce vreau si nu se lasa impresionata.
Ascultam in timp ce vine un sms pe tel. Era pe cel de serviciu, culmea am acel numar de putin timp si practic doar colegii ma sunau...dar nu sms. Era semnat D.T. (reproduc doar initialele). Numele asta imi suna atat de cunoscut...de fapt era prima femeie ce a facut sa tremure ceva in mine.
Eram in jurul celor 18 ani si ma bucuram de libertatea primei evadari la munte cu gasca. In gasca erau si fete de la alt liceu. Asteptam in Busteni, pe treptele vilei Soimu. O remarc si ii spun colegei mele de banca (o prietena f. buna cu care ma destainuiam in povestiri amoroase) "uite ce seama cu C.B. Remarca si ea asemanarea teribila si ne vedem de ale noastre. Dupa cateva ore eram la masa si nu stiu cum prin minuni ne-am asezat aproape. Nu sunt un mare cuceritor si nici un tip care agata rapid, dar cu ea am intrat foarte usor in vorba. Toata lumea pleca la Diham si noi am decis sa ramanem in zona, eu , ea, prietena ei si amicul meu.
In foarte scurt timp eram nedespartiti. Si in foarte scurt timp a venit Craciunul. Luam masa intr-o sala foarte intima si joasa. Fiind ajun am pregatit o seara dansanta dar inainte s-au cantat si niste colinde. Ne obseda Genius- Unde esti (singura de Craciun), o melodie ce o ascultam in draci prin camere. Dupa colinde, lumea se apuca de mancat, dar se aude piesa ce ne obseda. Ma duc la masa ei, ii intind un bullshit de cadou si o invit la dans. Am surprins-o in clipa in care isi bea caiul dintr-o cana de inox. Cam tot ceaiul a curs de bluza ei din lipsa de control. S-a ridicat si am inceput sa dansam in mijlocul salii de mese. S-au mai stins din lumini, s-au aprins niste lumari, si noi dansam. Doar noi. Nimeni nu manca, toti se uitau la noi si zambeau. Vedeam tot felul de semne de incantare si chiar citesc pe buzele prieteni ei "Ai terminat-o". Ne-au aplaudat toti si ne-am sarutat minute in sir. Nimic nu a fost regizat, poate doar cadoul, in rest ideea mi-a venit in timpul plictisului datorat de colinde.
Ne-am petrecut Craciunul impreuna prin orasul de munte. Ore intregi eram nedespartiti. Nu erau tensiuni si totul era ok pana la plecarea spre casa. In tren imi vine o intrebare in minte..."de maine cum ramane cu noi" o intrebare idioata la care si ea da un raspuns idiot. Vrea sa ne despartim. Nu i-am ascultat motivele si m-am retras, departe de toti, ascuns prin trenul in cele mai intunecate locuri. Dupa 6 ore eram in gara. Ne asteptau parintii. Lumea noastra s-a terminat in clipa in care am pasit pe peron. O vedeam cum ma cauta din priviri...nu ma gasea. Toti imi spuneau ca ma cauta disperata D.t. Ma durea dar nu ma interesa. Nici nu stiu ce am vorbit cu ai mei, ce mi-au zis, ce le-am zis. M-am oprit direct in cada. Ma dureau toate, imi aminteam chipui ei de pe peronul garii si parca ii simteam chiar si durerea ei. Mereu reactile mele te transforma, asa a fost si la ea.
Am facut revelionul impreuna, dupa inca o saptamana ne-am desparit. M-am gandit la ea multe luni, chiar ani. A trecut ceva pana i-a luat locul alta femeie, dar ramane in imima mea ca o prima femeie cu care mi-am petrecut Craciunul, o prima femeie cu care am dansat intr-o sala unde toti stateau jos, o prima femeie ce in a 3-a zi de Craciun s-a despartit de mine, chiar de ziua numelui meu.
Ne-am revazut in vara, la Cucaracha. Era la fel de frumoasa, acum este designer vestimentar de succes. O mai vedeam frecvent la televizor dar regasirea ne-a facut sa tresarim. Eu eram cu alta femeie ce ii poarta numele iar ea era proaspat divortata. Ne-am urmarit din priviri toata seara si la plecare mi-a spus ca sunt un norocos ca am o femeie atat de frumoasa langa mine.
Femeia din tel nu am aflat cine e, poate era chiar ea, poate o coincidenta ce a produs inca un post in acest blog.
Sunt intr-o cadere de conexiune la internet. Profit de pauza sa postez ceva pe muzica lui Depeche - "It's no Good" No good!
Daca ieri mi-am amintit de o prima cucerire azi imi amintesc de un prim gest facut pentru o ultima cucerire. Dupa noapte de clubbin' in drum spre casa motivez pofta de ceva dulce. Opresc, iau la repezeala un croissant si palmez un trandafir de la florarii de dupa colt. Nu a vazut nimeni gestul meu, masina fiind bine parcata. Tineam trandafirul in maneca si chiar in timp ce conduceam ma ranea. Noroc ca eram ajutat de o cutie de viteze automata, dar totusi intepaturile erau destul de dureroase.
Ajungem in fata blocului si ne spunem bla, bla uri de final de seara. Nu mai suportam durerea...dar auzind melodia din masina zic: dansezi? Ma priveste direct in ochi si imi zice pe numele de familie: "Dle. M, dansez cu dvs doar in mijlocul strazii" . Am dat de inteles ca refuz propunerea spusa in gluma. Dar in scurt timp deschid si trapa si toate cele 4 geamuri ale masinii, evident ajutat de comenzile electrice.
Era o dimineata de toamna, octombrie. Destul de racoare dar nu mai conta. Era liniste desi eram pe un mare bulevard ca importanta, cu numar minim de benzi de circulatie si marginit de blocuri comuniste. Era liniste de parca eram doar noi si stelele prin zona. Ne indreptam spre mijlocul strazii si dansam. Nu trecea nici o masina...eram doar noi la 4 dimineata. Era un dans amical, nu se consumase nimic intre noi. Era doar atractie greu de stapanit. Melodia se termina si ii cer politicos sa eliberam strada. Ramanem imbratisati pe capota masinii in muzici din setul Hotel Costes. Vorbim putin si ponderat.
-Ce dorinte mai ai?
-Multe....dar cu siguranta Dl M nu le poate satisface.
-Nu pot satisface multe dorinte, dar pot incepe cu asta....(simulam un dans de cateva secunde dupa care iese la iveala trandafirul din maneca)
A urmat primul sarut. Pur si simplu am simtit-o cum ma invada. Sarutarile ei ma sufocau dar imi faceau placere divina. Dintr-o femeie indiferenta si deshisa jocului se transormase intr-o femeie cucerita ce isi iubeste acest rol. Am condus-o pana la scara, ne-am sarutat....m-a condus inapoi la masina....ne-am sarutat, am condus-o iar la scara si iar ne-am sarutat....si tot asa de vreo 5,6 ori.
Ne-am despartit cu greu. Am adormit cu j'adore-le ei pe gatul meu. M-am trezit tot cu el pe perna mea. A fost cred ca prima noapte in care m-am gandit la cineva in continuu...si in semn.
De aici au inceput lucrurile frumoase dar si cele dureroase. De aici a inceput nebunia unor oameni insetati de iubire.
Ziua asta ploioasa ma termina. Ma uit pe geam si vad cartierul asta de vilute inconjurate de copaci cu frunze din ce in ce mai putine. Se aude "Forever not yours-Ah-a" si ma apuca pofta de un blog. Iar fumeaza presedintele in draci de se simte fumul pana aici. Apropo de fum... cand ma gandesc la fum de tigare, sau mai bine zis la aceasta aroma de fum imi amintesc de o "D". Una din lungul sir al femeilor din viata mea ce poarta acelasi nume.
Eram in vizita la un amic ce avea o sala de internet prin Eforie. Noi pusi mereu pe mistouri legate de pustoaicele care astepta la coada sa intre pe mirc remarc o femeie blonda impacata doar in alb. Am remarcat-o de mai multe ori. Era de o frumusete unica. Evident toate femeile pe care le remarc eu sunt deosebit de frumoase, dar de ea pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa. Nu trecea om, femeie sau barbat pe langa ea sa nu o priveasca cu mare atentie.
Nu ma remarcase nici dupa a 3-a zi. Desi eram din ce in ce mai des pe acolo nu trezeam nici un interes. Intre timp am remarcat ca sta pe mirc (deh...anii 2000), canalele din afara tarii si mai ales are un copilas mereu langa ea. Stiam mai mult ca ea este mama lui. Singurul mod in care puteam sa o abordez era evident on line. Cu greu mi-a raspuns, si discutiile erau destul de platonice chiar enervante. I-am zis ca sunt belgian iar dupa 30 de minute ma roaga sa imi spun adevarata identitate. "Nu ma cunosti, eu te vad de cateva zile....tot ce pot sa spun este ca asta e cea mai proasta idee de a aborda o femeie ce imi retine atat de multa atentie" . De aici a crescut interesul si mi-a scazut mie. Ma simteam jalnic, eram acasa, nu in sala cu ea. Chiar insista sa ne vedem...eu evit si dau sa ma retrag. Pana la urma accept sa apar in 30 de minute in fata salii, unde ma asteapta ea si cu fratele ei si evident micutul.
Ne-am cunoscut, am baut cate o bere Bergenbier, preferata ei, ne-am dat cu micutul in masinute, am vizitat niste discoteci, niste mal-uri de mare si ne retragem catre casa. Toata statiunea o stia, toti barmanii, vanzatorii si alte persoane ce stau in calea ei o salutau. Remarc faptul ca sta la 3 strazi mai sus de locul unde stateam eu. Ii cer sa mai ramana cateva minute dupa ce o conduc iar ea imi spune ca dupa ce il adoarme pe micut si il lasa cu fratele ei putem sa stam de vorba.
Ne-a apucat rasaritul pe malul marii. Pescarusii se hraneau cu resturile adunate in ziua trecuta. Lumea plecase catre plaja si noi eram intinsi pe nisip, motaiam unul langa altul inghesuiti pe un sezlong.
Ne-am despartit spunandu-mi: "Sunt sigur ca micutul meu mai vrea sa mearga cu tine la masinute si diseara". Ne-am revazult in penultima ei zi de sedere. Am aflat ca este casatorita si ca a fugit de viata ei oribila din Bucuresti...la mare. Dupa 3 saptamani pleca peste 2 zile.
Ultima seara mi-a adus poate cel mai intens moment in acel an. Eram student, banii nu erau o problema dar oricum nu ajungeau sa cuceresti o femeie casatorita cu un diplomat tiran. Dupa tipica iesire si condus spre casa mai lenevim putin in masina. Nu poteam sa cred ca visul de 3 zile se termina maine. Plecam spre mare...ii cer 5 minute sa fac un comision. Cobor la prietenii mei de pe plaja ce aveau un mic chef la o terasa de pe mal. Arunc o vorba si ma duc sa o iau.
Coboram scarile cu ea de mana si incepe "Forever not yours-Ah-a" Era melodia ce ne obseda de 3 zile. Imi zice ca nu suporta nisipul in sandale ...tocmai de aceea o iau in brate si mergem aproape de apa. Acolo era o masa cu fata de masa neagra, scaune din piele negre, doua pahare cu picior inalt si doua lumanari. Ne asezam fara sa realizeze mare lucru, dar in clipa in care scot sampania din nisip, sau mai bine zis dopul sticlei realizeaza prin ce trece.
Eram la 50 de cm de apa, destul de putina lume se plimba pe malul marii si ne admira. Am inceput sa dansam, dansul s-a transformat in lungi imbratisari pe nisip. Am stat o ora si am privit stelele si la plecare mi-a zis: "Am cunoscut multi barbati, altii mai bogati, altii mai frumosi, dar esti singurul ce m-a impresionat pana acum". Vorbele ei imi faceau si mai rau, dar asta o simteam dupa plecarea ei.
Am condus-o la gara, a plecat cu un microbuz, simteam deja lipsa ei. Stiam ca o se ne vedem in Bucuresti, sau poate nu. Pe Europa fm era "Forever not yours-Ah-a". Ii dau si ei sms fiind sigur ca asculta. Asa a fost, chiar a am auzit o voce "mami de ce plangi"
La intrare in Bucuresti microbuzul a fost oprit de un agent de circulatie. Dna D.F. a fost chemata in masina de politie si a primit un imens buchet de trandafiri. Sunt sigur ca si-a dat seama ca sunt de la mine, chiar daca nu erau semnati.
Si asa a murit aventura de 3 zile. Ne-am revazut si am trait secunde mult mai intense, cu siguranta o sa va mai povestesc si voua, si acum imi tine subconstientul treaz desi ne-am despartit tragic prin schimbari radicale de adrese si numere de telefon. Doar asta ne-a tinut departe, faptul ca nu stiam cum sa dam unul de altul.
Afara este din ce in ce mai frig, desi e soare simt frigul ca-mi provoaca dureri. imi alina din ele.
Fiind omul care nu a facut niciodata o injectie, nu a avut nici o zi de spitalizare si mai mult nici macar o zi de stat acasa motivat fiind de probleme de sanatate imi dau seama ce imi provoaca dureri. Singura durere ce o mai simt este cea de dupa noptile stinse in alcool cu ea sau poate herpesul rebel ca imi apare dupa excese.
Este tragic sa nu ai dureri. Sunt adeptul vietii in care suferinta si viata grea te face sa zambesti fericit povestind din durerile tale celor plini de puritate ce nu au gustat din dureri.
Astazi o sa va zic ce inseamna pentru mine durerea.
O prima durere a aparut in liceu cand mi-am luat un prim ignore de la C. Acum e maritata cu un politai si are o viata de cacat. Cu siguranta are dureri mai mari ca ale mele.
Ulterior a venit prima D. Ce-a care m-a parasit de ziua mea. Acum e divortata, o femeie de succes, dar cu siguranta are dureri mai mari ca ale mele.
A venit a doua D. Era din Bacau. Ne scriam scrisori, vorbeam la telefon, asteptam luni de zile sa ne vedem. M-a parasit pentru fostul ei prieten, unul din prietenii mei. Ma gandeam ca toata relatia cu mine a fost pentru impacarea ei cu el. Acum e si ea in Bucuresti si joaca acelasi jocuri de 2 lei. Cu siguranta are dureri mai mari ca ale mele.
A urmat a treia D. Tot la mare am cunoscut-o. Ne-am despartit indurerati prin miscari fortate. Schimbari definitive de adrese, gasca de prieteni, locuri frecventate si numere de telefon schimbate fie ca sunt fixe sau mobile. Acum are 2 copilasi si cu siguranta are dureri mai mari ca ale mele.
A urmat a patra D. Tot la mare ne-am cunoscut. Ea si acum ocupa un loc in inima mea. Este singura pe care destinul mi-o aduce in fata fie ca suntem la sute de km distanta. A fost o relatie supra-omeneasca. Despartirea s-a facut la fel de dur. Ea s-a mutat din orasul in care ne-am petrecut peste un an. Nici asta nu a facut-o mai fericita. Cu siguranta are dureri mai mari ca ale mele dar inca le mai impartim.
Nu am multe dureri, dar de la prima la ultima intensitatea cu care le-am trait a evoluat. Nu v-am spus intentionat nimic despre durerile pe care le-am generat, oare pentru ca imi lipseste o noua durere.?
Joe Cocker imi aminteste de parintii mei. Mari ascultatori de pe vremea comunismului de muzici pe care eu acum fara sa imi dau seama le ador. Imi aduc aminte de viata lor si imi dau seama ca din doza lor de nebunie am preluat si eu. De multe ori este suficient sa privesti parintii si sa iti dai seama cum este viitorul unui om. Sunt mai mult ca sigur ca peste 30 de ani o sa fiu cum sunt si ei, o singura casatorie ce tine o viata, o singura iubire ce tine o viata, mici discutii si certuri ce fac impreuna cu respectul iubirea sa tina o viata.
Azi m-a apelat OD pe messenger. Parea mai calda ca niciodata. Ieri m-am gandit foarte mult la ea si mai mult ca sigur a simtit asta. Iubirea noastra din multe puncte de vedere este "paranormala" sau oare a fost? Imi amintesc de ea in fiecare zi de 1 sau mai rau in fiecare duminica. De ce duminica...va zic acum.
Eram la inceput si venisem in orasul ei la o prietena ...special sa imi fac drum sa o vad. Fixez si cu ea o iesire insotiti de gasca. Incerc sa o sun la ora programata dar tel inchis. Revin din 10 in 10 minute si pana in miez de noapte nu dau de ea. Am renuntat la ideea de a o cauta. Pe la ora 3 amica mea, in club fiind, imi intinde telefonul sa vorbesc cu OD. Nu ma mai interesa ce motive are, eram deja scarbit de gest. Imi spune ca a adormit la care eu ii zic ca e galagie si ca nu o aud si vorbim alta data.
La prima ora imi da mesaj si ma invita in oras ca scuza pentru seara precedenta in care a adormit. Evident mi-a placut gestul ei si am hotarat sa iesim. Ajung mai devreme si vizitand magazinele gasesc o mascota de plus foarte potrivita ei. Avea ochii mici (de somn) si o pijama. La cateva minute o zaresc si vin din spate si ii intind cadoul. Am ras toata ziua pe seama lui...sau a ei, spunandu-i Tzetze. De aici au trecut ore intregi in care ne-am plimbat pe malul marii, ne-am tavalit prin nisipul tomnatic si cu greu ne-am despartit pentru cateva ore. Joaca noastra devenea din ce in ce mai serioasa si atractia destul de greu de evitat.
Week-endurile urmatoare au adus aceeasi pasiune la mal de mare si aceleasi mici greseli facute. In momentele in care ea gresea, ca iertare ma invita la masa. In fiecare duminica, fie ca gresea sau nu, mergeam la On Plonge si devoram fructele de mare, evident la invitatia ei. A fost singura perioada din viata mea in care o femeie ma invita si mai mult platea ea. Gestul asta minor dadea atata naturalete relatiei incat pe parcurs ce se consuma imi placea si mai mult. Am renuntat la el prin primavara in urma unei despartiri temporare. Ne-am impacat prin invitatia mea, tot acolo. Marea era cea care mereu ne impaca, marea de multe ori era chiar ea, DO.
Acum sunt amintirile. Ea nu mai este la mare, eu nu mai ma duc sa vad marea asa des. Si la ON Plonge mananc rar, si o fac duminica, dar o fac fara ea. Nu imi este dor de ea, sau poate imi e....imi este dor de mica noastra obisnuinta de duminica. Imi este dor de despartirile temporare cand ma conducea la gara sau ne sarutam minute intregi inainte de a ma urca in masina. Poate imi e dor de un sms dat pe drum in care sa imi spuna de dorul ei, sau dorul meu. Imi este dor de lacrimile de revedere si de florile pe care le cumparam de langa gara Constanta. Toate lipsesc si sunt satul de toate. Oare la anul ce imi lipseste? Sper sa nu ii spun tot ei
Intr-o zi nebunia iubirii m-a adus pe coasta Siciliei. Am venit sa o vad. Eram dupa 6 luni de despartiri si parca nu mai aveam oxigen nici eu si nici ea. La plecarea ei ne-am promis sa trecem prin chinurile iubirii fara sa ne cautam, fara sa ne scriem, fara sa ne telefonam.
Dupa cateva zile ma refugiam in iesiri cu prezente sterse, pahare de alcool la mine acasa si multe aventuri. Eu si bunul meu prieten ajunsesem in scurt timp sa nu le mai stim numarul celor cu care ne petreceam noptile. Fie ca era la mare, la munte, in tara sau afara in 2 luni mi-am impus sa uit de trecut, sa uit de ea, sa uit de durerea noastra. Faceam cele mai josnice lucruri, faceam sex in locul in care faceam si cu ea, mai mult chiar si in pozitia pe care o prefera sau chiar strigandu-i numele. Alegeam doar femei ce ii poarta numele, culoarea parului sau chiar si jobul. Eram nebun si nu stiam ca asta din lipsa ei. Mergeam in aceleasi locuri unde mergeam si cu ea, le faceam aceleasi mici cadouri si chiar le trimiteam mesajele primite de la ea pe vremea cand eram impreuna. Pe toate le puteam schimba in "EA".
Ma durea in cur de tot. Viata profesionala era in ascensiune. Detineam un post destul de bun sa imi permit orice de la viata si mai mult orice de la orice femeie, dar ce nu stiam era ca eu nu voiam orice femeie. Ma sunau diferite muieri, imi dadeau mailuri, unele chiar ma cautau pe la birou. Nu eram un macho dar ignoranta mea trezea semne de intrebare si chiar dorinte maxime. Eu voiam doar sa ma imbat cu placerile sexuale provocate de o ea...ea ce are aceleasi nume, varsta, zodie , culoare de par. Le spuneam tuturor ca nu primesc decat nimicul pe care il ofer, ca totul e la EA, departe...departe.
Dupa cateva luni eram ca un mar mare si gustos introdus intr-un storcator. Devenisem neglijent cu mine, cu familia mea...cu prietenii mei. Toate relele adunate m-au trezit intr-o zi de 3 ianuarie. De la Craciun nu ma mai trezisem, mai bine zis de la Sf Stefan. Eram la Amsterdam si ma tot invarteam prin zona aia...Bruxelles, Kohln, Paris, Maastrich. Tot ce era pe raza de 200-500 km nu se rata. Traiam nebunia unui om normal. Amicul meu G imi propunea tot felul de tampenii de la mers ilegal cu TGV-ul pana la ne urca in TGV-ul de Anglia si sa emigram acolo. Visul nostru a fost sa mergem gratis cu avionul si era cat pe ce sa il punem in aplicare. Au fost multe nebunii, limite nu existau, nu trecea o idee prin cap sa nu o punem in aplicare. Ma gandeam la ea in fiecare secunda, la ce face, cu cine e...cine o saruta si daca si ea face sex in aceeasi pozitie cu un tip ca mine ,...oare ii striga numele???
Intr-o noapte eram intr-un cigar bar prin Anvers cand am lasat tot si pe toti si am plecat spre ea. Nu stiam nimic...decat atat ...Sicilia. Cauta o romanca in Sicilia. Nu stiam unde sunt si nici cum dracu ajung. Am dormit dreapta unui sofer de tir ce m-a dus pana la o conexiune cu un tren ce ducea spre Italia. In 7 ore eram la Milano. In alte multe ore am ajuns si acolo dupa ce m-am trezit din toate si am inchiriat o masina. Autostrada 18 m-a dus in Catania. Este tot ce imi aminteam din povestile ei, Catania. Aveam o singura seansa, sa o caut la spitalul din zona sau la cele de langa. Italiana mea nu e prea buna de cautari dar in spital am aflat ca a lucrat si ca acum e tot in zona dar nu imi pot spune. Mita este ceva ce nu a ajutat in obtinerea unei informatii confidentiale. Am mers pana in Palermo, pe unde vedeam oras mai mare opream la orice spital. Nimeni nu ma ajuta, aceeasi oameni reci si indiferenti la cautarea mea. Mergeam pe A20 si m-am hotarat sa abandonez aici cautarea sau sa fac tot posibilul sa aflu de la cunoscutii ei. Asta nu voiam, era prea importanta imaginea mea ca sa fac asta si totusi o fac. Nu aflu prea multe informatii dar totusi in drumul meu era si Messina, ultimul loc de unde s-a auzit de ea. Imi vine ideea geniala sa aflu ceva de la un birou de evidenta populatiei sau primarie. Ajung acolo dar programul s-a terminat...deh EU. Nu puteam sa inchid un ochi, nu aveam stare si apropierea de apa ma apropia si de ea. Am petrecut pana la inchidere ore intregi pe tarm. Am cunoscut oameni, mi-ai facut cinste si i-am cinstit. Am cunoscut femei, nu mai stiu cum aratau dar parca toti imi simteau setea de EA.
Nu poti sa iti dai seama ce este in mintea unui om ce lasa tot si pleaca de nebun mii de km. Ajunge acolo, e langa ea si ea nu e...acolo. Ma uitam la geamuri si ma gandeam la care din ele sta ea acum. Si daca stiu, oare cu cine e. Primesc un sms...un numar cu prefix 39. Nesemnat, fara text, atat. Cu mainile ce tremura sun. Era un fix cu robot si o voce...da, era a ei. Vorbele ei dulci in italiana ma excitau teribil. O si vedeam facand sex cu vreun macho italian. Sunam din ce in ce mai des si mereu aceeasi voce. Nu indrazneam sa las mesaj. Singurul loc ce mai era deschis era un internet cafe. Acolo intru si incerc sa ma rup de situatia in care sunt. Nimeni din cunoscutii mei nu stiu nici acum prin ce am trecut si unde am fost. Toti stiu ce mi-am facut de cap in sudul Frantei cu una. Pe messenger singurul contact on line era un amic de-al meu mai bolnav ca mine. E genul de om ce nu are limite cand ii dai taskuri imposibile. Da...imposibil i-am zis. In 3 ore dupa numarul de telefon aveam adresa ei. Am zburat catre casa ei...o mansarda cu miros de lemn vechi. De afara se vedea vag o lumina, ma gandeam ca era de control sau poate citea...dar daca citea de ce nu raspunde la telefon. Eram foarte sigur ca nu e acasa. Am asteptat in fata inca 2 ore pana totusi zic sa urc, sa sun la usa.
Urc...sun...deschide. Plangea, era roscata, unghii rosii, imbracata cu un halat de casa pe care never ever nu cred ca l-a purtat in tara. Ore intregi nu ne-am spus nimic. ORE INTREGI. Am stat imbratisati pe jos. Nu se auzea nimic, nu tv, nu radio...nimic, poate doar durerea noastra si lacrimile ei cum se scurg. Pentru prima data am simtit ca langa o femeie imi vine sa plang. Mi-am mascat gestul in gantul ei. Au scapat 2 lacrimi ce s-au unit cu ale ei. Eram muti...ore intregi am stat si nu ne-am putut spune nimic. Isi facea bagaje. Nu stiu de ce...o ajutam si eu. Afara se luminase. O intreb dupa ore de tacere...mergi cu mine? Nu zice nimic...deschide usa, o urmez...deschid masina si isi arunca cele doua genti cu toale in punto-ul alb. Dispare la parter, arunca niste bani la o baba si se arunca in masina mea. Nu mai stiu cat sa fie ceasul...dimineata, sa fie 7, 8. Cand am intrat pe A3 imi spune..."S, ma doare, ai simtit cum ma doare, ai simtit ca daca nu veneai muream". Indiferenta mea o face sa imi spuna vorbe pe care inca femeile nu se spuneau pentru unul ca mine. Ma ridica in cer si apor spala cu mine pe jos spunandu-mi ca stie de dezmatul meu. Simtea ca in curand moare daca mai aude ceva de mine.
Era o femeie prea matura in gandire sa nu inteleaga evadarile mele cu gandul de a o uita. O pot numi nebunia vietii mele sau poate momentul in care am inteles ce inseamna iubirea si cum te poate ruina. Si-a abandonat tot acolo, haine, amintiri, accesorii, cariera. A venit in tara cu mine. Au urmat 2 luni de vis. Si acum vreo luna imi spunea ca un barbat nu a facut-o inca sa simta ce a simtit la intoarcerea in tara. Ma depaseam pe mine in tot ce faceam. Viata mea era la fel de frumoasa si plina de iubire...cu ea. Toate astea pana in clipa in care m-a parasit. A plecat...mi-a zis ca e sigura ca o sa sufere langa mine sau daca nu o fac sa sufere sunt prea bun pentru ea. Nu ma roaga sa o iert ca imi rupe inima, ma roaga sa o iert ca isi rupe inima singura. Nu am cautat-o ani buni. M-a durut atat de tare incat am uitat tot in secunda 2, m-a durut ca decis ea in locul meu.
Ne-am vazut dupa ani....si imi dau seama ca timpul a trecut, am iubit femei, mi-au cerut sa nu le uit...le-am promis ca nu le uit, dar singura pe care nu am uitat-o a fost cea care nu mi-a cerut-o niciodata...O.
What's sexy? It's often the most ordinary moments, glimpsed on the streets, that reveal the allure in all of us.
It’s hot. A motor scooter buzzes up ahead on the footpath. The rider stops and plants her feet on the ground. Her tanned back is criss-crossed with the wanton, lacy straps of a tiny black top. Stretching her arms, she lifts off her helmet, shaking out thick, wavy hair that bounces down her back. This may be the sexiest thing I’ve even seen. Girl astride scooter in a molten Roman summer.
What’s sexy? Most people automatically think of movies — Brad Pitt, Cameron Diaz, or something fetishistic like Gladiator. But in truth, it’s often the most ordinary moments, glimpsed on the streets, that reveal the allure in all of us.
A long-lashed barman leaning across the counter to ask for your order. A couple on a bus smiling smugly and leaning into each other as the vehicle bumps and sways. A woman’s long, languid yawn, bangles skittering down her arm. A policeman with muscular forearms and a chunky gold watch who catches your eye as you cross the road. Or is that just me?
If filmmakers could capture just one second of the smiles, pouts and preening ordinary people perform every day, they’d have the hottest movies on record. So many nations claim the crown for sexiest men and women: Australians at the beach, French on yachts, Brazilians just about anywhere; but just when it can all look a bit forced, Italians step out into summer with all their native style and enviable genes.
There’s so much flesh on display in Rome, the population’s natural beauty and vivacity fills the mind. Maybe Scandinavians and Canadians would disagree, preferring a tumble in the tundra to a sweaty snog in the sun; but surely it’s the heat that really brings out the flirt in us, as we hitch our skirts up above our knees and fan sweat-slick faces.
Everywhere in the city, girls on scooters turn Audrey Hepburn’s mousy Roman Holiday on its head. Dismounting, they lift the Piaggio onto its stand with a practised shove, then stride purposefully into ancient palazzi, no doubt returning to the embrace of godlike boyfriends living in groovy apartments, who pull them down onto the sofa as they lounge beneath a breezy fan, with one eye on Totti scoring for Roma.
But somehow you expect that. What you don’t prepare for is the magnificent retail assistants looking beautifully bored as they staff the shop over summer.
Passing the all-night chemist shop, I saw the pharmacist relaxing in the back room, a tall brunette leaning back in a chair, her professional white coat pulled off her shoulders to reveal a skimpy black top underneath. Trying to cool down, she arched her back, her long hair falling across bare brown shoulders; mouth open, long legs taut, the woman behind the aspirin order was truly revealed.
As a heterosexual, not married foreigner, I can still say with some authority that men in Rome don’t even come close to women in the sexy stakes — with some exceptions. There’s Ezzio in the cafe downstairs who looks you right in the eye as though you’re the only person who’s ever ordered coffee in his life, and his whole mission is to make you happy. When his girlfriend turns up with her friends — all brown tummies and proud noses — he nuzzles her unselfconsciously, and we blush and look away.
Fighting crime with charm, a crisp uniform and a neat little beard, a carabinieri officer patrols our neighbourhood by embracing the women he passes, whether young, or friends of his mama’s.
In the same street, a swarthy, well-groomed waiter rushes out to kiss your child, and exclaim: che bello! — the surest way to a mama’s heart.
Somehow, they don’t lose it with age. At the many beach clubs along the coast, middle-aged Romans keep bronzed and fit. Men wear chic togs and classy sunglasses. Women keep their bikini tops on, unlike many Europeans, modesty making them sexier than ever. And the much older set still cuts a dash, grey-haired and in black, like Armani.
You have to feel for nuns and priests in the Mediterranean — blasphemous beauty is everywhere. On a recent flight from Rome to Madrid, two priests boarded the plane, sober in black. Both were immaculate, remarkably handsome and so, so young they might have been Italian or Spanish. As one read a newspaper in front of me, I watched, vaguely interested, until he came to a full-page advertisement, with a large photograph of a woman in a G-string bikini. Turning to read the political article on the left-hand page, the priest actually folded down the right-hand page, to hide the near-naked image from his view.
What thoughts could have passed through his mind? Anger, contempt, sadness at the lack of respect towards women or declining moral standards? While the moment quickly passed, and the offending buttocks were despatched, he’d have a harder time, I thought, averting his gaze in every street in every town where his compatriots blessed their bodies under the sun.