Joe Cocker imi aminteste de parintii mei. Mari ascultatori de pe vremea comunismului de muzici pe care eu acum fara sa imi dau seama le ador. Imi aduc aminte de viata lor si imi dau seama ca din doza lor de nebunie am preluat si eu. De multe ori este suficient sa privesti parintii si sa iti dai seama cum este viitorul unui om. Sunt mai mult ca sigur ca peste 30 de ani o sa fiu cum sunt si ei, o singura casatorie ce tine o viata, o singura iubire ce tine o viata, mici discutii si certuri ce fac impreuna cu respectul iubirea sa tina o viata.
Azi m-a apelat OD pe messenger. Parea mai calda ca niciodata. Ieri m-am gandit foarte mult la ea si mai mult ca sigur a simtit asta. Iubirea noastra din multe puncte de vedere este "paranormala" sau oare a fost? Imi amintesc de ea in fiecare zi de 1 sau mai rau in fiecare duminica. De ce duminica...va zic acum.
Eram la inceput si venisem in orasul ei la o prietena ...special sa imi fac drum sa o vad. Fixez si cu ea o iesire insotiti de gasca. Incerc sa o sun la ora programata dar tel inchis. Revin din 10 in 10 minute si pana in miez de noapte nu dau de ea. Am renuntat la ideea de a o cauta. Pe la ora 3 amica mea, in club fiind, imi intinde telefonul sa vorbesc cu OD. Nu ma mai interesa ce motive are, eram deja scarbit de gest. Imi spune ca a adormit la care eu ii zic ca e galagie si ca nu o aud si vorbim alta data.
La prima ora imi da mesaj si ma invita in oras ca scuza pentru seara precedenta in care a adormit. Evident mi-a placut gestul ei si am hotarat sa iesim. Ajung mai devreme si vizitand magazinele gasesc o mascota de plus foarte potrivita ei. Avea ochii mici (de somn) si o pijama. La cateva minute o zaresc si vin din spate si ii intind cadoul. Am ras toata ziua pe seama lui...sau a ei, spunandu-i Tzetze. De aici au trecut ore intregi in care ne-am plimbat pe malul marii, ne-am tavalit prin nisipul tomnatic si cu greu ne-am despartit pentru cateva ore. Joaca noastra devenea din ce in ce mai serioasa si atractia destul de greu de evitat.
Week-endurile urmatoare au adus aceeasi pasiune la mal de mare si aceleasi mici greseli facute. In momentele in care ea gresea, ca iertare ma invita la masa. In fiecare duminica, fie ca gresea sau nu, mergeam la On Plonge si devoram fructele de mare, evident la invitatia ei. A fost singura perioada din viata mea in care o femeie ma invita si mai mult platea ea. Gestul asta minor dadea atata naturalete relatiei incat pe parcurs ce se consuma imi placea si mai mult. Am renuntat la el prin primavara in urma unei despartiri temporare. Ne-am impacat prin invitatia mea, tot acolo. Marea era cea care mereu ne impaca, marea de multe ori era chiar ea, DO.
Acum sunt amintirile. Ea nu mai este la mare, eu nu mai ma duc sa vad marea asa des. Si la ON Plonge mananc rar, si o fac duminica, dar o fac fara ea. Nu imi este dor de ea, sau poate imi e....imi este dor de mica noastra obisnuinta de duminica. Imi este dor de despartirile temporare cand ma conducea la gara sau ne sarutam minute intregi inainte de a ma urca in masina. Poate imi e dor de un sms dat pe drum in care sa imi spuna de dorul ei, sau dorul meu. Imi este dor de lacrimile de revedere si de florile pe care le cumparam de langa gara Constanta. Toate lipsesc si sunt satul de toate. Oare la anul ce imi lipseste? Sper sa nu ii spun tot ei
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu