Give Me Your Eyes

Ascultam o mare chestie..."The Cardigans-Give Me Your Eyes".
Imi aduce aminte de atmosfera asta boema in care am trait ani de zile...poate inca mai traiesc. Dupa o pauza de vreo 5 ani, ani ce au marcat trecerea la maturitate, ma intalnesc cu o veche prietena. Era prima femeie cu care prin clasa a 5-a am impartit un sarut intr-o seara de toamna. Ne vedeam vara de vara si pana in acel moment nu am simtit nimic pt ea. Era mai mare cu vreo 3 ani ca mine...si era socant de frumoasa. Isi alegea o vestimentatie ce i se potrivea de minune mereu. Avea un stil foarte sexy, chiar mai mult decat sexy de a combina hainele si
accesoriile. Ani de zile ne-am tachinat, intepat sau cum vrei sa ii zici ...pana la acel sarut.
Am inceput sa ne vorbim si iarna, sa ne scriem, si eram dependenti de vara, perioada in care ne revedeam la mare.
A fost frumos...ani de zile 2,3 saptamani era un dulce calvar pentru noi. Certuri si impacari la minut.

Dupa ani de pauza ne revedem in Bucuresti. Afara ploua, era tot toamna. Nu se schimbase deloc. Avea aceeasi obsesie legata de cum arata incat nu am ezitat sa ii aranjez parul udat de ploaia usoara de toamna. Am mers in Cafeneaua Actorilor, e un loc intunecos si la acea ora chiar mai gol. Si-a comandat un ceai, eu...la fel. Am vorbit atat de multe de parca o viata nu ne ajungea sa terminam. Ne-am imbratisat, ne-am sarutat, si iar am stat la povesti. Eu eram intr-o pauza relationala si ea...singura, cu greu facea fata avansurilor unui coleg.

La un moment dat incepe sa vorbeasca despre mine. Imi spune cat de mult ma iubea, imi spune cum un an de zile numele meu era subiect de discutie zilnica in casa lor. Si eu imi amintesc cum imi plangea la telefon...evident motiva ca ii e dor de mare...nu de mine. Eu nu vorbeam nimic..o ascultam mereu..ca si acum.

Imi aduce in memorie tot felul de gesturi facute de mine ce i-au provocat placerea, imi spune numai lucruri bune despre legatura noastra...ca nu era o relatie. Nu evita sa ma faca "al dracu" sau "indiferent" , dau din cap si ascult in continuare. Mai beau o gura de ceai, ii simt mainile, la fel de reci ca si acum 5 ani, cum isi fac loc pe genunchiul meu. Imi mangaie obrajii si ma saruta.

Am vorbit multe, atat de multe ca nu am timp nici sa ma gandesc la ele. I-am spus si ei o chestie...de ce nu puteam sa comunicam ca acum. Ani de zile ne chinuiam, lacrimi, suferinte, vorbe in zadar pentru nimic. Pentru simplul fapt ca noi simteam amandoi acelasi lucru dar nu recunosteam asta.

Au trecut rapid orele, vreo 2, ore de povesti intr-o zi de marti...parca. Fac semn si vine nota. Platesc si la plecare observ lucrul care m-a socat. Un pliculet de ceai..neatins. Il vede si ea...zambeste. Ma uit in cana ei...goala. O intreb ce e cu acel pliculet...Pur si simplu a uitat sa il puna in cana. Avea apa fierbinte, a pus zaharul, lamaia si a uitat ceaiul. Am ras minute intregi prin ploaie in drum spre masina.

Peste 3 ore primesc un sms de la ea in care isi cere scuze ca a fost atat de "visatoare" in discutia cu mine incat a ajuns sa bea apa calda cu zahar.