Imi amintesc si acum acea zi de inceput de noiembrie. Imi amintesc si acum de ce se auzea in "Caffe Rouge"-. Eram de 2 zile in Luxemburg si o petreceam pe ultima la un mic dejun luat la pranz. Am sunat-o stiind ca este singurul mod in care pot sa o vad...venirea mea surprinzatoare langa ea.
In tara ne-am despartit destul de urat, evident din niste nimicuri. S-a dus o mare pasiune din simplul fapt ca a vrut sa imi dovedeasca ca poate mai mult, poate sa fie independenta si poate sa nu mai iubeasca. A lasat tot si a plecat in Belgia. Muncea intr-un restaurant si nu o ducea prea bine...dar de la cunoscutii ei am aflat ca a reusit sa ma uite. Eu ma mai gandeam la ea, dar totusi parca nu mai simteam mare lucru, poate doar dezamagire ca totusi o femeie a fugit de langa mine...asa departe, renuntand la tot.
Am ajuns intamplator cu niste documente la semnat la un partener din Luxemburg. Stiu ca era la 2 ore de mers cu trenul de Bruxelles si un simplu email mi-a confirmat sosirea ei la Rouge Caffe.
Pana aici totul normal, am baut o cafea, mi-a fumat o tigara, am mai baut un suc si am plecat sa ne plimbam. Totul se pregatea de Craciun...chiar si ea isi pregatea venirea acasa. Toate bune pana in clipa in care ne-am asezat pe o banca si am luat-o in brate vazandu-i tremuratul.
"Vezi tu S.... esti prea daunator pentru mine. Parfumul asta care il simt acum, mana asta a ta care ma tine strans in brate, obrazul asta al tau lipit de al meu, felul asta al tau de a complica lucrurile ma enerveaza la culme...culmea ca imi plac si nimeni nu le are". Asta a fost tot ce a putut sa imi zica pana in clipa in care m-a sarutat. In acele secunde am simtit greutatea vorbelor ei.
Nu venisem acolo sa ma impac cu ea, sa o recuceresc sau sa o fac sa ma iubeasca. Bunul simt din mine ma facea sa fac ceva sa schimb modul urat in care ne-am despartit. Ma simteam mult mai bine ca totusi voia sa ma vada, dar ma facea sa ma simt rau faptul ca ea inca ma mai iubea.
Poate sunt singurul din lumea asta care nu reproseaza nimic unei femei. Chiar si greselile facute de o femeie nu le reprosez...pentru ca le ador. Cand iubesti totul nu exista repros. Mereu trec prin asta, il numeam "sindromul amica". Mereu imi aleg femei exceptionale cu care imi traiesc la maxim secundele. Cand ele nu mai pot sa imi alimenteze simturile trec in categoria amicelor. Beneficiaza de acelasi respect dar si de altfel de iubire. Ele cu greu isi dau seama ca ocupa acelasi loc important...dar nu sunt unicele.
La doua zile dupa ce am ajuns in tara primesc de la ea o frunza aproapte uscata. "Observi...desi noi ii spunem frunza uscata, ea inca traieste...inca este utila societatii"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu