In definitiv, exista o singura problema: cum sa razbati?!

vineri, 8 iunie 2007

Un nou sindrom


Imi petrec ultimile clipe din ziua de duminica in camera asta ...langa mare. Am ales sa stau in cada niste minute sa imi cante muzica si sa imi dau seama ca am de postat blogul in care am pus cele mai mari regrete. Ascult "Ain't gonna cry again - Joe Cocker".

Poate te gandesti de unde vin regretele si oare un tiran are regrete. La asta ma intreb si eu... cum ziceam imi place sa ma joc dar prin joc produc placere, aduc zambete cu o singura diferenta si anume... acestea apar dupa suferinte. Orasc sa fac oamenii sa sufere, sa ii chinui...urasc sa vad lacrimi, urasc durerea.

In acest weekend pot spune ca am aflat ce inseamna "victime colaterale" ale jocului. Am ajuns la mare si imi sun o veche prietena cu care ma vad destul de rar. Se iese cu gasca, se bea Finlandia intr-un club, se bea si in altul...se retrag unii cate unii spre casa. O conving si pe ea sa guste din licori..chiar mai mult descopar si un Absinth. Testam impreuna si uita pentru cateva secunde ca e cu masina...tocmai in parcare realizam amandoi cat de ametiti suntem. Ameteala continua intr-un after-hours unde se mixa in draci progressive. Nebunie pe intuneric, shoturi in continuare si multa tolaneala pe niste canapele generoase. Nu imi amintesc care a fost clipa si mai ales ce a generat debutul saruturilor noastre. Muzica era din ce in ce mai tare, in jur era din ce in ce mai putina lume si mai ales era din ce in ce mai intuneric.

In betia noastra avem curajul de a pleca spre casa. Simteam ca am gresit in clipa in care am vazut ca la un semafor ma ia de mana si ma priveste in ochi. Privirea ei ma arde, dar absinthul parca e atat de puternic incat anuleaza efectul. Parcheaza in fata locului unde trebuia sa cobor si seria de saruturi se continua in masina ei. Ne mutam in spate, ne lafaim pe bancheta, o simt atat de pasionala...cata pasiune statea ascunsa intr-o femeie pe care o stiu de ani de zile. Nici o secunda nu s-a pus problema sa ne atingem...si acum eram cu din ce in ce mai putine haine. Ies ca din tun cand am zarit ca afara se lumineaza. Probabil lumina mi-a adus si gandurile inapoi.

Pana aici o sa te intrebi care e problema, o aventura...mare cacat. Problema este ca simpla mea viata se deruleaza dupa niste principii la fel de simple. Unul dintre ele este clar dat de povestea asta cu alcoolul si inca una cu prietenele. Deci urasc fazele alea de om ametit care se da la orice femeie si asta doar din cauza unui pahar in plus. Sunt de parere ca daca vreau sa cuceresc o fac de 1000 de ori mai bine pe trezie si mai ales femeia va admira un om lucid decat un betiv. Daca pe langa astea mai punem si faptul ca pentru mine femeile care imi sunt prietene clar nu ma atrag. Nu ma atrage nici o femeie daca are iubit unul din prietenii mei, nu ma atrage nici o femeie maritata, nu ma atrage nici o femeie care imi face avansuri si repet o femeie care imi e apropiata nu ma atrage oricat de beat sunt.

Mi-am incalcat un concept. Ma urasc. Ma urasc ca o simt ca sufera. Ne-am vazut sa ii explic multe, sa imi cer scuze, sa repar totul. Aparent nu e afectata dar totusi recunoaste ca i-a placut (God....nu pot spune acelasi lucru) si ca daca nu e distanta asta ea vede un viitor. AAhhh, vorbele astea ma dureau, nu mai rezistam sa o aud. Am facut ce face orice barbat slab...se retrage.

Ea care niciodata nu foloseste messengerul de acasa..ci doar de la serviciu, ma apeleaza acum. Vorbim tampenii...si astea ma dor. Imi fac de lucru in cada si asta e scuza mea pentru a ma retrage. Micile ei eforturi de a comunica cu mine vin ca o sabie ca imi strabate corpul. De ce nu mai e totul ca inainte...de ce nu ne putem vorbi la fel de rar, de ce nu ii sunt asa de indiferent. Toate astea din cauza mea...si la nebuniei mele.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu