Am vorbit si azi, mai mult ca ultima data. Poate ca a simtit ca ascultam , sau poate ca a simtit ca am probleme. Inca o data ne-am dovedit ca sutele de kilometri nu au nici o legatura cu simtirile din mintea noastra.
Era o zi de vineri. Am venit sa o vad de joi si tot atunci am aflat ca vineri trebuie sa plece din localitate pentru 4 zile. Nu avea nici o vina pentru aceasta situatie dar mie mereu imi place sa caut vinovati...si mai ales sa o invinovatesc. Toata ziua de vineri nu am dat nici un semn, nici ea. Amandoi explodam de tensiuni dar evitam sa ne contactam.
Diavolul din mine m-a facut sa ajung la autogara, anticipand plecarea ei. Nu stiam ora, dar inima mea nu ma putea insela. Ajung acolo si intreb de microbuzele pt ... si de rezervare pe numele ei. Imi spune care este autobuzul si plec in cautarea aceluiasi trandafir alb. Aveam in plan sa il pun pe scaunul ei. La intoarcere o vad. Era asa de frumoasa, era atat de trista. Se aseaza la locul ei si imi trimite un mesaj. Nu a mai rezistat. Voia sa ma anunte ca paraste orasul si ca se gandea la mine.
Ma duc catre ea, venind discret ma ascund sub geamul microbuzului si ii ridic trandafirul la nivelul privirii ei. O aud cum sare de pe scaun si vine sa ma imbratiseze. Mai erau 3 minute pana la plecare si auzeam iarasi acelasi "esti nebun" ce ma facea sa ma simt multumit.
S-a urcat in microbuz si o priveam prin geam. Am suflat sa il aburesc...si i-am desenat o inima prin exterior. A plecat....am urmarit-o cu masina pana la iesirea din oras. Am vorbit tot drumul la telefon si la intrare in orasul de destinatie geamurile s-au aburit si inima desenata de mine a reaparut.
Inca o misiune dusa la final de nebunul si inima lui...fara nici un indiciu, poate cu indiciul dragostei pentru ea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu