Iar a plecat dl Presedinte din companie si cum dracu din toti angajatii de aici se aud numai voci de femei ce tot tipa. La mine in birou simt miros de Pronto de mobila si se aude "The World Is Not Enough". Profit de cele 5 minute pe care le acord in mare parte acestui blog.
Azi ma gandesc la despartiri. Oare asa a vrut destinul ca ultimele 4 relatii sa fie cu femei blonde ce poarta acelasi nume. Oare destinul a vrut ca mereu sa fie tensiuni si niciuna dintre ele sa nu aiba idee ce inseamna ponderare. Nu sunt atat de ipocrit incat sa dau vina pe ele, practic cand ceva nu merge singurul vinovat esti tu ca nu il faci sa mearga si daca tot nu ai solutii in continuare e vina ta pentru ca nu te retragi.
Si cum vorbeam de despartiri mi-am adus aminte de un episod. Eram destul de mic...si cand zic mic vreau sa zic mai putin de 14 ani..daca nu chiar vreo 12. Parintii mei ma tineau pe langa ei vara la malul marii. Ca domeniu de activitate aveam foarte multa lume in jurul meu, sa le zicem turisti. La noi veneau oameni de ani de zile...de generatii intregi dar si persoane noi. In acele vremuri tatal meu le oferea pe langa niste servicii unice si caldura pe care nu o gaseau in alta parte. Chiar si in vremea comunismului al meu tata facea un marketing destul de bazat pe sentimente. De multe ori cand statea la povesti cu vreo familie ce avea vreo fata ma introducea repede in discutie si chiar ne facea program comun.
Imi amintesc foarte mult de Finn din "Great expectations", dar povestea mea nu a fost atat de lunga cu o singura femeie. In acest mod, copil fiind am cunoscut-o pe ea. Nu imi mai amintesc numele pentru ca de atunci nu ne-am mai vazut. Era parca din Satul Mare. Mai erau 3 zile si plecau iar tata ma roaga sa o duc sa ii arat orasul dintr-o privire. Parintii ei nu au inteles, daca stiau ca urcam pe cel mai inalt hotel cu ea cred ca nici nu se punea problema sa iasa din camera. In acel hotel ma stiau toti, mama mea lucra acolo si eram destul de mic ca nici macar liftul nu pleca cu mine cand eram singur in el, puneam un stingator ca sa ating greutatea necesara.
Am ajuns sus, se vedea orasul dintr-o privire. Se vedea si locul unde stateam noi, se vedea si marea, si lacul din jur, si soarele cum apune. Apoi am mers pe jos pana in statiunea vecina pe malul marii. Nu mai stiu ce am povestit, dar timpul trecea foarte repede si s-a intunecat. Ne-am plimbat in larg cu o barca de salvamar...prietenii mei. Am facut baie in mare si am invatat-o sa pluteasca pe ala, evident destul de putin. A inceput muzica pe plaja la discoteca din jur. La ora 22-30 incepea concursul de dans cu specific din acea seara. Paradoxul a facut sa nu fie inscrieri si dansa cine voia. Am luat-o de mana si am dansat melodii bune, pana aprope de miezul noptii. Am castigal locul doi, acum nu imi amintesc cat de bine sau rau dansam noi doi, cert este ca cineva a apreciat asta. Am mers pe jos spre casa, am trecut prin fata teatrului de vara, spectacolul doar ce se terminase si scena era goala. Si-a manifestat curiozitatea de a vedea o scena, am urcat acolo si am aprins luminile....am simulat ca suntem artisti pentru cateva minute...chiar am dansat si am cantat. La anuntul administratorilor am parasit locul. Am ajuns prin piata, i-am arata cum se fura un pepene verde, ea prefera unul galben pe care l-am furat pentru ea. Ea mi-a furat un strugure dintr-o curte. Ne-am hotarat ca in drum spre casa sa deschidem toate portile de la curti. Astfel toata strada mea era plina de curti cu porti deschise.
Am ajuns acasa...la intrare si-a adus aminte cat este ceasul si cate ore a lipsit. Sincer si eu aveam emotii, parintii mei nu erau restrictivi cat timp nu faceam excese. Ajungem...la aceeasi masa parintii nostri. Tata parca a hipnotizat masa cu povestile lui din lume, cu vizitele sale in orice oras al lumii putea sa te tina treaz nopti intregi la povesti.
Ne-am retras toti fara nici un repros. A fost o seara unica pentru toti. La prima ora cand ma trezesc ea isi facea bagajele, ca si restul turistilor. Nu intelegeam ce s-a intamplat, de ce pleaca toti. Tatal meu total schimbat vine si imi vorbeste...Murise bunicul meu, tatal tatalui meu si tata i-a rugat pe toti cei cazati sa se mute in casa noastra din alta statiune. Ea si familia ei a plecat. Ne-am scris luni de zile, rememoram in zeci de pagini cele traite. Cred ca 2 sau 3 ani ne tot scriam. Nu vorbeam la telelefon decat destul de rar. Nu a mai ajuns la mare ceva timp...acum nici nu mai stiu de unde sa o iau, cum o cheama sau cine stie cati copii are.
A fost un episod din anii in care traiam fara absolut nici o grija, sunt anii care ma hranesc acum, sunt anii in care nimeni nu mintea pe nimeni...si asta pentru ca nu era nevoie de prea multe vorbe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu