Come As You Are

Mesajul de inchidere a usilor se aude. Nu era prima seara in care plec de la birou
la ora 22. Eram atat de incantat de noul meu job incat fiecare ora trecuta in compania noilor colegi era ca o rasplata pentru toate informatiile pe care le furam de la ei.

De la Victoriei pana la Romana e doar o statie, si pe scaunele albastre ale metroului
sunt doar eu si pe partea opusa o femeie imbracata in negru. Din obisnuita imi verificam mailul de pe telefon fara sa ridic privirea la singura femeie din jurul meu.

La Victoriei schimbam impreuna metroul catre Dristor, si ne trezim iar fata in fata. Am privit minute bune pantofii ei bej, apoi picioarele ei ascunse de rochia neagra pana in genunchi, bluza ce ascundea discret niste sani deosebiti si in final, doi ochi pierduzi in podea.

Nu zambea, nu suferea, nu avea unghii mari si nici nu i-am simtit parfumul. Nu avea parul prea lung dar nici scurt, nici blond dar nici brunet. Nu era grasa dar nici slaba si nici inalta dar nici prea scunda. Era amalgamul pe care l-am privit 3 statii.

Am coborat impreuna in aceeasi statie. Am ramas in urma sa o privesc din spate. Nici
un detaliu din cele de mai sus nu era gresit. Era cea mai frumoasa femeie vazuta la
metrou intr-o seara la ora 22-30.

Cu greu cele 3 alarme ma trezesc in zori. Tot cu greu incercam sa imi amintesc de ce am adormit pe aceasta canapea fara cearceafuri. In drum spre birou incercam sa imi amintesc cate sticle am baut impreuna, ce muzica se auzea, cat am stat impreuna si mai ales care a fost clipa in care am ajuns in casa ei, la 3 etaje desupra etajului meu.