Era o zi friguroasa de iarna si in plin week-end asteptam noaptea sa petreceam la ziua amicei mele. Stiam ca in locul in care mergem este potential si mai ales ma incanta ideea ca asa-zisele canapele sunt practic lipite una de alta, ceea ce face utila conversatia cu masa vecina si cu posibilele tentatii de acolo.
S-a baut, s-a fumat, s-a dansat, s-au facut poze si iar s-a baut si mai ales s-a baut. Pana cand? Pana cand m-am trezit in casa zacand pe canapeaua mea rosie.
Mi-a luat toata ziua sa ma ridic si sa imi pornesc telefonul si cand o fac primesc un telefon la care necunoscand numarul nu am chef sa raspund. Deschid messengerul cu greu si ma apeleaza o domnisoara ce imi trimite instant poze cu mine din seara precedenta. Who the fuck is this...si de unde are id-ul? Telefonul suna iar si acelasi numar nu ma lasa sa lenevesc. Raspund si aflu ca sunt apelat de la una din fetele de la masa vecina.
Capul imi era din ce in ce mai greu, legam cu dificultate cateva cuvinte..dar imi era imposibil sa imi amintesc ce am vorbit cu ea in noaptea precedenta. Parea o femeie volubila, cu o voce calma, hotarata in tot ce spune si cu idei foarte bine argumentate.
Ii propun sa ne vedem in Frame si imi raspunde foarte scurt "credeam ca esti mai original". Tinand cont ca traiam prima zapada la mijlocul lui decembrie ii propun sa ne vedem la metrou si sa bem un vin in metrou.
Ideea nu i s-a parut rea nici ei dar nici mie. Era tot ce imi trebuia dupa o noapte de amnezie. Un vin baut de la un capat la altul al unei linii de metrou intr-un vagon de metrou, asa ca la ora 21 parasim statia Iancului si cu 2 sticlute de chardonnay la 250 ml incepem intalnirea noastra.
Mirosea foarte bine dar nu asta e ceea ce m-a surprins ci faptul ca purta fusta desi vremea nu era tocmai ideala. Am intrebat-o de ce o poarte si mi-a spus la fel de sincer ca de fiecare data cand intrebam ceva "pentru ca mi-ai spus aseara ca iti place cum arat in fusta"
In scurt timp vorbele noastre se amestecau prin aroma vinului si aroma vinului ne unea cavitatile. Ii simteam parfumul pe buze, mana fina, pleoapa cum tremura si sanii cum se intareau.
Statiile treceau rapid, exact in ritmul in care mainile mele ii explorau pielea. Eram in contratimp cu lumea din jurul nostru, cu statiile ce mai vin pana la finalul cursei, cu peronul de pe partea stanga.
Totul se opreste aici, pentru ca aici s-a terminat desi nu a parut asa. A fost prea frumos sa traiesti o poveste in 10 statii tur-retur sub notificarea "atentie se inchid usile". A fost prea greu sa imi explice de ce sa mergem la ea si nu la mine, de ce sa stam in living si nu in dormitor, de ce sa nu mai bem vin si sa bem whiskey, de ce sa ne futem misionar si nu kamasutrist.
Asa se intampla din ce in ce mai des. Povestile din inceputurile acestui blog au murit. Ne pierdem...
M-am imbracat si am plecat mintind ca "mintea mea nu e aici", mintea mea nu a fost de fapt nici o secunda acolo. Mintea mea cine stie la cine este. Pastreaz-o si lasa-ma sa ma transform pana in clipa in care mi-o dai inapoi.
Va rugam permiteti inchiderea usilor
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu